Jumi-juma
Informații generale și comentarii
Miniextensia Jumătăți a fost lansată original în anul Template:Year ro de Hans im Glück. A fost lansată în ediție veche în anul Template:Year ro.
Această miniextensie include cartonașele ale două miniextensii publicate în anul 2014. În timp ce cartonașele marcate cu se potrivesc cu cele din versiunea care a fost publicată în revista SpielBox (www.spielboxshop.de), cartonașele marcate cu provin din altă versiune care a fost original disponibilă exclusiv la www.cundco.de.
Această miniextensie a fost dezvoltată pentru jocul de bază Carcassonne. Toate regulile jocului de bază încă se aplică în adiție cu regulile miniextensiei de mai jos. O poți combina cu alte (mini)extensii - dar pe riscul propriu – asta înseamnă că (în general) nu vor exista reguli oficiale pentru aceste combinații.
Conținut
- 24 cartonașe de teren triunghiulare de „jumătate de mărime” noi
Reguli
Pregătire
Pentru primul vostru joc, amestecați cu fața în jos toate cartonașele triunghiulare (cu excepția celor cu simboluri din alte miniextensii/extensii). Fiecare jucător trage 3 cartonașe triunghiulare, se uită la ele și își pune cartonașele sale în fața sa cu fața în jos.
Dacă deja ați jucat înainte cu Jumătăți, puteți juca următoarea versiune: La începutul jocului, pune toate cartonașele triunghiulare cu fața în sus. Determină care este primul jucător. Jucătorul al cărui tură este ultima alege un cartonaș și îl plasează în fașa sa cu fața în jos. Jucătorii rămași continuă să facă același lucru contra-acelor de ceasornic până ce toată lumea a tras 3 cartonașe. Cartonașele triunghiulare rămase sunt puse înapoi în cutie. Dacă vă place să jucați utilizând mai multe cartonașe triunghiulare, puteți face așa (în funcție de numărul de jucători).
Desfășurarea jocului
1. Atașarea unui cartonaș de teren
În loc de a trage și plasa un cartonaș de teren normal, poți alege să plasezi în schimb unul dintre cartonașele tale triunghiulare. Cartonașele de jumătate de mărime (triunghiulare) sunt plasate în conformitate cu regulile jocului de bază Carcassonne, ceea ce înseamnă că cel puțin o latură a cartonașului tău trebuie să continue peisajul a unui sau mai multor. Latura lungă a unui cartonaș triunghiular nu poate fi niciodată atașată de un cartonaș normal, în așa fel încât să îi continue peisajul. Însă poți să atașezi un cartonaș de jumătate de mărime cu latura sa lungă de cea a unui alt cartonaș de jumătate de mărime.
Sfârșitul jocului[1]
Jocul se termină imediat la sfârșitul turei în care ultimul cartonaș normal (nu de jumătate de mărime) este atașat (plasat). Dacă vreun (oricare) jucător încă are în fața sa oricare cartonașe de jumătate de mărime pe care încă nu le-a plasat, nu le mai poate plasa.
2. Plasarea unui meeple
3. Declanșarea unei evaluări
Dacă finalizezi un teritoriu cu cartonașe de jumătate de mărime, este evaluat în conformitate cu regulile normale.[4][5][6][7]
Întrebare: Când se evaluează un oraș sau un drum, cum ar trebui să luăm în considerare două cartonașe triunghiulare din același spațiu?
Răspuns: Cartonașele triunghiulare valorează ca un singur spațiu ocupat (arie). [Ia în vedere că spațiile ocupate de unul sau două cartonașe triunghiulare sunt considerate echivalente unui cartonaș obișnuit. -ed.] (1/2021)
> Drumuri și orașe
Conform regulilor din jocul de bază, orașele finalizate nu pot conține găuri. În acest caz, asta înseamnă că nu pot conține găuri pătrate sau triunghiulare. Drumurile vor urma aceeași regulă: Un drum cu o gaură triunghiulară va fi considerat de asemenea nefinalizat.
Evaluarea unui oraș sau drum va urma regulile normale, dar unul sau două cartonașe triunghiulare dintr-un spațiu pătrat va fi numărat ca un singur cartonaș obișnuit.
> Mănăstiri
Un cartonaș triunghiular în imediata vecinătate a unei mănăstiri este numărat exact ca un cartonaș de teren normal (are valoarea de 1 punct și poate finaliza mănăstirea). Cartonașul triunghiular nu trebuie să se atingă de cartonașul cu mănăstirea însuși pentru a finaliza mănăstirea.
Dacă două cartonașe triunghiulare au fost plasate în locul unui cartonaș normal, încă valorează doar un 1 punct pentru acest spațiu ocupat.[8]
Evaluarea finală
> Mănăstiri
La sfârșitul jocului, o mănăstire nefinalizată va valora 1 punct pentru spațiul ocupat cu mănăstirea și 1 punct pentru fiecare spațiu ocupat adiacent.
</ref>
> Fields
Field scoring is affected by the triangular gaps in the landscape. Triangular gaps interrupt the field continuity and define boundaries. (1/2021)
Cartonașe cu simboluri din alte (mini)extensii
Următoarele trei cartonașe prezintă simboluri din a noua extensie Oi și dealuri, a cărei reguli se aplică aici. Regulile cartonașelor 1 și 2 can pot fi aplicate fără material de joc suplimentar. Pentru a folosi oile de pe cartonașul 3, ai nevoie de material inclus în a noua extensie.
1 Vie | Dacă o mănăstire urmează să fie finalizată și evaluată, proprietarul său primește 3 puncte extra pentru fiecare vie reprezentată pe cartonașele din vecinătatea mănăstirii (spațiul pătrat cu mănăstirea și 8 spații care o înconjoară și sunt adiacente).[9]
2 Deal | Dacă plasezi cartonașul triunghiular care prezintă dealul, tragi un cartonaș normal în conformitate cu regulile celei de a noua extensie și îl plasezi sub deal. Spațiul triunghiular liber poate fi ocupat mai târziu prin plasarea altui cartonaș de jumătate de mărime. Dealul are efect asupra întregului spațiu, și prin urmare și asupra unui potențial al doilea cartonaș triunghiular. Dacă ai un meeple pe un cartonaș cu deal al unui teritoriu, situațiile de egalitate a majorității pentru evaluarea acelui teritoriu sunt înclinate în favoarea ta.
3 Oi | Primești 3 puncte pentru aceste oi de pe acest cartonaș dacă îți mâni oile în satul.[10] Un lup nu poate alunga aceste oi.[11]
Cartonașul care prezintă un cerc în lan este jucat diferit față de cartonașele normale cu cerc în lan (vezi Cercuri în lan).
4 Cerc în lan | Joci o tură normală cu cartonașul cu cerc în lan.[12] După aceea, tu determini un tip de meeple (cavaler, tâlhar sau țăran) și alegi una dintre următoarele acțiuni pe care toți jucătorii (inclusiv tu) trebuie să o efectueze, începând cu jucătorul din stânga ta:
Fiecare jucător...[13]
A) ... are posibilitatea de a lua un meeple din rezerva sa și să-l plaseze lângă altul dintre meepleșii săi de acest fel pe același cartonaș de teren. [14]
SAU
B) ... trebuie să elimine unul dintre meepleșii săi de felul determinat de pe un cartonaș de teren și să-l pună înapoi în rezerva sa.
Dacă un jucător nu are niciun meeple de felul determinat, nu poate efectua nici acțiunea A, nci acțiunea B.
Schimbări ale regulilor
Regulile miniextensiei Jumătăți au devenit o sursă de mare controversă din cauza multelor lipsuri și concluzii rămase cititorului.
Regulile se concentrează pentru a explica doar cazul special pentru mănăstiri: regulile din anul 2014 nu au menționat nici măcar cum sunt evaluate drumurile și orașele iar regulile din anul 2020 indică doar că drumurile și orașele finalizate cu cartonașe triunghiulare sunt evaluate în conformitate cu regulile normale.
În anul 2014, lipsa de informație despre despre evaluarea drumurilor și orașelor a dus la interpretarea că acestea trebuie evaluate în conformitate cu principiul oferit pentru mănăstiri că două cartonașe triunghiulare într-un singur spațiu pătrat trebuie considerate ca un singur cartonaș. Această presupunere ar avea unele consecințe atunci când se iau în considerare interacțiunile cu alte (mini)extensii, deoarece cartonașele triunghiulare nu ar fi considerate cartonașe individuale în unele cazuri.
- Evaluarea teritoriilor cu regulile din anul 2014:
- Drumurile și orașele sunt evaluate în conformitate cu numărul de cartonașe pătrate (2 cartonașe triunghiulare sunt considerate 1 cartonaș pătrat)
- Mănăstirile sunt evaluate în conformitate cu spațiile pătrate cu cartonașe (2 cartonașe triunghiulare sunt considerate 1 cartonaș) - mănăstirile pot valora până la 9 puncte
Clarificările din 10/2015 au adus câtăva lumină asupra evaluării drumurilor și orașelor (fiecare cartonaș triunghular va fi considerat individual din acest moment), dar schimbă felul în care sunt evaluate mănăstirile, din moment ce, de asemenea, fiecare cartonaș va fi considerat individual și pentru mănăstiri. Așa că mănăstirile pot valora până la 18 puncte din moment ce poi introduce atât de multe cartonașe triunghiulare în spațiul pătrat ocupat de mănăstire și cele 8 cartonașe adiacente. Aceste clarificări au acoperit unele interacțiuni cu alte (mini)extensii, nu pe toate dintre ele, dar au oferit unele sugestii pentru a se adresa unora dintre ele prin analogie (cu unele reguli neoficiale, dacă este necesar). Acestea ar reprezenta o mulțime de consecințe când se iau în considerare interacțiunile cu alte (mini)extensii, din moment ce acum cartonașele triunghiulare ar fi considerate drept cartonașe individuale. (Cartonașele de mărime dublă sunt considerate, de asemenea, cartonașe individuale, așa că acest lucru a adăugat, de asemenea, distorsiuni adiționale modului în care au interacționat unele extensii/miniextensii).
- Evaluarea teritoriilor cu clarificările din 10/2015:
- Drumurile și orașele sunt evaluate în conformitate cu numărul de cartonașe individuale (pătrate, triunghiulare sau de mărime dublă)
- Mănăstirile sunt evaluate în conformitate cu numărul de cartonașe individuale (pătrate, triunghiulare sau de mărime dublă) - mănăstirile pot valora până la 18 puncte
Mai târziu în anul 2020, relansarea miniextensiei Jumătăți pentru Carcassonne II a inclus reguli similare cu cele din anul 2014. A fost o indicație scurtă despre cum trebuie evaluate drumurile și orașele iar ergulile pentru mănăstiri au fost un pas în spate de la clarificările din 10/2015, întorcându-se la cele originale din anul 2014. Se poate asuma că clarificările din 10/2015 încă se aplică cu excepția celor pentru evaluarea mănăstirilor (și prin urmare castelelor germane dintr-o miniextensie).
- Evaluarea teritoriilor cu regulile din anul 2020 + clarificările din 10/2015:
- Drumurile și orașele sunt evaluate în conformitate cu numărul de cartonașe individuale (pătrate, triunghiulare sau de mărime dublă)
- MonMănăstirile sunt evaluate în conformitate cu spațiile pătrate cu cartonașe (pătrate, triunghiulare sau de mărime dublă) - mănăstirile pot valora până la 9 puncte
A new set of clarifications were provided in 1/2021. These clarifications confirmed that the previous clarifications from 10/2015 were outdated and the same principles were applied to the scoring of roads, cities and monasteries. Therefore, the principles established in 2014 where to be applied universally.
- Scoring features with the clarifications from 1/2021:
- Roads and cities are scored according to the number of occupied spaces (2 triangular tiles are considered as 1 occupied square space)
- Monasteries are scored according the square spaces with tiles (square, triangular or double sized) - Monasteries can score up to 9 points
- Additionally, all expansions should consider occupied spaces for their mechanics: the dragon movement, the tower range, fliers, German castles...
Următorul tabel rezumă evoluția regulilor și consecințele acestora.
Actualizări ale regulilor
| ||||
---|---|---|---|---|
Teritoriu | Cartonaș ocupând un spațiu | Reguli Carcassonne I din anul 2014 | Clarificări din 10/2015 | Reguli Carcassonne II din anul 2020
|
Drum / Oraș | Evaluat per cartonaș | Evaluat per cartonaș | Evaluat per cartonaș
| |
1 cartonaș pătrat | 1 cartonaș | 1 cartonaș | 1 cartonaș
| |
1 cartonaș triunghiular | 1 cartonaș(1) | 1 cartonaș | 1 cartonaș
| |
2 cartonașe triunghiulare | 2 cartonașe → numărate ca 1 cartonaș(1) | 2 cartonașe | 2 cartonașe
| |
1 parte a unui cartonaș de mărime dublă | N/A(2) | 1 cartonaș | 1 cartonaș(3)
| |
Mănăstire | Evaluată per spațiu ocupat | Evaluată per cartonaș | Evaluată per spațiu ocupat
| |
1 cartonaș pătrat | 1 cartonaș → 1 spațiu ocupat | 1 cartonaș | 1 cartonaș → 1 spațiu ocupat
| |
1 cartonaș triunghiular | 1 cartonaș → 1 spațiu ocupat | 1 cartonaș(4) | 1 cartonaș → 1 spațiu ocupat
| |
2 cartonașe triunghiulare | 2 cartonașe → 1 spațiu ocupat | 2 cartonașe(4) | 2 cartonașe → 1 spațiu ocupat
| |
1 parte a unui cartonaș de mărime dublă | N/A(2) | 1 cartonaș(4) | 1 cartonaș → 1 sau 2 spații ocupate(5) |
- Note:
- (1) Nu există nicio regulă explicită. Se presupunea că cartonașele triunghiulare de pe același spațiu erau considerate numărate ca 1 cartonaș ca o adaptare a regulilor de evaluare ale mănăstirilor. Acest lucru este posibil să fe rezultatul unei interpretări greșite.
- (2) Cartonașele de mărime dublă au fost lansate în anul 2015, așa că nu este făcută nicio prevedere în regulile din anul 2014.
- (3) Acest aspect nu este acoperit în reguli, ci este aliniat cu interpretările regulilor din anul 2020 și clarificările din 10/2015.
- (4) Cartonașele triunghiulare și de mărime dublă erau numărate drept cartonașe individuale pentru mănăstiri.
- (5) Acest aspect nu este acoperit în reguli, ci schimbat în concordanță cu evaluarea mănăstirilor pentru fiecare spațiu ocupat din anul 2020. Ar anula clarificările oferite în 10/2015.
Alte (mini)extensii
>> Considerații generale
- Când un cartonaș triunghiular se atinge de o gaură triunghiulară, cartonaș triunghiular are valoarea unui sinur cartonaș. Când două cartonașe triunghiulare sunt plasate latură-cu-latură, au fiecare valoarea unui singur cartonaș. Acest lucru este relevant când se ia în considerare evaluarea orașelor, evaluarea drumurilor, protecția oferită de zână, mutarea dragononului, plasarea jetoanelor de ciumă, plasarea cu aparatele de zbor etc. (10/2014; actualizat 10/2015; actualizat 04/2020)
- As a general rule, it was confirmed that all mechanics have to be implemented considering square spaces (areas) conforming a grid, so scorings, ranges and trajectories consider those spaces. As a result:
- Tiles are placed individually according to the usual rules (any effects triggered by the tile when drawn or placed will follow the usual rules).
- Figures and tokens are placed on tiles according to the usual rules.
- The grid of square spaces will be used as a reference framework for determining adjacency, feature/bonus/figure scoring, figure/token movements, action ranges, and trajectories. The rules considering regular square tiles will have to be interpreted as affecting any tiles overlapping a particular square space:
- This represents a one-to-one equivalence with square tiles.
- This affects one or two triangular tiles in a square space that will be considered as one occupied space. The triangular tile(s) occupying the space will be considered as one tile for practical purposes.
- This also affects a full double-sized tile if any of its two halves occupies a given square space.
- Figures/tokens are placed with tile resolution but any movement follows the grid of squares (dragon, flea tokens)
- Figures/tokens/symbols affecting a (square) tile will affect any tiles sharing/overlapping the same square space (dragon, fairy, flea tokens, little buildings, hills...)
- Finalizarea mănăstirilor ia în considerare spațiile adiacente: toate cele adiacente cu ele trebuie să fie ocupate, indiferent indiferent dacă de un spațiu pătrat sau de unul sau două cartonașe triunghiulare. Așa că nu poate fi un spațiu adiacent neocupat.
- Această schimbare de geometrie a cartonașelor implică o schimbare și oricând se iau în considerare cartonașele adiacente din jurul unui teritoriu, trebuie să se ia în considerare toate catrtonașele incluse în spațiile adiacente din jurul teritoriului. Acest lucru ar cuprinde, de exemplu, evaluarea cortului de circ, plasarea artiștilor, evaluarea turnurilor de observație, finalizarea caselor cu baie, prinderea în capcană a meepleșilor de cartonașul Vodyanoy, evaluarea colibei Babei Yaga (deși deja a considerat spațiile goale), bonusul bisericilor Darmstadt în adiție cu ariile cetăților.
- În prezent, HiG nu va oferi clarificări despre interacțiunile cu miniextensia Jumărăți. Combinarea miniextensia Jumărăți cu alte (mini)extensii se va întâmpla atunci „pe riscul propriu al jucătorilor”. În astfel de cazuri, vor trebui acceptate și aplicate reguli neoficiale.
Let's see some interactions when applying the principles explained above:
>> Prințesa și dragonul - Mutarea dragonului
- Nu există nicio clarificare oficială privitoare la cum se mută dragonul pe cartonașe triunghiulare dincolo de considerațiile generale de mai sus.
>> Prințesa și dragonul - Protecția oferită de zână
- Nu există nicio clarificare oficială cu privire la cum se comportă zâna când este plasată pe un cartonaș triunghiular dincolo de considerațiile generale de mai sus. Ca un rezultat, se poate considera că zâna protejează doar cartonașul triunghiular pe care se află, din moment ce este un singur cartonaș.
>> Turnul - Area turnului
- Nu există nicio clarificare oficială privitoare la cum este calculată area turnului când este implicată miniextensia Jumătăți dincolo de considerațiile generale de mai sus.
>> Abația și primarul - Partea 1: Plasarea abației și evaluarea
- O abație poate fi plasată dacă un cartonaș triunghiular este una dintre margini, chiar dacă se află un cartonaș triunghiular la una dintre margini. Vezi imaginile de clarificare de mai jos. (3/2015)
- Nu există nicio confirmare explicită oficială privitoare la modul în care sunt evaluate abațiile când interacționează cu miniextensia Jumătăți dincolo de regulile pentru mănăstiri.
>> Abația și primarul - Partea 2: Plasarea unei moșii
- A barn can be placed at an intersection of four square spaces completely occupied by field corners. There may be no gaps in any of the four corners. (1/2021)
- Adițional, regulile de plasarea a moșiei au fost actualizate după cum urmează: Terenul de bază al moșiei trebuie să fie stabil, deci nu se poate clătina. Asta înseamnă că sub moșie:
- toate cartonașele trebuie să se atingă în mijloc unul pe fiecare;
- niciun sfert nu este gol în mijloc; și
- toate cartonașele au câmp în mijloc pentru plasarea moșiei.
- Vezi următoarele exemple care implică cartonașe triunghiulare și cartonașe de mărime dublă (vezi Castele din Germania și Piețele din Leipzig). (04/2016)
- Notă: Actualizarea regulilor din 10/2015 înlocuiește, în anumite cazuri, intersecția originală de 4 cartonașe necesare pentru plasarea moșiei definită original pentru cartonașe pătrate. Acest lucru se întâmplă în favoarea oferirii de stabilitate moșiei când sunt luate în considerate cartonașe cu altă geometrie, așa cum se poate vedea în exemplele care implică cartonașe de mărime dublă și/sau cartonașe triunghiulare.
>> Abația și primarul - Partea 3: Evaluarea unei moșii
- Nu există reguli oficiale privitoare la modul în care interacționează moșiile cu discontinuitățile care pot fi provocate de miniextensia 'Jumătăți.
>> Contele, regele și vasalii - Evaluarea unui lăcaș de cult
- Nu există nicio confirmare explicită oficială privitoare la modul în care sunt evaluate lăcașurile de cult când interacționează cu miniextensia Jumătăți dincolo de regulile pentru mănăstiri.
>> Poduri, cetăți și bazaruri - Plasarea unui pod
- Note:
- Întrebare deschisă: Poate un pod să fie plasat pe un spațiu pătrat ocupat doar de unul sau două cartonașe triunghiulare?
- Regulă neoficială: O regulă neoficială ar putea permite plasarea unui pod doar dacă stă pe o bază de teren stabilă urmând clarificările pentru moșia din Abația și primarul (vezi mai sus). Acest lucru ar însemna că podurile ar putea fi plasate pe un spațiu pătrat ocupat de un cartonaș pătrat sau două cartonașe triunghiulare, dar nu dacă este ocupat doar de un singur cartonaș triunghiular.
>> Aparate de zbor - Distanța de zbor și plasarea
- Nu există nicio clarificare oficială privitoare la modul în care distanța zborului și cazurile de aterizare sunt tratate când este implicată miniextensia Jumătăți dincolo de considerațiile generale de mai sus.
>> Ciuma - Răspândirea ciumei
- O singură gaură triunghiulară nu împiedică ciuma să se răspândească în acea direcție. (10/2015)
>> Mănăstiri din Germania și Construcții japoneze / Mănăstiri din Germania/Olanda și Belgia - Evaluarea starețului
- Special monasteries would consider occupied square spaces for their scoring no matter the tiles occupying them.
>> Castele din Germania - Finalizarea unui castele german
- Nu există nicio clarificare oficială privitoare la cum interacționează castelele germane cu miniextensia Jumătăți dincolo de considerațiile generale de mai sus.
>> Construcții mici - Area afectată de o construcție mică
- Note:
- Regulă neoficială: O construcție mică afectează doar cartonașul triunghiular pe care este plasată, nu afectează celălalt cartonaș triunghiular, dacă există, care împarte același spațiu pătrat. Această considerație vine de la faptul că un cartonaș triunghiular este considerat un singur cartonaș și o construcție mică afectează un cartonaș întreg.
Referință pentru cartonașe
Numărul total de cartonașe: 24 de jumătăți
Jumătăți I
Numărul total de jumătăți: 12 jumătăți
Unele cartonașe au o ilustrație mică pe acestea. Literele din paranteze arată care ilustrație este pe fiecare cartonaș:
Jumătăți II
Numărul total de cartonașe: 12 jumătăți
Unele cartonașe au o ilustrație mică pe acestea. Literele din paranteze arată care ilustrație este pe fiecare cartonaș:
Note de subsol
Pentru licențierea și semnificația pictogramelor te rugăm să vizitezi Pagina pictogramelor.
- ↑ Această secțiune a fost inclusă în regulile din anul 2014 dar omisă în regulile din anul 2020.
- ↑ Această parte este o traducere a regulilor germane. Traducerea engleză a HiG are un înțeles diferit, probabil din greșeală: „De asemenea, ai posibilitatea de a plasa un meeple pe un cartonaș triunghiular dacă deja este unul.”
- ↑ Acest comentariu indică că cartonașele triunghiulare sunt independente, chiar dacă pot ocupa același spațiu pătrat.
- ↑ Această parte este bazată pe formularea germană. Versiunea engleză are un înțeles diferit, probabil din greșeală: „Dacă finalizezi un teritoriu prin plasarea unui cartonaș de jumătate de mărime, acesta este evaluat în conformitate cu regulile jocului de bază.”
- ↑
Conform regulilor jocului de bază, orașele finalizate nu pot conține găuri. În acest caz, înseamnă că acestea nu pot conține găuri pătrate sau triunghiulare. Drumurile urmează aceeași regulă: Un drum cu o gaură triunghiulară sau pătrată este considerat, de asemenea, nefinalizat.
- ↑ Evaluarea unui oraș finalizat urmează regulile normale și oricare cartonaș triunghiular este numărat ca fiind un cartonaș normal.
- ↑ Evaluarea câmpurilor este afectată de găurile triunghiulare din peisaj. Țăranii nu sunt acoperiți explicit în acest caz de reguli sau clarficări ulterioare. Dacă se aplică principiul că alte teritorii cu excepția mănăstirilor sunt evaluate conform regulilor obișnuite, găurile triunghiulare ar trebui să întrerupă continuitatea câmpurilor și să definească limite.
- ↑ Prin urmare, mănăstirile sunt evaluate luând în considerare spațiile ocupate de cartonașul cu mănăstirea și de cartonașele (1 sau 2) din spațiile adiacente. Numărul de cartonașe care ocupă aceste spații este irelevant. Asta înseamnă că o mănăstire finalizată va valora întotdeauna 9 puncte în timpul jocului (fără a lua în considerare eventualele vii).
- ↑ Formularea a fost actualizată pentru a acoperi cazurile derivate de la introducere miniextensiei Jumătăți. Formularea originală menționează doar cele 8 spații adiacente, luând în considerare doar regulile doar pentru cartonașele pătrate: „Dacă o mănăstire urmează să fie finalizată și evaluată, proprietarul său primește 3 puncte extra pentru fiecare vie reprezentată pe cele 8 cartonașe care înconjoară mănăstirea.” Cu miniextensia Jumătăți, pot fi până la 16 cartonașe adiacente. Adițional, din moment ce există un cartonaș de jumătate de mărime și altul cu o vie care pot fi plasate împreună în același spațiu pătrat, asta înseamnă că pot fi vii nu doar pe cartonașele din spațiile pătrate adiacente, ci și pe același spațiu pătrat ca și mănăstirea. Regulile ar trebui să ia în considerare toate aceste cazuri.
- ↑ Oile de pe acest cartonaș au valoarea unui jeton cu oi „permanent” de fiecare dată când un oier de pe câmpul asociat își evaluează oile. (11/2014)
- ↑ S-a înlocuit această propoziție cu o traducere a versiunii germane. Formularea engleză este oarecum eronată: „Un lup nu poate alunga turma ta.”
- ↑ S-a folosit o traducere a regulilor germane pentru claritate. Formularea engleză este asta: „Plasează cartonașul triunghiular cu cerc în lan în conformitate cu regulile.”
- ↑
S-a folosit o traducere a regulilor germane. Regulile engleze conțin o traducere greșită care spun că:
"Fiecare jucător trebuie fie...
A) ... să ia un meeple din rezerva sa și să-l plaseze lângă altul dintre meepleșii săi de acest fel pe același cartonaș de teren.
OR
B) ... să elimine unul dintre meepleșii săi de felul determinat de pe un cartonaș de teren și să-l pună înapoi în rezerva sa." - ↑ Meepleul trebuie plasat lângă unul dintre meepleșii tăi, asta însemnând pe același teritoriu pe același cartonaș.
- Editor Manual - Old numbered parameters - RulesPlacingTile
- Editor Manual - Old numbered parameters - RulesPlacingMeeple
- Editor Manual - Old numbered parameters - FAQ
- Editor Manual - Old numbered parameters - RulesScoring
- Editor Manual - Old numbered parameters - Tile
- Old template
- Old template - FootnoteIconPara ro
- Category:A doua ediție
- Category:Extensii minore din a doua ediție