Amazonas: Jocul de bază
Citești regulile pentru acest design al cartonașelor. |
Dacă cartonașele arată astfel, atunci ai cartonașe de Carcassonne obișnuit. |
Dacă cartonașele tale au un design diferit, atunci alege un joc din Spin-off-uri. |
Sub căldura tropicală a junglei, te îndrepți prin pădurea tropicală umedă sud-americană. Fluviul și jungla abundă amândouă de viețuitoare sălbatice colorate care creează o panoramă cât se poate de frumoasă. Dar ai puțin timp ca să apreciezi seninătatea momentului, căci remarci alți exploratori ducându-se prin junglă pentru a construi tabere și merge pe fluviu în jos. Cursa către gura Fluviului Amazon a început!
Informații generale și comentarii
Amazonas a fost lansat original de Hans im Glück în 2016.
Componente și configurare
Bun venit la Carcassonne – AMAZONAS. Te vom ghida prin regulile acestei ultime variații a clasicului Carcassonne. După ce citești aceste reguli, vei putea să le explici celorlalți jucători regulile și să sari direct la distracția de a juca Carcassonne. Hai să începem prin a configura jocul și prezenta componentele.
Componente
- 65 de cartonașe standard ce ilustrează afluenți și sate înconjurate de o junglă deasă unde cutreieră multe animale.
- 15 cartonașe de Amazon și 4 cartonașe-duble de Amazon. Și acestea sunt cartonașe de teren, dar o au funcție specială în timpul jocului.
- 1 cartonaș de pornire (tabla) cu mărimea a 2 x 4 cartonașe de teren
- 1 cartonaș gură de fluviu
- Tablă de scor
- 25 de meepleși, câte cinci în următoarele culori: galben, roșu, verde, albastru și negru
- 10 tabere, câte două în culoarea fiecărui jucător
- 5 bărci, câte una singură în culoarea fiecărui jucător
Pregătire
Amestecă cele 80 de cartonașe de teren împreună (asigurându-te că cartonașele de Amazon sunt distribuite în mod egal) și plasează-le cu fața în jos în mai multe stive.
Așază deoparte cele 4 cartonașe-duble de Amazon; acestea vor intra în joc mai târziu. Cartonașul gură de fluviu este așezat și el deoparte deocamdată și va fi folosit la sfârșitul jocului.
Tabla (cu mărimea a 2 x 4 cartonașe de teren) este cartonașul de pornire. Plasează-l pe fața care se potrivește cu numărul de jucători: cu 2 sau 3 jucători, există 16 spații; cu 4 și 5 jucători, 8 spații. Plasează izvorul Fluviului Amazon lângă marginea mesei. Lasă suficient spațiu între cartonașul de pornire și marginea mesei pentru un minimum de 2 rânduri de cartonașe. Până la sfârșitul jocului, fluviul va avea o lungime de un pic peste 1 metru (aproape de 4 picioare).
Fiecare jucător alege o culoare și ia o barcă în culoarea sa. Ultimul jucător care s-a dus într-o plimbare cu barca este primul jucător (sau, alternativ, cel mai tânăr). Fiecare jucător își pune barca sa pe primul spațiu al Fluviului Amazon (izvorul).
Fiecare jucător ia 4 meepleși și cele 2 tabere în culoarea sa ca să formeze rezerva sa personală.
Apoi, fiecare jucător își pune cel de-al cincilea meeple pe câmpul 0 al tablei de scor. Orice piese rămase sunt puse înapoi în cutie.
Prezentare generală și obiectivul jocului
Înainte de a ne scufunda în reguli la propriu, ar trebui să știi care este obiectivul în Carcassonne – Amazonas. Unul după celălalt, jucătorii vor plasa cartonașe. Acesta este felul în care, câte un cartonaș o dată, veți descoperii teritorii (sate și afluenți), jungla amazoniană și Fluviul Amazon însuși. Veți plasa meepleși în sate și afluenți, iar taberele voastre în junglă. În același timp, veți vrea să vă mutai barca în josul Fluviul Amazon pentru a ajunge înaintea celorlalți jucători. Veți încasa puncte în timpul și la sfârșitul jocului. jucătorul cu cele mai multe pucnte este declarat câștigătorul. Să începem!
Desfășurarea jocului
O partidă de Carcassonne – Amazonas este jucată în sensul acelor de ceasornic. Începând cu primul jucător, jucătorul activ efectuează următoarele acțiuni în aceeași ordinea listată mai jos, urmat de următorul jucător și tot așa și așa mai departe. Mai întâi îți vom oferi o scurtă descriere a acțiunilor pe care trebuie să le efectuezi în timpul uneia dintre turele tale. Aceste acțiuni vor fi detaliate pe măsură ce prezentăm multele aspecte ale cartonașelor.
Fluviul Amazon și restricții la plasarea cartonașelor de teren
Cele mai importante reguli de plasare a cartonașelor sunt:
- cartonașul pe care îl plasezi trebuie să continue peisajul (ilustrația), și
- nu ai niciodată posibilitatea de a plasa cartonașe de teren în fața gurii Fluviului Amazon.
Inițial, există 10 plasări posibile ale cartonașului de teren. Odată ce a fost plasat un cartonaș, poți plasa alte cartonașe lângă acesta.
Fluviul Amazon joacă de asemenea un rol important la plasarea cartonașelor. La început, fluviul este numai pe cartonașul de pornire, dar curând îl vei extinde cu cartonaș de Amazon, extinzând în același timp unde pot fi plasate cartonașe de teren.
Afluenții
2a. Plasarea unui meeple pe un afluent
După plasarea cartonașului, ai posibilitatea de a plasa un meeple pe unul dintre afluenții acelui cartonaș, dar numai dacă afluentul este neocupat de alt meeple.
Pictograma barcă
Din moment ce acum ai un meeple pe un afluent cu o pictogramă barcă, trebuie să îți înaintezi barca pe Fluviul Amazon cu câte 1 spațiu pentru fiecare pictogramă barcă.
Reguli adiționale pentru mutarea bărcilor pe Fluviul Amazon
- Pictogramele bărci sunt găsite numai pe afluenți. Fiecare pictogramă barcă te lasă să îți avansezi barca 1 spațiu pe Fluviul Amazon. Aplici efectul acestor pictograme imediat după plasarea unui meeple pe un afluent cu una sau mai multe pictograme bărci sau după ce un cartonaș cu o pictogramă barcă este conectat (de tine sau alt jucător) cu un afluent unde este prezent meepleul tău. Numărul de meepleși pe care tu sau alți jucători îi aveți pe afluent nu are niciun impact asupra acestei mutări.
- Barca ta poate numai să înainteze pe Fluviul Amazon (adică nu se poate muta înapoi).
- Dacă ar trebui să înaintezi dincolo de ultimul spațiu al Fluviului Amazon, pur și simplu oprește-te pe ultimul spațiu.
- Spațiile Fluviului Amazon de pe cartonașul de pornire sunt deja conectate; fiecare cartonaș de Amazon adaugă 1 spațiu, iar fiecare cartonaș-dublu de Amazon adaugă 2 spații.
- Barca ta trebuie de asemenea să înainteze 1 spațiu ori de câte ori nu plasezi o piesă de lemn în tura ta (vezi secțiunea „Înaintarea bărcii”).
- Poate fi oricare număr de bărci pe un singur spațiu de Amazon.
3. Evaluarea unui afluent
Atunci când ambele capete ale unui afluent sunt închise, acel afluent este finalizat și evaluat. Capătul unui afluent este închis atunci când acesta întâlnește o intersecție, o stâncă, Fluviul Amazon sau formează o buclă din sine însuși întâlnindu-și celălalt capăt. În exemplul nostru din dreapta, chiar dacă adversarul tău a plasat cartonașul, asta tot îți finalizează afluentul. Atunci când evaluezi un afluent, fiecare cartonaș din acel afluent îți dă câte 1 punct. În plus, încasezi câte 1 punct pentru fiecare pictogramă fructe ilustrată de-a lungul afluentului.
Este acum vremea să îți notezi punctajul. Ții socoteala punctajului tău cu meepleul pe care l-ai plasat pe tabla de scor înainte de a începe jocul. Continuând exemplul nostru, îl muți înainte 4 câmpuri pentru a arăta că ai încasat 4 puncte.
După fiecare evaluare, întoarce în rezerva ta meepleul din teritoriul care tocmai ce a fost evaluat.
De se întâmplă ca punctajul tău să depășească 50 de puncte (și, prin urmare, câmpul 0 al tablei de scor), culcă-ți la pământ meepleul de scor pentru a arăta că ai 50+ puncte. Dacă trei câmpul 0 din nou, ridică-ți în picioare meepleul de scor încă o dată pentru a arăta că ai 100+ puncte.
Satele
3. Evaluarea unui sat
Hai să ne continuăm exemplul și să presupunem că au trecut câteva ture. Acum tragi acest cartonaș pe care îl plasezi astfel încât să îți continue satul. Din moment ce cartonașul pe care tocmai ce l-ai plasat finalizează un teritoriu (aici, satul), acum trebuie să fie evaluat. Un sat este finalizat când este înconjurat de junglă și/sau Fluviul Amazon și nu există niciun spațiu gol înăuntrul acestuia. Din moment ce meepleul tău se află în sat, încasezi de asemenea puncte.
Fiecare cartonaș dintr-un sat finalizat valorează 2 puncte. În plus, fiecare pictogramă fructe valorează 1 punct. Ca de obicei, meepleul care se afla în teritoriul evaluat se întoarce în rezerva ta.
Taberele
1. Atașarea unui cartonaș
Încă o dată, plasezi un cartonaș pentru a continua ilustrația, asigurându-te că ilustrația se potrivește.
2b. Plasarea unei tabere
Fiecare jucător primește 2 tabere la începutul jocului. Ai posibilitatea de a plasa o tabără pe un segment de junglă al unui cartonaș pe care tocmai ce l-ai plasat. La fel ca și cu meepleșii, nu se poate afla nicio altă tabără în acea junglă. Dacă există mai multe segmente de junglă, trebuie să alegi pe care dintre ele să îți plasezi tabăra. Junglele sunt separate una de alta de afluenți, Fluviul Amazon și sate.
Memento: trebuie să alegi între a plasa un meeple sau o tabără; nu le poți plasa pe ambele.
Odată plasată, o tabără rămâne pe tablă până la sfârșitul jocului, numai în acel moment îți va da puncte. La sfârșitul jocului, fiecare animal din jungla taberei tale îți va da 1 punct. Plasează-ți taberele cum se cuvine!
3. Evaluarea unei tabere
În timpul jocului, nu încasezi niciun punct pentru tabere. Taberele sunt evaluate numai la sfârșitul jocului. În acel punct, vei încasa câte 1 punct pentru fiecare animal ilustrat într-o junglă cu tabăra ta.
Înaintarea bărcii
1. Atașarea unui cartonaș
Ca întotdeauna, atunci când plasezi un cartonaș, trebuie să te asiguri că se potrivește cu peisajul.
2. Mută-ți barca
În timpul turei tale, dacă nu plasezi o piesă de lemn (meeple sau tabără), trebuie să îți înaintezi barca 1 spațiu în josul Fluviului Amazaon, ceea ce este întotdeauna bine pentru tine.
În timpul turei tale, dacă adaugi pictograme bărci unuia dintre meepleșilor tăi de pe un afluent (plasat într-o tură anterioară), adună împreună toate acele mutări.
Cartonașele de Amazon
Acum vom vedea motivele pentru de ce ai vrea să îți muți barca pe Fluviul Amazon:
1. Atașarea unui cartonaș de Amazon
Spre deosebire de cartonașele obișnuite de teren, atunci când tragi un cartonaș de Amazon, trebuie să îl folosești pentru a continua Fluviul Amazon. Atunci când plasezi un cartonaș de Amazon, alege între cele două posibile orientări ale sale.
Ori de câte ori tragi un cartonaș cu un !, trebuie să alegi un cartonaș-dublu de Amazon. Mai întâi plasează cartonașul-!, imediat urmat de un cartonaș-dublu de Amazon (aceste cartonașe trebuie întotdeauna plasate în această ordine).
Notă: deoarece cartonașele-duble sunt de două ori mai mari decât cartonașele normale, acestea au și 2 spații pentru bărci.
Notă: din moment ce există 3 cartonașe-! și 4 cartonașe-duble de Amazon, întotdeauna va exista 1 cartonaș-dublu de Amazon nefolosit.
Memento: ori de câte ori plasezi un cartonaș de Amazon, extinzi și zona în care pot fi plasate cartonașe de teren.
2. Plasează un meeple sau o tabără sau mută-ți barca
Ai posibilitatea de a plasa un meeple sau o tabără pe malurile unui cartonaș de Amazon. Totuși, Fluviul Amazon însuși este rezervat pentru bărci și nu poate fi plasat(ă) niciun meeple sau nicio tabără pe acesta.
Dacă plasezi un cartonaș-! și un cartonaș-dublu, ai posibilitatea de a plasa un meeple sau o tabără numai pe cartonașul-dublu.
Ca întotdeauna, dacă nu plasezi un meeple sau o tabără, trebuie să îți avansezi barca 1 spațiu pe Fluviul Amazon.
3. Evaluarea Amazonului
După plasarea oricărui cartonaș de Amazon, are loc o evaluare a Amazonului (în loc de o evaluare obișnuită):
Pot fi văzuți caimani și piranha în Fluviul Amazon. Proprietarul bărcii cel mai departe în josul fluviului (pe locul întâi) obține atâtea puncte cât suma caimanilor și peștilor piranha ilustrați pe cartonașul de Amazon tocmai plasat.
Proprietarul bărcii a doua cea mai departe în josul fluviului (pe locul doi) obține atâtea puncte cât numărul de piranha ilustrați pe cartonașul de Amazon tocmai plasat.
Dacă mai multe bărci se află pe locul întâi (sau doi), jucătorii situați în remiză încasează toate punctele pentru clasamentul respectiv lor.
Nota 1: unde se află bărcile pe Amazon nu contează, ci numai clasamentul lor.
Nota 2: cartonașele-duble de Amazon au 2 spații pentru bărci, dar se socotesc drept un singur cartonaș pentru evaluarea Amazonului (adică sunt socotiți toți caimanii și piranha de pe un cartonaș-dublu).
IMPORTANT: După o evaluare a Amazonului, toți jucătorii care nu au încasat niciun punct își înaintează barca 1 spațiu.
- Deoarece tu ești pe locul întâi (prima barcă din josul fluviului), încasezi un total de 4 puncte (3 caimani + 1 piranha).
- Jucătorul albastru și cel verde sunt amândoi pe locul doi și încasează fiecare 1 punct pentru piranha.
- Din moment ce jucătorul galben nu a încasat niciun punct, își înaintează barca 1 spațiu.
Mai mulți meepleși pe același teritoriu
Prin plasarea isteață a cartonașelor și meepleșilor, mai mulți meepleși pot ocupa același afluent sau sat. Atunci când este finalizat un asemenea afluent sau sat, numai jucătorul care are cei mai mulți meepleși pe teritoriul evaluat obține punctele. În cazul unei remize, toți jucătorii situați în remiză încasează puncte depline. Aceeași regulă se aplică taberelor din junglă. Aici sunt două exemple:
Sfârșitul jocului și evaluarea finală
Deci iată-ne aici, la sfârșitul acestei partide de Carcassonne – AMAZONAS. Este acum vremea să aflăm câștigătorul! Jocul se sfârșește când au fost plasate toate cartonașele de teren. Acest lucru este urmat de o evaluare finală rapidă, după care jucătorul cu cele mai multe puncte este declarat câștigătorul! La sfârșitul jocului, încasezi puncte pentru următoarele: meepleși încă aflați pe tablă, tabere și Fluviul Amazon.
- Afluenți
- Fiecare afluent nefinalizat îți dă câte 1 punct pentru fiecare cartonaș și câte 1 punct pentru fiecare pictogramă fructe de pe malul său, exact ca în timpul jocului.
- Sate
- Fiecare sat nefinalizat îți dă numai câte 1 punct pentru fiecare cartonaș și câte 1 punct pentru fiecare pictogramă fructe din el.
- Tabere
- Pentru fiecare dintre taberele tale, socotește numărul de animale din jungla sa. Încasezi câte 1 punct pentru fiecare animal.
- Fluviul Amazon
- Există de asemenea o evaluare finală pentru Fluviul Amazon. Pune cartonașul gură de fluviu (potrivindu-se cu numărul corect de jucători) la capătul deschis al Fluviului Amazon. Apoi, ia barca cea mai apropiată (sau bărcile cele mai apropiate) de partea din față a fluviului și plasează-o/plasează-le pe cel mai mare număr și așa mai departe până ce au fost ocupate toate numerele.
- Cu 4 și 5 jucători: locul întâi – 7 puncte; locul doi – 4 puncte; locul trei: 1 punct
- Cu 2 și 3 jucători: locul întâi – 6 puncte; locul doi – 3 puncte
Reguli speciale pentru 2 și 3 jucători
- 2 și 3 jucători
- Folosește fața cartonașului de pornire și a cartonașului gură de fluviu cu simbolurile pentru 2 și 3 jucători.
- Numai 2 jucători
- Jucătorul pe locul doi încasează punctele pentru locul doi numai atunci când barca sa este pe spațiul direct în spatele locului întâi. Atunci când barca sa este și mai departe, al doilea jucător nu încasează niciun punct și înaintează barca sa 1 spațiu (ca de obicei). Asta se aplică deopotrivă la evaluările Amazonului din timpul jocului și pentru evaluarea finală a Fluviului Amazon.
Referință pentru cartonașe
Cartonașele de teren ilustrează diferite distribuții de animale și pictograme bărci și fructe
Notă: Fluviul Amazon acoperă milioane de kilometri cu multe îndoituri și cotituri. În Carcassonne - AMAZONAS am ales să lăsăm Fluviul Amazon să curgă într-un curs drept. Un fluviu mai sinuous ar fi creat unele probleme cu desfășurarea jocului (incluzând plasarea cartonașelor). Sperăm că ne veți înțelege decizia de design. Distrați-vă explorând!
Note de subsol
Pentru licențierea și semnificația pictogramelor te rugăm să vizitezi Pagina pictogramelor.