În arena circului

From Wikicarpedia
Jump to navigation Jump to search
This page is a translated version of the page Under the Big Top and the translation is 100% complete.
Other languages:
Under The Big Top C2 Tile B.jpg Citești regulile pentru acest design al cartonașelor. Under The Big Top C2 Tile L.jpg
Această extensie nu a fost publicată în alte ediții.
Dacă cartonașele tale au un design diferit, atunci alege un joc din Spin-off-uri.Rule selection by design Spin-offs.png


Un circ călătorește din loc în loc cu animalele sale. Când își instalează cortul de circ, toți meepleșii din vecinătate se îmbulzesc pentru a admira atracțiile. Imediat ce găsesc un punct potrivit, artiștii se stivuiesc pentru a crea o piramidă „umană”. Iar directorul de circ preferă să aibă artiștii sau cortul său de circ în jurul său. Doar atunci trăiește cu adevărat. Vino și fi uimit(ă)!

Informații generale și comentarii

Simbolul extensiei

Extensia În arena circului[1] a fost lansată de HiG în 2017. A fost lansată de Lineart cu reguli traduse în limba română.

Această extensie nu există pentru prima ediție (C1 pe scurt).

Poți integra această întreagă extensie în jocul de bază, sau doar părți din aceasta dacă așa alegi. De asemenea, poți combina această extensie cu orice alte extensii Carcassonne.

Elemente/Teritorii noi:

  • Directorii de circ, meepleșii care oferă puncte adiționale
  • Cortul de circ, un pion neutru se deplasează de-a lungul suprafeței de joc oferind puncte adiționale
  • Jetoanele cu animale, care sunt plasate sub cortul de circ pentru a decide evaluarea
  • Spațiile pentru circ, niște teritorii unde poate fi plasat cortul de circ
  • Spațiile pentru artiști, niște teritorii unde pot fi construite piramide de artiști

Conținut

  • 20 cartonașe de teren incluzând
    • 12 cartonașe cu loc pentru cort, fiecare cu câte un singur loc pentru cort
    • 8 cartonașe cu loc pentru artiști,[2] fiecare cu câte două spații pentru artiști
Loc pentru cort
Loc pentru artiști
  • 16 jetoane cu animale: 1 elefant, 2 tigri, 3 urși, 5 foci, 4 maimuțe, 1 purice
Jetoane cu animale cu câte un număr diferit pentru fiecare tip
Versoul jetonului cu animal
  • 1 cort de circ
Figure Roundtop.png
  • 6 directori de circ, câte 1 în fiecare culoare
Figure Ringmasters C2.png

Reguli

Pregătire

Amestecă cele 20 de cartonașe de teren noi cu cele din jocul de bază (și orice alte extensii dorești să folosești). Amestecă cele 16 jetoane cu animale și plasează-le într-un teanc cu fața în jos la îndemâna tuturor jucătorii. Plasează cortul de circ lângă teancul cu jetoane cu animale. În cele din urmă, jucătorii adaugă directorul de circ în culoarea lor în rezerva lor de meepleși.

Cartonașele pentru cort, jetoanele cu animale și cortul de circ

Figure Roundtop.png
1. Atașarea unui cartonaș de teren

Cartonașele cu loc pentru cort sunt plasate ca cartonașe de teren normale.

Caz special: Când este plasat primul cartonaș cu loc pentru cort, ia jetonul cu animal din vârful teancului, plasează-l cu fața în jos pe locul pentru cort și plasează cortul de circ pe el. Începând din acest moment, cortul de circ se mută doar atunci când un jucător plasează un nou cartonaș cu loc pentru cort (după 3. Declanșarea unei evaluări de puncte).

2. Plasarea unui meeple

După plasarea unui cartonaș cu loc pentru cort, poți plasa pe acesta un meeple drept tâlhar, cavaler sau țăran, ca de obicei. Totuși, nu poți plasa un meeple pe locul pentru cort.

Plasezi primul cartonaș cu loc pentru circ și plasezi un meeple pe drum. Apoi pui un jeton cu animal cu fața în jos pe locul pentru cort și plasezi cortul de circ pe jeton.
3. Declanșarea unei evaluări de puncte

De fiecare dată când în timpul jocului plasezi alt cartonaș cu loc pentru cort:

1) Evaluează toate teritoriile care au fost finalizate când a fost plasat cartonașul cu loc pentru cort (și pune meepleșii evaluați înapoi în rezerva proprietarilor lor).[3]

Exemplul 1): Plasezi acest nou cartonaș cu loc pentru cort, care finalizează drumul jucătorului albastru. Jucătorul albastru încasează 3 puncte și își ia înapoi meepleul său.

2) Apoi evaluează circul pe cartonașul actual al cortului de circ:

Mai întâi întoarce jetonul cu animal pe care se află cortul de circ. După aceea, tu și ceilalți jucători veți încasa puncte pentru meepleșii aflați pe cartonașul cu loc pentru cort însuși și pe cele opt cartonașe înconjurătoare. Fiecare meeple va valora valoarea de pe jetonul cu animal dezvăluit.[4]

Notă: Directorii de circ și artiștii (vezi mai jos) sunt de asemenea considerați meepleși, așa că dacă unul dintre ei ocupa un spațiu ce înconjura cortul de circ atunci când se evalua circul, ar fi încasat puncte.[5]

Exemplul 2): Dezvălui jetonul cu animal. Foca valorează câte 4 puncte pentru fiecare meeple. Din moment ce tu ai trei meepleși pe cartonașele care înconjoară cortul de circ, încasezi 12 puncte. Jucătorul albastru primește 4 puncte.

Important: Când se evaluează circul, meepleșii implicați nu se întorc în rezerva proprietarului său. În schimb, rămân pe cartonașul lor.

3) După evaluarea circului, îndepărtează jetonul cu animal din joc, plasându-l cu fața în sus lângă tabla de scor. În cele din urmă, ia jetonul cu animal din vârful teancului, plasează-l cu fața în jos pe noul loc pentru cort și plasează cortul de circ pe jeton.

Exemplul 3): Pune un nou jeton cu animal cu fața în jos pe locul pentru cort al noului cartonaș cu loc pentru cort și instalează cortul de circ pe jeton.

Sfârșitul jocului

La sfârșitul jocului înaintea evaluării finale, evaluează circul încă o ultimă dată.

Notă despre locurile pentru cort

Locurile pentru cort închid drumurile și separă câmpurile unele de celelalte.

Cartonașele cu loc pentru artiști

Scoring C2 Acrobats.png
1. Atașarea unui cartonaș de teren

Cartonașele cu loc pentru artiști sunt plasate ca cartonașe de teren normale.

2. Plasarea unui meeple

După plasarea unui cartonaș cu loc pentru artiști, îți poți plasa meepleul pe drum sau pe câmp, ca de obicei.

Ai de asemenea o altă opțiune: îți poți plasa meepleul ca artist pe unul dintre cele două spații pentru artiști.

Exemplul 1): Plasezi acest cartonaș cu loc pentru artiști și îți plasezi meepleul tău pe unul dintre cele două spații pentru artiști.

Într-o tură ulterioară, dacă plasezi un cartonaș adiacent cu unul sau mai multe cartonașe cu loc pentru artiști (orizontal, vertical sau diagonal), ai posibilitatea de a îți plasa un meeple ca artist pe unul dintre aceste cartonașe cu loc pentru artiști.[6]

Exemplul 2): Jucătorul albastru plasează acest cartonaș și plasează un meeple lângă cel al tău.

Dacă cele două spații pentru artiști sunt deja ocupate, poți adăuga un al treilea meeple pe unul dintre umerii celorlalți doi meepleși. În acest punct, piramida este finalizată și nu mai pot fi adăugați alți meepleși în piramidă.

Culoarea meepleșilor din piramidă nu contează. Piramidele pot avea meepleși de una, două sau trei culori.

Dacă plasezi un cartonaș cu loc pentru artiști adiacent cu unul sau mai multe cartonașe cu loc pentru artiști și dorești să plasezi un meeple ca artist, alege pe care dintre aceste cartonașe cu loc pentru artiști să îți plasezi acrobatul.

Exemplul 3): Mai târziu în joc, plasezi un cartonaș adiacent pe diagonală cu un cartonaș cu loc pentru artiști și finalizezi piramida prin plasarea unui meeple în vârf.
3. Declanșarea unei evaluări de puncte

Atunci când într-o piramidă sunt trei artiști, aceasta este gata să fie evaluată. Totuși, piramidele nu sunt evaluate imediat după finalizare deoarece artiștii doresc să își etaleze îndemânările pentru puțină vreme.

În schimbul plasării unui meeple sau a oricărui alt pion în timpul fazei 2. Plasarea unui meeple, poți evalua o piramidă finalizată. Fiecare artist din piramida finalizată valorează câte 5 puncte. Apoi întoarce meepleșii evaluați în rezervele proprietarilor lor.[7]

Exemplu: Într-o tură ulterioară, nu plasezi un meeple și în schimb alegi să evaluezi această piramidă. Încasezi 10 puncte. Jucătorul albastru încasează 5 puncte.

Reguli adiționale:

  • După ce a fost evaluată o piramidă, jucătorii pot începe o piramidă nouă pe același cartonaș plasând din nou artiști pe acesta.
  • Poți evalua o piramidă finalizată chiar dacă tu nu ai niciun artist în ea.

Sfârșitul jocului

În timpul evaluării finale, fiecare dintre artiștii tăi valorează câte 5 puncte, indiferent de mărimea piramidei.

Notă despre locurile pentru artiști

Locurile pentru artiști închid drumurile și separă câmpurile unele de celelalte.

Directorul de circ

Figure Ringmaster red.png
2. Plasarea unui meeple

Îți poți plasa directorul tău de circ (în schimbul unui meeple normal) pe un teritoriu neocupat de pe cartonașul tocmai plasat: pe un drum, într-un oraș sau o mănăstire, sau plasează-l în poziție culcată pe un câmp. Directorul se consideră drept meeple normal în toate cazurile cu excepția faptului că nu poate fi plasat ca artist.

3. Declanșarea unei evaluări de puncte

Dacă teritoriul cu directorul tău de circ ajunge finalizat, mai întâi încasezi puncte pentru teritoriul finalizat.

Apoi, pentru fiecare cartonaș cu loc pentru cort și cu loc pentru artiști pe care se află sau cu care este adiacent directorul tău de circ, încasezi câte 2 puncte. Încasezi aceste puncte specifice directorului de circ chiar și dacă directorul tău de circ nu a încasat niciun punct de pe urma teritoriului finalizat (adică pentru că altcineva deținea majoritatea). Cortul de circ și artiștii dintr-o piramidă nu afectează punctele specifice directorului de circ. După evaluare, ia directorul de circ înapoi în rezerva ta.

Exemplu: Finalizezi drumul pe care se află directorul tău de circ. Mai întâi încasezi 5 puncte pentru drum. Apoi încasezi 8 puncte pentru cele 4 cartonașe cu loc pentru cort și cu loc pentru artiști (câte 2 puncte pentru fiecare). Vei primi în total 13 puncte pentru aceste două evaluări.

Sfârșitul jocului

La sfârșitul jocului, directorii de circ încasează puncte pentru câmpuri sau teritorii nefinalizate exact ca meepleșii normali și, de asemenea, primesc puncte specifice directorului de circ.

Alte extensii

Această secțiune conține informații adiționale despre interacțiunile cu alte extensii Carcassonne.

Comentarii generale:

Interpretare din partea comunității Când se evaluează un cort de circ, acești pioni încasează puncte:

Interpretare din partea comunității Oricare dintre acești meepleși poate fi luat în considerare pentru evaluarea cortului de circ când:

  • Se află pe un cartonaș adiacent care înconjoară cortul de circ. Nu există nicio restricție privitoare la rolul sau poziția sa: meepleul poate fi plasat pe un teritoriu de pe un cartonaș învecinat (chiar și plasat drept abate), plasat pe un turn sau blocat (într-o casă-baie, pe cartonașul cu Vodyanoy sau cartonașul cu Solovei Razboynik).
  • Se află într-o cetate care se suprapune cu oricare dintre cartonașele care înconjoară cortul de circ.

Interpretare din partea comunității Oricare dintre acești meepleși nu poate fi luat în considerare pentru evaluarea cortului de circ când este plasat pe o zonă specială care nu este considerată un cartonaș particular: orașul Carcassonne, orașul Leipzig (prin analogie) sau Roata Destinului.

Interpretare din partea comunității Când se evaluează un cort de circ, acești pioni NU încasează puncte:

Ext. 4 - TurnulExt. 4 - Turnul

Interpretare din partea comunității Un meeple plasat pe un turn încasează puncte când în vecinătatea sa (meepleului) se evaluează un cort de circ, la fel ca oricare meeple plasat pe acel cartonaș.

Ext. 8 - Poduri, cetăți și bazaruriExt. 8 - Poduri, cetăți și bazaruri

Interpretare din partea comunității Poți construi un pod pe un cartonaș cu loc pentru cort (pe care se află sau nu cortul de circ) urmând regulile normale.
Interpretare din partea comunității Dacă cel puțin un cartonaș care formează o cetate este adiacent cu cortul de circ, un meeple din acea cetate va încasa puncte pentru cortul de circ.
Interpretare din partea comunității Un meeple plasat pe un pod va primi puncte când în vecinătatea sa (meepleului) se evaluează un cort de circ, la fel ca oricare meeple plasat pe acel cartonaș.
Interpretare din partea comunității La sfârșitul jocului, ultima evaluare a circului trebuie purtată înainte de a elimina oricare meepleși din cetăți rămași de pe suprafața de joc.

Mănăstiri din GermaniaMănăstiri din Germania / Mănăstiri din Țările de Jos și BelgiaMănăstiri din Țările de Jos și Belgia / Construcții japonezeConstrucții japoneze

Interpretare din partea comunității Un meeple plasat drept abate pe o mănăstire specială va primi puncte când se evaluează un cort de circ învecinat, la fel ca alți meepleși plasați pe același cartonaș.

Castele din GermaniaCastele din Germania

Interpretare din partea comunității Un meeple plasat pe oricare teritoriu de pe un cartonaș cu castel german va primi puncte când se evaluează un cort de circ învecinat.

Chirurgii-frizeriChirurgii-frizeri

Interpretare din partea comunității Un meeple blocat într-o casă-baie va primi puncte când se evaluează un cort de circ învecinat.

Jumi-jumaJumi-juma

Interpretare din partea comunității Un meeple plasat pe oricare teritoriu de pe un cartonaș triunghiular va primi puncte când se evaluează un cort de circ învecinat.

Promo-uri ruseștiPromo-uri rusești

Interpretare din partea comunității Un meeple blocat pe cartonașul cu Vodyanoy sau cartonașul cu Solovei Razboynik va primi puncte când se evaluează un cort de circ învecinat.

Comentarii generale:

Interpretare din partea comunității Doar meepleșii normali pot face parte dintr-o piramidă de meepleși. Nici meepleul mare (Ext. 1), nici alt pion nu este permis.[8]

Ext. 3 - Prințesa și dragonulExt. 3 - Prințesa și dragonul

Interpretare din partea comunității Ai posibilitatea de a atribui zâna unui artist, iar în acest caz valorează pentru toți artiștii din piramidă (indiferent de culoare). Dacă zâna este încă acolo la începutul turei tale, primești 1 punct pentru fiecare artist de-al tău din piramidă.[9]
Interpretare din partea comunității Artiștii dintr-o piramidă nu pot primi cele 3 puncte bonus de la zână dacă aceasta este atribuită unuia dintre acești artiști.[10]
Interpretare din partea comunității Poți utiliza coridorul fermecat pentru a plasa un meeple pe un spațiu de artiști (într-o piramidă).

Ext. 4 - TurnulExt. 4 - Turnul

Interpretare din partea comunității Dacă capturezi cu turnul un meeple, poți alege oricare meeple din piramidă (indiferent de poziția sa, adică indiferent dacă se află în vârf sau la bază).[11]

Ext. 8 - Poduri, cetăți și bazaruriExt. 8 - Poduri, cetăți și bazaruri

Interpretare din partea comunității Poți construi un pod pe un cartonaș cu loc pentru artiști numai dacă nu există artiști pe acesta. Nu poți plasa un meeple ca artist pe un cartonaș cu loc pentru artiști dacă pe acel cartonaș se află un pod.
Interpretare din partea comunității O piramidă de artiști aflată în fieful unei cetăți nu este un „teritoriu” care poate declanșa evaluarea unei cetăți.

Mini #1 - Aparate de zborMini #1 - Aparate de zbor

Interpretare din partea comunității Poți utiliza un aparat de zbor pentru a plasa unul dintre meepleșii tăi normali pe un spațiu de artiști/într-o piramidă.

Comentarii generale:

Interpretare din partea comunității Directorul de circ se socotește ca un meeple normal. Are aceleași întrebuințări ca un meeple normal în toate extensiile.[12]

Ext. 4 - TurnulExt. 4 - Turnul

Interpretare din partea comunității Poți plasa pe un turn directorul tău de circ (chiar dacă se va clătina puțin).

Ext. 5 - Abația și primarulExt. 5 - Abația și primarul

Interpretare din partea comunității Dacă utilizezi directorul tău de circ ca țăran, încasezi puncte specifice directorului de circ în toate cazurile (în timpul evaluării finale, după ce este plasată o moșie pe câmpul directorului de circ sau după ce câmpul directorului de circ este conectat de o moșie).


Ansamblul cartonașelor

Cartonașe totale: 20
Under The Big Top C2 Tile C.jpg ×3
Under The Big Top C2 Tile F.jpg ×1
Under The Big Top C2 Tile G.jpg ×1
Under The Big Top C2 Tile I.jpg ×1
Under The Big Top C2 Tile L.jpg ×2
Under The Big Top C2 Tile P.jpg ×1
Unele cartonașe au o ilustrație mică pe acestea. Literele din paranteze arată care ilustrație este pe fiecare cartonaș:
Notă: Ilustrațiile mici ale unor grajduri pentru vaci, grajduri pentru porci și grajduri pentru măgari sunt numite în comun grajduri.
Jetoane totale: 16
Token UnderTheBigTop Flea C2.png ×1
Token UnderTheBigTop Monkey C2.png ×4
Token UnderTheBigTop Seal C2.png ×5
Token UnderTheBigTop Bear C2.png ×3
Token UnderTheBigTop Tiger C2.png ×2
Token UnderTheBigTop Elephant C2.png ×1

Note de subsol

Pentru licențierea și semnificația pictogramelor te rugăm să vizitezi Pagina pictogramelor.

  1. Interpretare din partea comunității Titlul original al extensiei, în limba germană, este „Manege frei!”.
  2. Interpretare din partea comunității Lineart a tradus acest concept ca „artist”, dar o traducere fidelă ar fi „acrobat”.
  3. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Această ultimă propoziție din paranteză este prezentă în regulile în germană dar este omisă în versiunea în engleză.
    Interpretare din partea comunității Această acțiune este implicit în evaluare, dar este important să fie evidențiat că meepleșii din teritoriile evaluate trebuie retrași înainte ca cortul de circ să fie evaluat. Prin urmare, acești meepleși nu sunt eligibili pentru punctele provenite de la cortul de circ.
  4. Interpretare din partea comunității Ia în vedere că fiecare jucător încasează punctele totale pentru toți meepleșii săi deodată. Nu există o evaluare individuală pentru fiecare meeple.
  5. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Regulile ZMG a omis să menționeze artiștii explicit, spre deosebire de cele ale HiG.
  6. Interpretare din partea comunității Reține că nu vei fi capabil să adaugi un artist într-o piramidă incompletă dacă cartonașul cu loc pentru artiști nu are niciun spațiu gol adiacent cu acesta. În acest caz, meepleșii din piramidă vor sta acolo până la sfârșitul jocului.
  7. Interpretare din partea comunității Ia în vedere că fiecare jucător încasează punctele totale pentru toți artiștii săi deodată. Nu există o evaluare individuală pentru fiecare meeple.
  8. Clarificare oficială din partea editurii Chiar dacă fantoma este considerată ca un meeple normal, încă este tot o fantomă. Regulile stabilesc precis că niciun alt meeple nu poate fi pus aici, fără excepții.
  9. Interpretare din partea comunității Ia în vedere că încasezi punctele bonus pentru artiștii tăi deodată. Nu există o evaluare individuală pentru fiecare meeple.
  10. Interpretare din partea comunității Această restricție nu este inclusă în mod explicit în reguli (este menționat doar punctul bonus asigurat de zână), ci provine din interpretarea regulilor:
    • În timpul jocului, artiștii sunt evaluați în pasul 2. Plasarea unui meeple, iar jucătorii primesc cele 3 puncte bonus atunci când evaluează un teritoriu în pasul 3. Declanșarea unei evaluări de puncte. Din moment ce ambele acțiuni au loc în pași diferiți, artiștii nu pot primi aceste 3 puncte bonus asigurate de zână.
    • După joc, artiștii nu ar trebui să primească cele 3 puncte bonus de la zână din motive de consecvență. O piramidă de artiști nu este un teritoriu bazat pe cartonașe, așa că în acest caz nu este evaluat niciun teritoriu nici la sfârșitul jocului și nu ar trebui aplicat niciun bonus de la zână. (4/2020; actualizat la 7/2020)
  11. Interpretare din partea comunității Asta înseamnă că un turn poate captura oricare meeple dintr-o piramidă de artiști chiar dacă aceasta este finalizată și în așteptarea evaluării.
  12. Clarificare oficială din partea editurii Asta înseamnă că nu primești punctele de la directorul de circ dacă îl plasezi pe teritorii altele decât drumurile, orașele, mănăstirile și câmpurile. Niciun alt teritoriu nu declanșează bonusul de la directorul de circ. (1/2021)
    Întrebare fără clarificare oficială Nu există nicio clarificare oficială despre cum se evaluează bonusul de la directorul de circ pentru oricare dintre acele teritorii de pe un cartonaș de mărime dublă.