Turnuri și hoți

From WikiCarpedia
Jump to navigation Jump to search
This page is a translated version of the page Towers and Thieves and the translation is 100% complete.


În această extensie pentru Carcassonne, construiești turnuri și plasezi străjeri pe ele pentru a îți proteja de furt ținuturile. Turnurile sunt contestate, dar dacă străjerii tăi reperează hoți, încasezi puncte drept răsplată.

Other languages:
Towers And Thieves C31 Feature Tile 03.png Citești regulile pentru acest design al cartonașelor.
Tower C1-01.pngCitește următoarele reguli dacă cartonașele tale arată astfel.
Turnul Turnul
Box Tower4 C1 HiG.png
Tower C2 Tile N.jpgSau citește următoarele reguli dacă cartonașele tale arată astfel.
Turnul Turnul
Box Tower C2 RO2.jpg
Dacă cartonașele tale au un design diferit, atunci alege un joc din Spin-off-uri.Rule selection by design Spin-offs.png


În această extensie pentru Carcassonne, construiești turnuri și plasezi străjeri pe ele pentru a îți proteja de furt ținuturile. Turnurile sunt contestate, dar dacă străjerii tăi reperează hoți, încasezi puncte drept răsplată.

Informații generale și comentarii

Simbolul extensiei

Extensia Turnuri și hoți a fost lansată de HiG pentru a treia ediție, cunoscută pe scurt ca C3.1, în 2025. Această ediție conține grafică mai detaliată și orașe cu clădiri trunchiate.

Conține 13 cartonașe, unul dintre ele un cartonaș de râu, și 5 cartonașe de turn. Per ansamblu, această extensie introduce următoarele elemente noi:

  • Locuri de construcție pentru turn,[1] unde se construiesc turnuri.
  • Piese de turn,[2] pioni neutri pe care jucătorii îi folosesc pentru a construi turnuri și plasa străjeri în scopul încasării de puncte.
  • Simboluri ale hoților, care declanșează construirea de turnuri, furtul de cartonașe și evaluarea străjerilor.

Această extensie furnizează totodată un distribuitor de cartonașe sub formă de turn.


New rules regular back.png Contextul extensiei

Această extensie este o versiune revizuită a extensiei Turnul lansate pentru a doua ediție, cunoscută pe scurt ca C2, în 2016. Iar pentru prima ediție, cunoscută pe scurt ca C1, a fost lansată original în 2006.

Aceste versiuni originale conțineau 18 cartonașe cu locuri de construcție pentru turn, dar niciun cartonaș de turn sau de râu. Conțineau de asemenea 30 de piese de etaj de turn de culoare de lemn nevopsit și un distribuitor de cartonașe sub formă de turn mai mare. Mecanismele extensiei erau complet diferite; jucătorii construiau turnuri pentru a captura meepleși.

Conținut

  • 13 cartonașe de teren (marcate cu Symbol Tower C1C2.png pentru a te ajuta să îți separi și sortezi cartonașele), unul dintre ele cu râu și un loc de construcție pentru turn. Celelalte 12 cartonașe de teren au un simbol al hoților cu un număr (2 x valoarea 2, 3 x valoarea 3, 3 x valoarea 4, 2 x valoarea 5, 1 x valoarea 6 și 1 x valoarea 7).
  • 5 cartonașe de turn, prezentând locuri de construcție pentru turn și un verso special

Towers And Thieves C31 Feature Tile 01.png
Cartonaș cu un
simbol al hoților
Towers And Thieves C31 Feature Tile 02.png
Cartonaș cu râu
și un loc de
construcție pentru
turn
Towers And Thieves C31 Feature Tower Tiles.png
Teanc de cartonașe
de turn cu fața în jos
  • 20 de piese de turn
Towers And Thieves C31 Figure Tower Floor.png
  • 1 turn distribuitor de cartonașe

Turnul distribuitor de cartonașe furnizează un spațiu dedicat cartonașelor de teren cu fața în jos. Utilizarea acestuia este opțională.

Se recomandă ca turnul distribuitor de cartonașe să nu fie dezasamblat odată ce a fost asamblat.

Towers And Thieves C31 Tower Assembly 01.pngTowers And Thieves C31 Tower Assembly 02.png

Reguli

Pregătire

Pregătire suplimentară

Dacă joci cu miniextensia Râul Râul (recomandat), amestecă noul cartonaș de râu laolaltă cu cartonașele de râu obișnuite.

Amestecă cele 5 cartonașe de turn (cu un turn pe verso) și plasează-le cu fața în jos drept teanc lângă tabla de punctaj.

Amestecă restul cartonașelor de teren noi laolaltă cu celelalte cartonașe de teren. Dacă joci cu turnul distribuitor de cartonașe, plasează cartonașele de teren în două teancuri în cele două compartimente. Trage cartonașe din oricare compartiment ca în mod obișnuit. Plasează piesele de turn lângă suprafața de joc drept rezervă generală.

Fiecare element nou de joc este explicat în relație cu cele 3 acțiuni:

  • 1. Atașarea unui cartonaș de teren
  • 2. Plasarea unui meeple
  • 3. Declanșarea unei evaluări de puncte

Dacă o acțiune nu este explicat în detaliu, se aplică regulile de bază.

Locul de construcție pentru turn

Towers And Thieves C31 Feature Tower Foundation.png
1. Atașarea unui cartonaș de teren
Towers And Thieves C31 Feature Tower Foundation.png
Atunci când plasezi un cartonaș cu un loc de construcție pentru turn, trebuie să plasezi exact 1 piesă de turn pe acesta. Se pot adăuga piese de turn adiționale în vârful acestuia pe durata partidei.
Exemplul 1a: Plasezi un cartonaș cu un loc de construcție pentru turn. Apoi iei o piesă de turn din rezerva generală și o plasezi pe locul de construcție pentru turn ilustrat.

Notă: Dacă joci cu miniextensia Râul Râul, primul loc de construcție pentru turn intră în joc odată cu noul cartonaș de râu. Vom arunca în curând o privire la cum intră în joc celelalte locuri de construcție pentru turn.

2. Plasarea unui meeple

În loc de a plasa un meeple obișnuit pe cartonașul pe care tocmai ce l-ai plasat, ai posibilitatea de a îl plasa drept străjer în vârful unui turn. Acesta poate fi turnul de pe cartonașul pe care tocmai ce l-ai plasat sau turnul de pe alt cartonaș (vezi Raza turnului).

Exemplul 1b: Jucătorul albastru plasează un străjer pe acest turn în loc de a plasa meepleul pe cartonaș.

Raza turnului

Ai posibilitatea de a plasa un străjer în vârful unui turn numai dacă cartonașul pe care tocmai ce l-ai plasat se află în raza turnului.

Cartonașul pe care este situat un turn se află mereu în raza acelui turn.
În plus, fiecare turn are o rază ce corespunde cu numărul său de piese de turn. Un turn cu 1 piesă ajunge primul cartonaș în toate cele 4 direcții (stânga, dreapta, sus și jos). Un turn cu 2 piese ajunge primul cartonaș și cel de al doilea, un turn cu 3 piese ajunge primul cartonaș, cel de al doilea și cel de al treilea, și așa mai departe.

Exemplul 2: Turnul cu 2 piese ajunge primul cartonaș și cel de al doilea în toate cele 4 direcții. Ai plasat un cartonaș în raza acestuia (primul cartonaș la dreapta) și plasezi un meeple obișnuit drept străjer în vârful turnului.
Exemplul 3: Ai plasat un cartonaș în raza unui turn cu 3 piese și plasezi un meeple obișnuit drept străjer în vârful acestuia.

Golurile din suprafața de joc nu întrerup razele turnurilor și se socotesc drept cartonașe plasate.

Important: Dacă există deja un străjer pe acel turn, îndepărtează-l și pune-l înapoi în rezervă înainte de a îl plasa pe turn pe al tău. Dacă un alt jucător îndepărtează în felul acesta unul dintre străjerii tăi, încasezi imediat 2 puncte.

Exemplul 4: Ai plasat un cartonaș în raza unui turn cu 2 piese și plasezi un meeple obișnuit drept străjer în vârful acestuia. Îndepărtezi străjerul albastru și îl pui înapoi în rezervă. Jucătorul albastru încasează imediat 2 puncte.

Simbolul hoților

Towers And Thieves C31 Symbol Thieves.png
1. Atașarea unui cartonaș de teren
Towers And Thieves C31 Symbol Thieves.png
Atunci când tragi un cartonaș cu un simbol al hoților, fă următoarele înainte de a îl plasa:
  • Mai întâi adaugă 1 piesă fiecărui turn liber (I), iar...
  • Apoi evaluează toți străjerii (II).
I. Adaugă 1 piesă fiecărui turn liber

Adaugă 1 piesă de turn din rezervă în vârful fiecărui turn care nu are niciun străjer pe el. Turnurile pot avea maxim 5 piese. Dacă un turn are deja 5 piese, nu mai adăuga încă una.

Exemplul 5: Ai tras un cartonaș cu un simbol al hoților. Există 2 turnuri fără un străjer pe ele. Adaugi prin urmare 1 piesă de turn fiecăruia dintre cele 2 turnuri.

Rezerva pieselor de turn este limitată. Dacă nu există suficiente piese pentru toate turnurile libere, alegi la care turnuri să le adaugi (nu mai mult de câte 1 la fiecare). Dacă rezerva se epuizează, nu adaugi o piesă niciunui turn.

Caz special: hoții îți fură cartonașul

Dacă nu există niciun străjer pe niciun turn, mai întâi adaugă câte 1 piesă fiecărui turn ca de obicei. Apoi plasează cartonașul tras cu simbolul hoților cu fața în sus lângă tabla de punctaj. Hoții ți-au furat cartonașul și acum sunt pe fugă.

În schimb, trage 1 cartonaș de turn din teancul cu fața în jos și plasează-l ca de obicei. Dacă nu a mai rămas niciun cartonaș de turn care să fie tras, trage în schimb un cartonaș din teancul obișnuit. Omite evaluarea străjerilor (II).

Exemplul 6:
  1. Tragi un cartonaș cu un simbol al hoților și adaugi piese de turn ca de obicei. Din moment ce nu există niciun străjer pe niciun turn, plasezi cartonașul cu simbolul hoților lângă tabla de punctaj.
  2. Acum tragi un cartonaș de turn și îl plasezi ca de obicei.

Dacă plasezi un cartonaș furat lângă tabla de punctaj și acolo se află deja un cartonaș furat, pune-l pe cel vechi înapoi în cutie și înlocuiește-l cu cel nou.

Hoții au scăpat.

Notă: Dacă joci fără miniextensia Râul Râul, nu există niciun turn atunci când este tras primul cartonaș cu un simbol al hoților. Din moment ce nici străjeri nu există, acest cartonaș este furat ca de obicei, iar tu tragi un cartonaș de turn și îl plasezi pe acesta în schimb.

II. Evaluează toți străjerii

După ce au fost adăugate piese tuturor turnurilor libere, evaluează toți străjerii de pe toate turnurile. Aceștia au descoperit hoții și primesc o răsplată.

Pentru fiecare dintre străjerii tăi, încasezi numărul de puncte arătat pe simbolul hoților al cartonașului tras. Dacă există un cartonaș furat lângă tabla de punctaj, încasezi în plus punctele arătate pe acel cartonaș pentru fiecare dintre străjerii tăi. Pune cartonașul furat înapoi în cutie după evaluare.

După ce ai evaluat toți străjerii, îndepărtează-i de pe turnuri și pune-i înapoi în rezervele respective lor.

Exemplul 7: Tragi un cartonaș cu un simbol al hoților (6). Încasezi 2 x 6 = 12 puncte. Jucătorul albastru încasează 1 x 6 puncte. Amândoi vă îndepărtați străjerii.

În cele din urmă, plasează cartonașul tras ca de obicei. Simbolul hoților de pe el nu mai are niciun efect mai departe.

3. Declanșarea unei evaluări de puncte
Evaluarea finală

La evaluarea finală, încasezi câte 5 puncte pentru fiecare dintre străjerii tăi de pe un turn.

În plus, pentru fiecare dintre străjerii tăi încasezi punctele arătate pe simbolul hoților de pe cartonașul de lângă tabla de punctaj (dacă există vreunul).

Cartonașe de teren speciale

Towers And Thieves C31 Tile Example 01.png
Câmpul continuă peste cotitura râului.

Tunelul stâncos nu mai are nicio altă relevanță.

Towers And Thieves C31 Tile Example 02.png
Drumul continuu separă cele două segmente de câmp de la stânga și dreapta orașului.

Scurtă privire de ansamblu

Towers And Thieves C31 Feature Tower Foundation.png

Locul de construcție pentru turn
Plasează 1 piesă de turn pe locul de construcție pentru turn. Apoi ai posibilitatea de a plasa un meeple ca de obicei (de ex., drept străjer în vârful unui turn).

Towers And Thieves C31 Symbol Thieves.png

Simbolul hoților
Înainte de a plasa cartonașul:
I. Turnurile fără un străjer cresc fiecare cu câte 1 piesă
Nu există niciun străjer pe niciun turn → Plasează cartonașul tras cu fața în sus lângă tabla de punctaj. Apoi trage și plasează un cartonaș de turn în schimb. Ignoră pasul II.
II. Toți jucătorii încasează punctele indicate pe simbol pentru fiecare dintre străjerii săi. Îndepărtează toți străjerii.
Un cartonaș cu un simbol al hoților există și lângă tabla de punctaj → Totodată, pentru fiecare dintre străjerii săi, toată lumea încasează punctele indicate pe acel cartonaș. Apoi pune-l înapoi în cutie.

Towers And Thieves C31 Figure Tower Floor.png

Piesa de turn
Tip: Pion neutru
Abilitate specială: Raza unui turn este egală cu numărul de piese al acestuia și se extinde în toate cele 4 direcții. Cartonașul pe care este situat turnul se află mereu în raza acestuia.
Plasezi un cartonaș de teren în raza unui turn → Ai posibilitatea de a plasa un meeple obișnuit pe acel turn drept străjer.

Alte extensii

Această secțiune conține informații adiționale despre interacțiunile cu alte extensii Carcassonne.

Ext. 1 - Hanuri și catedraleExt. 1 - Hanuri și catedrale

Clarificare oficială din partea editurii Nu ai posibilitatea de a îți plasa meepleul mare drept străjer.

Ext. 2 - Negustori și constructoriExt. 2 - Negustori și constructori

Clarificare oficială din partea editurii Poți declanșa ca de obicei o tură dublă plasând un cartonaș de turn.
Clarificare oficială din partea editurii Nu ai posibilitatea de a aloca un porc sau constructor unui străjer.

Ext. 3 - Balaurul și zânaExt. 3 - Balaurul și zâna

Clarificare oficială din partea editurii Balaurul poate înlătura străjeri de pe turnuri, dar nu turnurile însele.

Clarificare oficială din partea editurii Atunci când se orientează balaurul, consideră că străjerii ar sta pe cartonașul turnului lor.
Clarificare oficială din partea editurii Ai posibilitatea de a aloca zâna unui străjer. Plaseaz-o aproape de turnul acelui străjer. Atunci când străjerul este mutat sau îndepărtat, îndepărtezi zâna ca de obicei.
Clarificare oficială din partea editurii Nu ai posibilitatea de a plasa un meeple drept străjer prin intermediul portalului magic.
Clarificare oficială din partea editurii Ai posibilitatea de a plasa un străjer în vârful unui turn și dacă ai plasat un cartonaș cu un locaș de balaur în aria acelui turn.

Clarificare oficială din partea editurii Evaluarea străjerilor nu declanșează bonusul de la zână. (10/2025)

Ext. 5 - Mesageri și primariExt. 5 - Mesageri și primari

Clarificare oficială din partea editurii Ai posibilitatea de a plasa un străjer în vârful unui turn dacă ți-ai plasat cartonașul cu primărie în aria acelui turn.
Clarificare oficială din partea editurii Nu ai posibilitatea de a îți plasa primarul, mesagerul sau sperietoarea de ciori drept străjer.

Ext. 6 - Turniruri și blazoaneExt. 6 - Turniruri și blazoane

Clarificare oficială din partea editurii Nu ai posibilitatea de a plasa un străjer în vârful unui turn drept consecință a plasării unui cartonaș premiu în aria acelui turn.

Clarificare oficială din partea editurii După ce nominalizezi un meeple drept consecință a continuării teritoriului său în 1. Atașarea unui cartonaș de teren, ai posibilitatea de a plasa alt meeple drept străjer în 2. Plasarea unui meeple ca de obicei.
Clarificare oficială din partea editurii Cartonașul cu turneu se socotește drept 6 cartonașe de teren adiacente, care trebuie luate în considerare în ceea ce privește aria turnurilor.

Clarificare oficială din partea editurii Dacă ai câștigat un premiu și ai un cartonaș premiu în fața ta, tragi un cartonaș de teren ca de obicei. Dacă acel cartonaș de teren prezintă un simbol al hoților, îl rezolvi înainte chiar și de a îți plasa cartonașul premiu.

Ext. 7 - Asediu și apărareExt. 7 - Asediu și apărare

Clarificare oficială din partea editurii Fiecare cartonaș al fortăreței se socotește drept 6 cartonașe de teren adiacente, care trebuie luate în considerare în ceea ce privește aria turnurilor.

Ext. 8 - Cetăți și poduriExt. 8 - Cetăți și poduri

Clarificare oficială din partea editurii Atunci când plasezi un cartonaș de turn cu o piesă de turn, ai posibilitatea de a construi și o cetate (dacă este convenabil) în aceeași tură.
Clarificare oficială din partea editurii Ai posibilitatea de a construi o construcție și să plasezi un străjer în aceeași tură. Chiar dacă construiești o cetate și muți un meeple de dedesubt pe aceasta, încă ai posibilitatea de a plasa un străjer ca de obicei.

Ext. 9 - Oi și oieriExt. 9 - Oi și oieri

Clarificare oficială din partea editurii Nu ai posibilitatea de a îți plasa oierul pe un turn.

Ext. 10 - Circ și artiștiExt. 10 - Circ și artiști

Clarificare oficială din partea editurii Atunci când se evaluează un jeton de spectacol, străjerii de pe turnuri sunt luați în considerare.


Ansamblul cartonașelor

Cartonașe normale

Cartonașe totale: 12
Unele cartonașe au o ilustrație mică pe acestea. Literele din paranteze arată care ilustrație este pe fiecare cartonaș:
Notă: Ilustrațiile mici ale unor grajduri pentru vite, grajduri pentru porci și grajduri pentru măgari sunt numite colectiv grajduri.

Cartonașe de turn

Cartonașe totale: 5
Towers And Thieves C31 Tower Tile Back.jpg
Versoul cartonașelor de turn
Unele cartonașe au o ilustrație mică pe acestea. Literele din paranteze arată care ilustrație este pe fiecare cartonaș:
Feature Highwaymen C3.png

Cartonașe de râu

Cartonașe totale: 1

Note de subsol

Pentru licențierea și semnificația pictogramelor, te rugăm să vizitezi pagina Pictograme.

  1. Interpretare din partea comunității În regulile extensiei Turnul din a doua ediție, Lineart a tradus acest concept ca „loc de construcție pentru turn”, dar o traducere fidelă ar fi „fundație de turn”. Încă nu știm cum a fost tradus conceptul în regulile extensiei Turnuri și hoți, fiindcă aceste reguli nu au fost încă publicate.
  2. Interpretare din partea comunității În regulile extensiei Turnul din a doua ediție, Lineart a tradus acest concept ca „piesă de turn”, dar o traducere fidelă ar fi „etaj de turn”. Încă nu știm cum a fost tradus conceptul în regulile extensiei Turnuri și hoți, fiindcă aceste reguli nu au fost încă publicate.