Prințesa și dragonul

From Wikicarpedia
(Redirected from Prințesa și dragonul)
Jump to navigation Jump to search
This page is a translated version of the page The Princess and The Dragon and the translation is 99% complete.
Outdated translations are marked like this.
Other languages:


Box Princess Dragon C2 RO.jpg

Informații generale și comentarii

Simbolul extensiei

Extensia Prințesa și dragonul a fost lansată în ediția nouă în anul 2016 de Hans im Glück. A fost lansată original în ediția veche în anul 2005.

Intră într-o lume a cavaleriei și vrăjitoriei cu această extensie Carcassonne. Prințesa trimite cavaleri afară pentru a efectua acte de cavalere; între timp, un dragon de temut amenință meepleșii neprotejați de magia zânelor! Extensia Prințesa și dragonul introduce prințese, dragoni, zâne și alte elemente din cărțile de povești care adaugă inovații surprinzătoare jocului tău Carcassonne. Poți utiliza treizeci de cartonașe de teren noi pentru a dezlănțui un dragon care devorează pe oricine îi iese în cale, invoca o zână pentru a îți proteja meepleșii sau elimina cavaleri rivali din oraș. Nu contează ce cartonaș tragi, vei avea o mulțime de opțiuni pentru a perturba planurile adversarilor tăi și revendica mai multe puncte pentru sine.

Această extensie te introduce în lumea fanteziei, pe tărâmul basmelor și acolo unde cavalerii se luptă cu dragoni mari cu următoarele elemente:

  • Dragonul, un pion neutru care se mută de-a lungul suprafeței de joc mâncând meepleși și alți pioni.
  • Zâna, un pion neutru care oferă protecție în fața dragonului și asigură de asemenea puncte adiționale.
  • Prințesa, care permite jucătorilor să elimine cavaleri din orașe.
  • Coridoare fermecate,[1] care permite jucătorilor să plaseze meepleși pe aproape oricare cartonaș de pe suprafața de joc.

Conținut

  • 30 de cartonaşe de teren (marcate cu simbolul zânei)
Cartonașe cu diferite elemente ale acestei extensii
  • 1 dragon
Figure Dragon.png
  • 1 zână
Figure Fairy.png

Noile cartonașe de teren

Noile cartonaşe de teren trebuie ataşate la fel ca şi cele de până acum.

Princess And Dragon C2 Tile O.jpg

Mănăstire într-un oraş: Dacă alegi să-ţi plasezi un meeple pe acest cartonaș, trebuie să-l aşezi fie în oraş, pe mănăstire sau pe câmp. Pentru o mai bună diferenţiere poţi aşeza călugărul şi în poziţia culcat, pentru a nu fi încurcat cu un cavaler.[2] Mănăstirea este finalizată în momentul în care au fost ataşate toate cele 8 cartonaşe înconjurătoare, chiar dacă încă nu s-a finalizat construcţia oraşului. Meepleul poate fi plasat în rolul de călugăr chiar dacă în oraş se află deja cavaleri. De asemenea, prezența unui meeple plasat pe această mănăstire nu împiedică plasarea unui cavaler în același oraș.

Princess And Dragon C2 Tile Q.jpg

Tunnel: Drumul se continuă; ambele segmente de drum formează același drum. Nici câmpul de jos nu este întrerupt, nici cel de sus.[3][4] Câmpurile sunt, totuși, separate; există două câmpuri pe acest cartonaș.

Pe cartonaşe veţi găsi aceste 4 simboluri noi (explicate în secțiuni ulterioare):

Vulcan
(Aici îşi face apariţia dragonul)
Dragon
(Dragonul se mută)
Prințesa
(Poate îndepărta un cavaler)
Coridor fermecat
(Un meeple poate apărea)

Reguli

Pregătire

Amestecă noile cartonaşe de teren între cele ale jocului de bază, apoi aranjează-le ca şi până acum în mai multe teancuri acoperite şi depune-le pe masă. Depune deoparte pe masă dragonul şi zâna – aceşti pioni nu aparţin niciunui jucător

Dragonul: vulcanul și simbolul dragonului[5]

Princess And Dragon C2 Banner Dragon.png


Cartonașele cu vulcan

1. Ataşarea unui cartonaş de teren
Dragon C2 dragon place.png


Vulcanul (6 cartonaşe): Când tragi un cartonaş cu un vulcan, îl ataşezi în modul cunoscut. Apoi îl iei pe dragon de pe locul în care se află în acel moment (la începutul jocului la marginea suprafeţei de joc) şi îl aşezi direct pe acest cartonaş.

2. Plasarea unui meeple

Nu ai voie să plasezi niciun meeple pe cartonaş. Poţi însă muta zâna (vezi mai jos). [6]

Notă: Niciun meeple (sau pion din meniul dragonului - vezi mai jos) nu se poate afla pe același cartonaș cu dragonul.[7]

3. Declanşarea unei evaluări

Simbolul vulcanului nu are efect asupra evaluării.

Cartonașele cu simbolul dragonului

1. Ataşarea unui cartonaş de teren
Feature Dragon C2.png


Simbolul dragonului (12 cartonaşe): Cartonașele cu simbolul dragonului sunt plasate ca în mod obișnuit. Declanșează mutarea dragonului, așa cum este explicat mai jos.

2. Plasarea unui meeple

Îți poți plasa un meeple pe un cartonaș cu simbolul dragonului, spre deosebire de cele cu vulcan.[8] Apoi se mută dragonul.

2b. Tura dragonului

Începând cu jucătorul care este la rând și în sensul acelor de ceasornic, fiecare jucător trebuie să mute dragonul cu exact un cartonaş mai încolo, fie în direcţie orizontală, fie în direcţie verticală. De fiecare dată traseul dragonului cuprinde o distanţă de 6 cartonaşe (se poate întâmpla să fie incapabil să se mute), indiferent de numărul participanţilor la joc.

Dragonul nu are voie să păşească pe un cartonaş pe care s-a dus deja în aceeași tură. În afară de aceasta îi este interzis să se mute și pe cartonaşul pe care se află zâna (vezi mai jos). De fiecare dată când dragonul păşeşte pe un cartonaş pe care se află unul sau mai mulţi meepleşi, toţi aceştia se întorc direct la stăpânii lor. După ce dragonul a încetat să se mute, rămâne unde este pe suprafața de joc până ce următorul cartonaș cu vulcan sau cartonaș cu simbolul dragonului este jucat, iar jocul continuă în modul obișnuit. Din lista de mai jos poţi vedea care pioni sunt devoraţi de dragon şi care nu.

Fundătura: Dacă dragonul păşeşte pe un cartonaş de pe care nu-şi poate continua drumul în mod regulamentar (se află adiacent doar cu cartonașe pe care le-a mai vizitat în aceeași tură, pe singurul cartonaș adiacent este plasată zâna etc.), tura dragonului se termină înainte de vreme.

Exemplu cu 4 jucători:
Dragonul porneşte din dreapta jos.
1. Jucătorul A îl mută înspre sus,
2. Jucătorul B îl mută înspre stânga,
3. Jucătorul C îl mută înspre jos,
4. P4. Jucătorul D trebuie să îl mute înspre stânga. Dragonul nu are voie să se mute spre dreapta, fiindcă a mai păşit pe acel cartonaş în această tură.
5. Jucătorul A trebuie să îl mute înspre sus.
6. Jucătorul B trebuie să îl mute înspre sus.
Meepleşii de culoare albastră și roșie se întorc la stăpânii lor.

Important: Până când nu s-a descoperit încă niciun cartonaş cu vulcan şi dragonul se află în afara suprafeţei de joc, tura dragonului nu are loc. Când tragi un cartonaş cu simbolul dragonului, îl pui deoparte cu faţa în sus şi tragi un cartonaş nou. În momentul în care dragonul intră în joc, amesteci între cartonaşele neutilizate toate cartonaşele cu dragon puse deoparte, apoi continui jocul în modul obișnuit.

Listele următoare ilustrează ceea ce mănâncă și nu mănâncă dragonul.[9] Poți să treci peste ele deocamdată și să te uiți la ele atunci când vei avea nevoie.

2b. Meniul dragonului (ce mănâncă dragonul)

Regula de bază este: Dragonul devorează tot ce este carne şi oase!

EdițiaPionul
Meepleși
Jocul de bazăMeeple normal
Figure Meeple red.png
Jocul de bază -
Abatele
Abate
Figure Abbot red.png
Extensia 1Meeple mare
Figure MeepleLarge red.png
Extensia 4Meeple plasat pe un turn
Figure Reference C2 Feature Tower Meeple.png
Extensia 5Primar
Figure Mayor red.png
Extensia 5Căruță (un meeple gustos trage căruța)
Figure Wagon red.png
Extensia 10Director de circ
Figure Ringmaster red.png
FantomaFantomă
Figure Phantom red.png
Pioni speciali
Extensia 2Constructor
Figure Builder red.png
Extensia 2Porc
Figure Pig red.png
Extensia 9Oier (incl. oile de lângă oier)
Figure Reference C2 Figure Shepherd And Sheep.png
Pioni neutri
Magicianul și vrăjitoareaMagician[10]
Figure Mage.png
Magicianul și vrăjitoareaVrăjitoare[11]
Figure Witch.png
Omul de turtă dulceOm de turtă dulce[12] (Ediția de iarnă)
Figure Gingerbreadman.png
2b. Meniul dragonului (ce nu mănâncă dragonul)

Dragonului îi este teamă de zână. Dragonul nu mănâncă nimic din lista următoare.

EdițiePion / Cartonaș
Cartonașe & Jetoane
Jocul de bazăCartonaș de teren
Figure Reference C2 Feature Tile.png
(Acest lucru este desigur valabil şi pentru toate celelalte cartonaşe de teren)[13]
Extensia 6Jeton cu rege sau cavaler brigand
King Robber C2 Feature King And Robber Tokens.png
Extensia 7Jeton catapultă
Token Catapult KnockOut C1.png
Token Catapult Seduction C1.png
Token Catapult TargetHurling C1.png
Token Catapult Catch C1.png
Extensia 8Jetoane cetate
Token Castle C2.png
Exptensia 10Jeton cu animal
Token UnderTheBigTop stacked C2.png
Roata DestinuluiPorcul roz mare
Figure BigPinkPig.png
Pomii fructiferiJeton cu fruct
Token FruitBearingTrees C2 front.png
Păstrătorii de taxeJeton cu casă de taxe
Token Tollkeepers stacked C2.png
Construcții miciJeton cu construcție mică
Token LB Tower1 C1.png
Token LB House1 C1.png
Token LB Shed1 C1.png
CiumaJeton cu purice
Token Plague Flea front C1C2.png
Token Plague Flea back C1C2.png
CiumaJeton cu focar
Token Plague Outbreak stacked C1.jpg
Token Plague Outbreak C1 back.jpg
TunelulJeton cu tunel
Token Tunnel stacked C1.png
Pioni speciali
Extensia 5Moșie[14]
Figure Barn red.png
Pioni neutri
Extensia 3Zână
Figure Fairy.png
Extensia 4Piesă de turn
Figure Tower.png
Extensia 8Pod
Figure Bridge.png
Extensia 10Cort de circ[15]
Figure Roundtop.png
Mini #3Bac
Figure Ferry.png
Mini #4Lingou de aur
Figure Gold.png
ȘcoalaProfesor[16]
Figure Teacher purple.png
2b. Protecție împotriva dragonului

Pionii din următoarele locuri sunt protejați față de dragon

EdițiePion / Cartonaș
Extensia 3Cartonaș cu zână
Figure Reference C2 Feature Tile.png
Figure Fairy.png
Extensia 6Interiorul Orașului Carcassonne
Count Of Carcassonne C2 Feature Tiles.png
Extensia 8O cetate
Token Castle C2.png
Roata DestinuluiInteriorul Roții Destinului
(incluzând coroana)
WOF C1 Starting Tile 01.jpg
Piețele din LeipzigInteriorul Orașului Leipzig
Leipzig tiles.png
ȘcoalaȘcoala
School C1 Tiles Front.jpg
3. Declanşarea unei evaluări

Simbolul dragonului nu afectează evaluarea.

Clarificări adiționale

  • Următorul tabel ilustrează acțiunile care afectează dragonul, ce sunt declanșate de plasarea de cartonașe cu vulcan și cu simbolul dragonului. Ia în vedere că dragonul nu este în joc la începutul jocului. Nu va fi plasat pe tablă până ce primul cartonaș cu vulcan va fi plasat și oricare cartonaș cu simbolul dragonului tras înaintea acelui moment va fi pus deoparte și amestecat cu cartonașele rămase. Odată ce dragonul este în joc, plasarea unui nou cartonaș cu vulcan va schimba poziția dragonului, iar plasarea unui cartonaș cu simbolul dragonului va declanșa mutarea dragonului din poziția sa actuală. Odată ce dragonul încetează să se mute, va rămâne pe același cartonaș până ce un nou cartonaș cu vulcan sau simbolul dragonului decide următoarea sa acțiune.
  Ultimul cartonaș cu vulcan sau simbolul dragonului plasat
Cartonaș tocmai plasat Niciun cartonaș
(Dragonul nu este în joc)
Cartonaș cu vulcan Cartonaș cu simbolul dragonului
Cartonaș cu vulcan
  • Dragonul este pus în joc pentru prima oară pe cartonașul cu vulcan
  • Oricare cartonaș cu simbolul dragonului pus deoparte este acum amestecat cu cartonașele rămase
  • Dragonul zboară din locația sa de la cartonaș anterior cu vulcan la cel nou
  • Dragonul zboară din poziția sa actuală la noul cartonaș cu vulcan
Cartonaș cu simbolul dragonului
  • Cartonașul cu simbolul dragonului este pus deoparte pentru uz ulterior
  • Alt cartonaș este tras
  • Dragonul începe să se mute de la vulcanul pe care este plasat
  • După ce se mută, dragonul rămâne unde a sfârșit
  • Dragonul începe să se mute de la ultima sa poziție
  • După ce se mută, dragonul rămâne unde a sfârșit
  • Fiecare cartonaș plasat cu vulcan face dragonul să zboare pe el. Fiecare cartonaș plasat cu simbolul dragonului face dragonul să se mute din locația sa actuală.

 Icon World Black.png Întrebare: Ce se întâmplă cu dragonul după ce a terminat să se mute?

Răspuns: Dragonul rămâne pe cartonaș până ce un nou cartonaș cu dragon este plasat și se mută pe el sau alt cartonaș cu simbolul dragonului este plasat și dragonul începe să se mute din nou din locația sa actuală.

  • Plasarea unui nou cartonaș cu vulcan forțează dragonul să zboare pe acesta, chiar dacă mutarea sa anterioară a fost sărirea la alt cartonaș cu vulcan.

 Icon World Black.png Întrebare: Dragonul este plasat pe primul cartonaș cu vulcan și cât de curând este plasat un cartonaș cu simbolul dragonului, se mută. Dar dacă este plasat un nou cartonaș cu vulcan, dragonul trebuie să fie mutat pe noul cartonaș cu vulcan sau rămâne unde s-a terminat ultima sa mișcare?

Răspuns: Dragonul se mută la noul vulcan.

  • Zâna poate fi mutată când se plasează un cartonaș cu vulcan.

 Icon World Black.png Întrebare: Când se plasează un cartonaș cu vulcan, zâna poate fi mutată chiar dacă nu este permisă nicio plasare de meeple prin definiție?

Răspuns: Când se plasează un cartonaș cu vulcan, zâna are voie să se mute, dar asta este o acțiune opțională.

  • Zâna poate fi mutată când se plasează un cartonaș cu simbolul dragonului și nu este plasat niciun meeple.

 Icon World Black.png Întrebare: Are un jucător care plasează un cartonaș cu simbolul dragonului și nu plasează un meeple posibilitatea de a muta zâna la unul dintre meepleșii săi înainte ca dragonul să se mute?

Răspuns: Da! Este un avantaj mare, dar regulile îl permit.

  • Dragonul se mută între fazele 2. Plasarea unui meeple și 3. declanșarea unei evaluări.

 Icon World Black.png Întrebare: Un cartonaș cu simbolul dragonului declanșează mutarea dragonului. Când se întâmplă în secvența turei?

Răspuns: Dragonul se va muta exact înainte de evaluare.

Prințesa

float


1. Ataşarea unui cartonaş de teren

Există 6 cartonașe cu prințesă. Dacă tragi un cartonaş cu prinţesă, îl ataşezi după regulile cunoscute. Dacă ataşezi cartonaşul de un oraş ocupat de unul sau mai mulţi cavaleri, ai posibilitatea de a îndepărta unul dintre cavalerii (chiar şi un cavaler de-al tău) din orașul continuat și să îl înapoiezi stăpânului acestuia.[17]

 Icon Open Book.png Întrebare: Simbolul prințesei afectează ambele segmente de oraș de pe acest cartonaș sau numai cel cu simbolul?

Răspuns:
Princess And Dragon C2 Tile F.jpg
Acest cartonaș are două segmente de oraș diferite, adică 2 orașe separate. Numai segmentul de oraș cu simbolul prințesei va permite unui jucător să îndepărteze un cavaler.

În cazul în care acest cartonaș este plasat în așa fel încât conectează ambele segmente de oraș diferite de un singur oraș mai mare, prințesa are posibilitatea de a îndepărta oricare cavaler din orașul rezultat.

}}

2. Plasarea unui meeple

Dacă ai ales să îndepărtezi un cavaler în pasul 1, tu însuţi/însăți nu poți să-ţi plasezi niciun meeple în această tură, nici măcar pe un teritoriu diferit. Dacă nu îndepărtezi niciun meeple, ai posibilitatea de a plasa ca în mod normal un meeple.[18]

Exemplu: Tu depui un cartonaş cu prinţesă şi îndepărtezi astfel din oraș cavalerul albastru. Tu nu poți să îți plasezi un meeple în această tură.

3. Declanşarea unei evaluări

Prințesa nu afectează evaluarea.

Coridorul fermecat

float


1. Ataşarea unui cartonaş de teren

Există 6 cartonașe cu coridor fermecat. Cartonașele cu coridor fermecat se plasează ca în mod obișnuit.

2. Plasarea unui meeple

După ce ai ataşat un cartonaş cu coridor fermecat, ai posibilitatea să-ţi plasezi un meeple fie pe acest cartonaş, fie pe un cartonaş la alegere deja depus pe suprafaţa de joc. Dacă faci asta, trebuie să respecţi regulile de plasare obişnuite. Adică nu ai voie să-ţi plasezi un meeple într-un teritoriu deja ocupat sau finalizat.[19][20]

Exemplu: Tu ataşezi cartonaşul cu coridorul fermecat pe partea stângă, dar îţi plasezi un meeple pe un cartonaş din oraşul deocamdată neocupat din partea dreaptă.

Toți meepleșii (meeple normal, abate, meeple mare, primar, căruță, director de circ și fantomă)[21] pot fi plasați prin intermediul unui coridor magic.

 Icon Open Book.png Întrebare: Dacă plasezi un cartonaș cu coridor fermecat, ai putea să îl utilizezi pentru a plasa un meeple ca țăran pe un câmp închis?

Răspuns: Din moment ce câmpurile nu sunt niciodată închise, poți utiliza alte mecanici pentru a plasa un meeple într-un câmp (coridoare fermecate, cercuri în lan...). (1/2021)

3. Declanşarea unei evaluări

Coridorul magic nu afectează evaluarea.

Clarificări adiționale

  • Poți utiliza un coridor fermecat numai pentru a plasa un meeple pe un teritoriu încă nefinalizat după plasarea cartonașului.

 Icon World Black.png Întrebare̟: Dacă este un teritoriu finalizat pentru care nimeni nu a primit puncte, de exemplu o mănăstire care nu a fost niciodată ocupată sau un oraș în care toți cavalerii au fost mâncați de dragon înainte de a apuca să primească puncte, atunci pot utiliza un coridor fermecat pentru a îl ocupa și primi puncte pentru el?

Răspuns: Nu. Regulile coridorului fermecat spun că nu poți plasa un meeple pe un teritoriu finalizat. Asta se aplică chiar dacă nimeni nu a primit puncte pentru el.

  • Poți plasa cu un coridor fermecat un meeple pe un cartonaș cu vulcan dacă dragonul nu este pe cartonaș.
  • Nu poți utiliza un coridor fermecat pentru a plasa un meeple pe cartonașul cu dragonul.

 Icon World Black.png Întrebare: Pot utiliza un coridor fermecat pentru a plasa un meeple pe cartonașul pe care este dragonul?

Răspuns: Nu, dragonul se ospătează cu toți meepleșii de pe cartonaș. Apetitul său este insațiabil. Acesta este motivul pentru care un jucător nu are voie să plaseze un meeple la plasarea unui cartonaș cu vulcan.

Zâna

float


Zâna este un pion neutru care nu aparține niciunui jucător. La începutul jocului zâna se află lângă suprafața de joc.

2. Plasarea unui meeple

Mutarea zânei

Întotdeauna când în cursul propriei ture nu îţi plasezi (sau muţi) niciun meeple, ai posibilitatea să atribui zâna unui singur meeple de-al tău, plasând-o lângă acesta.[22]

Dacă zâna este atribuită unui meeple de-al tău, îţi poate fi de ajutor în 3 moduri diferite:

1. Ataşarea unui cartonaş de teren

  • 1 punct la începutul turului
Dacă la începutul turului tău zâna încă este atribuită unui meeple de-al tău, primeşti imediat 1 punct.

2b. Turul dragonului

  • Protecţie în faţa dragonului

Dragonul nu are voie să păşească pe un cartonaş pe care se află zâna. Astfel toţi pionii de pe acel cartonaş sunt protejaţi față de dragon.

Exemplul 1: Dragonul îşi efectuează turul. Zâna se află pe cartonaşul din stânga, de aceea dragonul trebuie să facă primul pas în sus.

3. Declanşarea unei evaluări

  • 3 puncte pentru evaluarea unui teritoriu[23]

La evaluarea unui teritoriu (oraş, drum, mănăstire, câmp etc.) pe care este staţionată zâna, se întâmplă următoarele: dacă zâna este atribuită unui meeple de-al tău, primeşti 3 puncte, indiferent dacă în cursul evaluării urmează sau nu să primeşti puncte pentru teritoriul evaluat.[24][25] Meepleul tău se retrage în rezerva ta, ca în mod normal, dar zâna rămâne pe cartonașul său.

Exemplul 2: Jucătorul albastru ataşează un cartonaş, finalizând oraşul. Jucătorul albastru primeşte 8 puncte. Tu primeşti, de asemenea, 8 puncte, plus 3 puncte bonus pentru zână, pentru un total de 11 puncte.

Clarificări adiționale

  • Ai posibilitatea de a muta zâna pentru a îi primi bonusul în aceeași tură când finalizezi un teritoriu.

 Icon World Black.png Întrebare: Dacă finalizez un teritoriu pe care îl dețin deja și nu plasez un meeple, pot să îmi mut zâna la meeplul meu existent și să primesc cele 3 puncte de la zână în aceeași tură?

Răspuns: Da, mutarea zânei are loc înaintea evaluării.
Notă: Ai primi bonusul de la zână chiar dacă nu ai deține majoritatea în teritoriu.

  • Zâna poate fi mutată când se plasează un cartonaș cu vulcan.

 Icon World Black.png Întrebare: Când se plasează un cartonaș cu vulcan, zâna poate fi mutată chiar dacă nu este permisă nicio plasare de meeple prin definiție?

Răspuns: Când se plasează un cartonaș cu vulcan, zâna are voie să se mute, dar asta este o acțiune opțională.

  • Zâna poate fi mutată când se plasează un cartonaș cu simbolul dragonului și nu este plasat niciun meeple.

 Icon World Black.png Întrebare: Are un jucător care plasează un cartonaș cu simbolul dragonului și nu plasează un meeple posibilitatea de a muta zâna la unul dintre meepleșii săi înainte ca dragonul să se mute?

Răspuns: Da! Este un avantaj mare, dar regulile îl permit.

  • Zâna nu oferă nicio protecție în fața cartonașului cu prințesă.

 Icon World Black.png Întrebare: Dacă zâna este lângă un cavaler (un meeple plasat într-un oraș), oferă vreo protecție împotriva cartonașului cu prințesă?

Răspuns: Zâna nu oferă nicio protecție în fața cartonașului cu prințesă.

  • Un meeple eliminat de un cartonaș cu prințesă nu va fi îndreptățit să primească niciun punct pentru orașul care îl ocupa sau bonusul de la zână.

 Icon World Black.png Întrebare: Dacă un cartonaș cu prințesă finalizează un oraș cu un meeple anterior plasat în el cu zâna, jucătorul primește bonusul de 3 puncte de la zână pentru orașul finalizat?

Răspuns: Nu, ai necesita un meeple în oraș pentru a îl evalua (pentru a primi punctele) sau să primești bonusul de evaluare de la zână.

  • Zâna poate fi mutată dacă un jucător nu elimină un meeple cu un cartonaș cu prințesă și niciun meeple nu este plasat pe el.

 Icon World Black.png Întrebare: Dacă jucătorul care plasează cartonașul cu prințesă decide să nu plaseze un meeple pe cartonaș, are voie acest jucător să mute zâna lângă unul dintre meepleșii săi?

Răspuns: Când se plasează un cartonaș cu prințesă, zâna poate fi mutată dacă nu este eliminat niciun cavaler și nu este plasat niciun meeple pe cartonaș.

Alte (mini)extensii

Această secțiune conține informații adiționale despre interacțiunile cu alte (mini)extensii Carcassonne.

Vulcanul

  • Atunci când atașează un cartonaș cu vulcan, jucătorul are posibilitatea de a efectua una dintre următoarele acțiuni:
    • Plasarea unui meeple (pe teritorii nu pe cartonașul tocmai plasat):
    • Plasarea unui pion special (pe teritorii nu pe cartonașul tocmai plasat):
      • O moșie (Ext. 5 - Abația și primarul) - Un vulcan nu împiedică plasarea obișnuită a unei moșii, din moment ce nu se află în totalitate pe cartonaș.
    • Plasarea unui pion neutru (pe teritorii nu pe cartonașul tocmai plasat):
      • O piesă de turn (Exp. 4 - Ext. 4 - Turnul)
      • Zâna (sau mutarea ei)
    • Plasarea unui jeton (pe cartonașul tocmai plasat):
    • Alte acțiuni posibile:
      • Retragerea abatele său (Jocul de bază - Abatele)
      • Declanșarea evaluării unei piramide de artiști (Ext. 10 - În arena circului)
      • Protejarea de răscoalele țăranilor a unui meeple plasat pe un cartonaș (Răscoalele țăranilor)
      • Retragerea unui meeple prins sau pion special prins de Vodyanoy sau Solovei Razboynik (Russian Promos)
Adițional, dacă cartonașul cu vulcan extinde...
  • Un drum cu bacuri conectat la el, atunci jucătorul le poate muta ca în mod obișnuit (Mini #3 - Bacuri)
  • Un câmp cu oierul jucătorului, atunci jucătorul va efectua o acțiune de turmă (Ext. 9 - Oi și dealuri).

Dragonul

  • Dragonul nu poate mânca următorii pioni din moment ce nu sunt plasați pe un singur cartonaș:
    • Moși (Ext. 5 - Abația și primarul): pion special plasat la intersecția a patru cartonașe
    • Meeple dintr-o cetate (Ext. 8 - Poduri, cetăți și bazaruri): meeple plasat de-a lungul a două cartonașe
    • Profesor (Școala): pion neutru plasat de-a lungul a două cartonașe -as per the additional clarifications (4/2015)
  • Dacă dragonul vizitează un cartonaș cu mai mulți pioni, atunci va mânca toți meepleșii, pionii speciali și pionii neutri din meniul dragonului.

 Icon World Black.png Întrebare: Dacă am mai mult de un meeple pe un cartonaș (unul poate să fi fost adăugat unui turn sau plasat pe un teritoriu diferit pe același cartonaș prin intermediul unui coridor fermecat), atunci dragonul îi mănâncă pe toți dacă vizitează acel cartonaș?

Răspuns: Da. Este un dragon mare!

  • Ext. 2 - Negustori și constructori:
    • Dacă dragonul devorează şi ultimul cavaler al unui jucător dintr-un oraş în care este staţionat şi constructorul acestuia, atunci şi constructorul se întoarce imediat la stăpânul lui. (Motivul: constructorii nu sunt meepleși)
    • Dacă dragonul devorează şi ultimul tâlhar[26] al unui jucător de pe un drum în care este staţionat şi constructorul acestuia, atunci şi constructorul se întoarce imediat la stăpânul lui. (Motivul: constructorii nu sunt meepleși)
    • Dacă dragonul devorează şi ultimul țăran al unui jucător de pe un câmp în care este staţionat şi porcul acestuia, atunci şi porcul se întoarce imediat la stăpânul lui. (Motivul: porcii nu sunt meepleși)
  • Ext. 4 - Turnul: Plasarea unei piese de turn se face înaintea mutării dragonului.

 Icon Open Book.png Întrebare: Dacă plasezi un cartonaș cu simbolul dragonului și adaugi o piesă de turn, ce se întâmplă prima oară: capturarea meeple-ului de către turn sau mutarea dragonului?

Răspuns: Mai întâi sunt luați prizonierii; plasarea unei piese de turn este o alternativă la plasarea unui meeple, așa că are loc după mutarea dragonului.

  • Ext. 6 - Contele, regele și vasalii:
    • Dragonul nu poate intra în Orașul Carcassonne.
    • Observă că dragonul poate să se mute pe cartonașe care alcătuiesc Orașul Carcassonne, tratând zonele cu teren ca pe cartonașele normale, dar trebuie să stea în afara orașului însuși. În consecință, doar pionii din afara orașului sunt mâncate, iar cei din interiorul (incluzând contele) sunt în siguranță. (12/2013)
  • Ext. 8 - Poduri, cetăți și bazaruri: Dragonul nu poate mânca meepleși plasați în cetăți. O cetate este între două cartonașe, iar dragonul vizitează până la 6 cartonașe când se mută, afectând cartonașele însele, nu spațiile dintre cartonașe.
  • Ext. 9 - Oi și dealuri: Dacă este atașat un cartonaș cu simbolul dragonului extinzând câmpul pe care se află oierul jucătorului activ, dragonul se mută după ce jucătorul poate efectua acțiunea de oier (crește sau mână turma în staul).
  • Roata Destinului:
    • Dragonul nu poate merge pe Roata Destinului.
    • Dragonul poate zbura în jurul exteriorului Roții Destinului, tratând zonele cu teren ca pe cartonașe normale și mâncând orice meeple din acele zone. Meepleșii de pe Roata Destinului însăși nu sunt afectați. Asta reprezintă o schimbare notabilă din FAQ-urii anterioare. (10/2012)
  • Castele din Germania: Castelele germane nu protejează niciun meeple din ele sau oricare teritoriu de pe cartonaș. (10/2015)
  • Școala: Dragonul poate merge pe cartonașele școlii, dar nu poate mânca pionul neutru profesor, din moment ce este plasat pe școală, un teritoriu ce se întinde pe două cartonașe. (4/2015)

Prințesa

Totuși, dacă cartonașul cu prințesă extinde...
  • Un drum cu bacuri conectat la el, atunci jucătorul le poate muta ca în mod obișnuit (Mini #3 - Bacuri)
  • Un câmp cu oierul jucătorului, atunci jucătorul va efectua o acțiune de turmă (Ext. 9 - Oi și dealuri).
  • Ext. 2 - Negustori și constructori
    • Dacă prințesa îndepărtează şi ultimul cavaler al unui jucător dintr-un oraş în care este staţionat şi constructorul acestuia, atunci şi constructorul se întoarce automat la stăpânul lui.
    • Constructorii nu pot fi îndepărtați în mod direct de către prințesă, din moment ce constructorii nu sunt meepleși.
  • Ext. 4 - Turnul: Prințesa nu poate îndepărta un meeple plasat pe un turn dintr-un oraș.

 Icon Open Book.png Întrebare: Dacă dragonul poate mânca un meeple plasat pe un turn, atunci prințesa poate îndepărta un meeple plasat pe un turn?

Răspuns: Nu. Turnul nu face parte din oraș: sunt două zone diferite.

  • Fantoma: Plasarea unui cartonaș cu prințesă urmată imediat de îndepărtarea unui cavaler nu poate fi folosită ca prima „mutare a meepleului” și urmată de plasarea fantomei (de ex. în orașul acum părăsit). Conform regulilor prințesei, „dacă un cavaler este îndepărtat din oraș, jucătorul nu poate plasa sau muta oricare alt pion.” [Această combinație ar fi prea puternică în permiterea furării unui oraș. –ed.]

Coridorul fermecat

  • Un coridor fermecat poate fi utilizat pentru a plasa oricare meeple:
    • Meeple normal (Jocul de bază)
    • Abate (Jocul de bază - Abatele)
    • Meeple mare (Ext. 1 - Hanuri și catedrale)
    • Meeple pe un turn (Ext. 4 - Turnul)
    • Primar (Ext. 5 - Abația și primarul)
    • Căruță (Ext. 5 - Abația și primarul)
    • Director de circ (Ext. 10 - În arena circului)
    • Fantomă (Fantoma)
      • Totuși, deoarece coridorul fermecat are valoarea unui teritoriu, un meeple de lemn și fantoma nu pot folosi AMBII coridorul fermecat în aceeași tură – primul pion plasat pe coridorul fermecat ocupă coridorul fermecat și niciun meeple (incluzând fantoma) nu poate fi plasat în mod obișnuit pe un teritoriu ocupat. (1/2013)
  • Ext. 6 - Contele, regele și vasalii
    • Meepleșii pot utiliza coridorul fermecat pentru a se plasa pe teritorii de pe cartonașele Orașului Carcassonne aflate în exteriorul Orașului Carcassonne. (1/2013)
    • Meepleșii nu pot[27] utiliza coridorul fermecat pentru a se plasa în Orașul Carcassonne, din ce nu poate fi ocupat utilizând regulile de plasare obișnuite. (confirmat 5/2013)
  • Ext. 10 - În arena circului: Poți utiliza coridorul fermecat pentru a îți plasa unul dintre meepleșii tăi normali într-o piramidă de artiști.
  • Roata Destinului:
    • Meepleșii pot utiliza coridorul fermecat pentru a fi plasați pe teritorii din exteriorul Roții Destinului. (1/2013)
    • Meepleșii nu pot utiliza coridorul fermecat pentru a fi plasați pe Roata Destinului, din ce nu poate fi ocupată utilizând regulile de plasare obișnuite. (confirmat 5/2013)
  • Aparate de zbor:
    • Un meeple care utilizează un coridor fermecat nu poate ateriza pe un aparat de zbor.
    • Un meeple care utilizează un aparat de zbor nu poate ateriza pe un coridor fermecat. (2/2013)
  • Piețele Leipzig:
    • Meepleșii pot utiliza coridorul fermecat pentru a fi plasați pe teritorii din exteriorul Orașului Leipzig. (1/2019)
    • Meepleșii nu pot utiliza coridorul fermecat pentru a fi plasați în Orașul Leipzig, din ce nu poate fi ocupat utilizând regulile de plasare obișnuite. (1/2019)
  • Școala:
    • Meepleșii pot utiliza coridorul fermecat pentru a fi plasați pe teritorii din exterioar pe cartonașele școlii (în afara școlii însăși). (1/2013)
    • Meepleșii nu pot utiliza coridorul fermecat pentru a fi plasați pe școală însăși, din ce nu poate fi ocupată utilizând regulile de plasare obișnuite. (confirmat 5/2013)

Zâna

  • Dacă un jucător mută sau plasează zâna, jucătorul poate, de asemenea, plasa următorul pion:
    • Fantomă (Fantoma) - conform clarificărilor adiționale. (12/2014)
  • Ext. 2 - Negustori și constructori:
    • Dacă un jucător a primit 1 punct pentru zână la începutul turei nu poate primi încă o dată 1 punct pentru a doua parte a turei garantate de constructor.
    • Deoarece constructorii și porcii nu sunt meepleși, nu este posibil să atribui zâna unui porc sau unui constructor, din moment ce zâna poate fi atribuită doar unui meeple.
  • Ext. 4 - Turnul:
    • Zâna poate fi atribuită unui meeple de pe un turn. În acest caz, zâna stă lângă turn.
    • Zâna nu protejează un meeple ca să nu fie capturat de turn.
  • Ext. 6 - Contele, regele și vasalii: Dacă zâna aste atribuită ereticului sau călugărului pierzător, nu îi dă cele 3 puncte bonus, din moment ce teritoriul este incomplet.

 Icon Open Book.png Întrebare: Dacă zâna aste atribuită ereticului sau călugărului pierzător, jucătorul care pierde provocarea primește cele 3 puncte bonus?

Răspuns: Când este rezolvată o provocare (atunci când cineva câștigă), ambii meepleși (sau meepleșii implicați) sunt înapoiați jucătorilor, așa că niciunul nu are atribuită zâna. [În punctul în care este rezolvată o provocare iar un jucător „primește” zero puncte, clădirea în care se află ereticul/călugărul jucătorului este incompletă. Prin urmare, vorbind strict, acel participant nu ia parte de fapt la „evaluare” —în timp ce un jucător ce deține majoritatea într-un oraș primește—așa că nu primește punctele bonus— ed.]

  • Ext. 10 - În arena circului:
    • Poți atribui zâna unui artist, iar în acest caz valorează pentru toți artiștii din piramidă (indiferent de culoare). Dacă zâna este încă acolo la începutul turei tale, primești 1 punct pentru fiecare artist de-al tău din piramidă - acest caz este o excepție de la regula care spune că doar un meeple poate primi la începutul turei un punct bonus asigurat de zână.[29]
    • Cele 3 puncte bonus de la zână nu se aplică piramidei de artiști.[30]
  • Abatele: Cele 3 puncte bonus de la zână nu se aplică abatelui dacă este retras în pasul 2. Plasarea unui meeple.
  • Aparate de zbor: Doar un singur meeple poate fi „lângă” (sau conectată cu) zâna. Prin urmare, doar un meeple va primi punctul bonus de la zână. Chiar dacă un alt meeple este plasat pe același teritoriu și cartonaș (datorită aparatului de zbor), acesta nu va fi considerat „lângă” zână. Aterizarea unui meeple într-o piramidă de artiști ar fi excepția pentru această regulă.
  • Cercuri în lan: Doar un singur meeple poate fi „lângă” (sau conectată cu) zâna. Prin urmare, doar un meeple va primi punctul bonus de la zână. Chiar dacă un alt meeple este plasat pe același teritoriu și cartonaș (datorită cercului în lan), acesta nu va fi considerat „lângă” zână.
  • Festivalul: Dacă un festival este folosit pentru a îndepărta un pion, zâna nu poate fi mutată/plasată, din moment ce o acțiune numai ce a avut loc în pasul 2. Plasarea unui meeple. (5/2014)

Noile cartonașe de teren

  • Tunelul: Dacă utilizați jetoanele cu tunel din Tunelul, atunci drumul prezentat pe cartonașul cu tunel este într-adevăr întrerupt, și este posibil ca segmentele să nu se unească niciodată.

Reguli ale casei

  • Dacă dragonul nu este încă pe suprafața de joc, repune cartonașele cu simbolul dragonului înapoi în sac și trage imediat din nou un cartonaș. (Mulțumită lui dwhitworth)
  • Jucătorii pot primi punctul bonus asigurat de zână până ce sacul este dat următorului jucător, dar după aceea asta este dacă uită! (Mulțumită lui dwhitworth)
  • Abandonează de tot punctul bonus asigurat de zână la începutul turei și în schimb se primesc 5 puncte pentru un teritoriu finalizat pe care se află un meeple căruia îi este atribuită zâna. (Mulțumită lui viberunner)
  • Zâna nu împiedică dragonul să se mute pe un cartonaș, dar împiedică să mănânce oricare pion de pe acel cartonaș. (Mulțumită lui jrizos)

Referință pentru cartonașe

Numărul total de cartonașe: 30

Princess And Dragon C2 Tile A.jpg x1
 
Princess And Dragon C2 Tile B.jpg x1
(G)
Princess And Dragon C2 Tile C.jpg x1
(T)
Princess And Dragon C2 Tile D.jpg x1
 
Princess And Dragon C2 Tile E.jpg x1
(T)
Princess And Dragon C2 Tile F.jpg x1
 
Princess And Dragon C2 Tile G.jpg x2
(W;W)
Princess And Dragon C2 Tile H.jpg x1
 
Princess And Dragon C2 Tile I.jpg x1
 
Princess And Dragon C2 Tile J.jpg x1
(G)
Princess And Dragon C2 Tile K.jpg x1
(E)
Princess And Dragon C2 Tile L.jpg x1
 
Princess And Dragon C2 Tile M.jpg x1
 
Princess And Dragon C2 Tile N.jpg x1
 
Princess And Dragon C2 Tile O.jpg x1
 
Princess And Dragon C2 Tile P.jpg x1
 
Princess And Dragon C2 Tile Q.jpg x1
 
Princess And Dragon C2 Tile R.jpg x1
(B)
Princess And Dragon C2 Tile S.jpg x1
 
Princess And Dragon C2 Tile T.jpg x1
 
Princess And Dragon C2 Tile U.jpg x1
 
Princess And Dragon C2 Tile V.jpg x1
 
Princess And Dragon C2 Tile W.jpg x1
(W)
Princess And Dragon C2 Tile X.jpg x1
 
Princess And Dragon C2 Tile Y.jpg x1
 
Princess And Dragon C2 Tile Z.jpg x1
 
Princess And Dragon C2 Tile 1.jpg x1
(B)
Princess And Dragon C2 Tile 2.jpg x1
(S)
Princess And Dragon C2 Tile 3.jpg x1
 

Unele cartonașe au o ilustrație mică pe acestea. Literele din paranteze arată care ilustrație este pe fiecare cartonaș:

Feature Garden C2.png
G | Grădină

Feature Farmhouse C2.png
B | Gospodărie
țărănească
Feature WaterTower C2.png
T | Turn de apă

Feature Highwayman C2.png
W | Tâlhari

Feature Pigsty C2.png
S | Grajd pentru
porci
Feature Donkeys C2.png
E | Grajd pentru
măgari

Note de subsol

Pentru licențierea și semnificația pictogramelor vă rugăm să vizitați pagina pentru pictograme.

  1. Icon World Black.png Lineart a tradus acest concept ca „coridor fermecat” (este întâlnită și forma „coridor magic”), dar o traducere fidelă ar fi „portal”.
  2. Icon Open Book.png Oricare meeple dintr-un oraș este un cavaler. Acest lucru include meepleșii normali, meepleșii mari, primarii, căruțele, directorii de circ și fantomele. (01/2015, actualizat 1/2019)
  3. Icon Double Arrow Black.png Regulile ZMG oferă o formulare alternativă pentru această formulare: „Câmpurile sunt totuși separate.” Asta înseamnă că vor să spună că câmpurile nu sunt conectate prin intermediul tunelului, în loc să spună că fiecare câmp este neîntrerupt din moment ce acestea trec în jurul intrărilor de tunel.
  4. Icon Open Book.png Dacă se joacă cu Tunelul, drumul prezentat pe acest cartonaș poate fi afectat (vezi Alte (mini)extensii pentru mai multe detalii).
  5. Icon World Black.png Această secțiune a fost rearanjată pentru a simplifica înțelegerea succesiunii turei cu cartonașele de teren cu vulcan și simbolul dragonului. Pașii 1b din regulile originale au fost, de asemenea, redenumiți 2b pentru a se conforma cu succesiunea curentă a turei.
  6. Icon World Black.png Când joci cu alte (mini)extensii, vei avea, de asemenea, posibilitatea să efectuezi alte acțiuni care nu au legătură cu plasarea unui meeple. Așa că nu poți plasa meepleși sau unii pioni speciali (porc, constructor, oier) dar ai posibilitatea efectua una dintre aceste acțiuni:
    • Acțiuni de turn (Ext. 4 - Turnul): plasează o piesă de turn, plasează un meeple pe vârful unui turn.
    • Acțiuni de moșie (Ext. 5 - Abația și primarul): plasează-ți moșia pe unul dintre colțurile cartonașului cu vulcan.
    • Acțiuni de oier (Ext. 9 - Oi și dealuri): crește turma, mână oile în staul.
    • Acțiuni de artiști (Ext. 10 - În arena circului): plasează un artist, evaluează o piramidă de artiști.
    • Acțiuni Roata Destinului (Roata Destinului): plasează un meeple pe Roata Destinului.
    • Acțiuni de abate (Abatele): retrage-ți abatele și evaluează-i punctele.
    • Acțiuni de bac (Mini #3 - Bacuri): mută bacuri care duc la drumuri extinse de cartonașul cu vulcan.
    • Acțiuni de construcții mici (Construcții mici): plasează o construcție mică pe cartonașul tocmai plasat.
    • Acțiuni Russian promos (Russian Promos): recuperează 1 meeple prins sau un pion special prins de Vodyanoy sau Solovei Razboynik, mută tâlhari către cartonașul Solovei Razboynik.
    • Acțiuni de protejare ale meepleșilor (Răscoalele țăranilor): protejează în fața răscoalelor țăranilor 1 meeple deja plasat.
  7. Icon Open Book.png Asta înseamnă că niciunul dintre pionii cuprinși în meniul dragonului nu se pot afla pe același cartonaș cu dragonul în orice moment. În consecință, meepleșii nu pot fi plasați pe cartonașul cu dragon prin orice căi, incluzând un coridor magic, un aparat de zbor sau o ieșire din Orașul Carcassonne. Nici cercurile în lan nu pot fi folosite, din moment ce acest lucru presupune plasarea unui meeple pe un cartonaș pe care se află deja un meeple, condiție ce nu poate fi îndeplinită.
    Notă: Această clarificare inclusă în regulile Carcassonne I (așa cum este arătat în Big Box 1, Big Box 2 și Big Box 3) a fost omisă în Carcassonne II.
  8. Icon World Black.png În loc de a plasa un meeple, ai de asemenea posibilitatea de a plasa sau muta zâna.
  9. Icon World Black.png Tabelele au foste extinse pentru a include toate informațiile disponibile în documentul FAQ pentru planul meniului dragonului de HiG, alături de cele mai noi cazuri apărute de atunci. Acest FAQ oficial din 2015 nu este în prezent disponibil la locația sa originală:
    http://www.hans-im-glueck.de/fileadmin/data_archive/Regeln/Carc_3Erw_Drache_FAQ.pdf
    Totuși, o versiune arhivată poate fi găsită aici:
    https://web.archive.org/web/20151121062431/http://www.hans-im-glueck.de/fileadmin/data_archive/Regeln/Carc_3Erw_Drache_FAQ.pdf
  10. Icon Open Book.png Magicianul a fost inclus în lista pionilor neutri care pot fi mâncați de dragon. (3/2015)
  11. Icon Open Book.png Vrăjitoarea a fost inclusă în lista pionilor neutri care pot fi mâncați de dragon. (3/2015)
  12. Icon Open Book.png Omul de turtă dulce (când este jucată versiunea pentru iOS) poate fi, de asemenea, mâncat de dragon. (12/2014)
  13. Icon World Black.png Asta înseamnă că dragonul nu afectează niciun element printat de pe un cartonaș, căci nu poate mânca cartonașul însuși. Așa că gospodăriile țărănești, hanurile, catedralele, oile printate sau oricare alt lucru reprezentat pe un cartonaș ar fi neperturbat de către prezența dragonului. Prin urmare, toate evaluările ar fi efectuate ca în mod obișnuit chiar dacă oricare dintre aceste elemente este reprezentat pe un cartonaș cu dragonul.
  14. Icon Open Book.png Moșia nu poate fi mâncată de dragon, din moment ce moșia se află la intersecția a 4 cartonașe, iar dragonul afectează doar pioni aflați pe un singur cartonaș.
  15. Icon World Black.png Deoarece regulile nu specifică faptul că dragonul poate mânca cortul de circ, este inclus în meniul dragonului împreună cu alte construcții și elemente de clădiri: moșie, pod, piese de turn etc.
  16. Icon Open Book.png Dragonul poate fi plasat plasat pe cartonașele cu școală dar nu poate mânca pionul neutru profesor plasat pe școală, care se întinde pe două cartonașe (4/2015)
  17. Icon World Black.png Simbolul prințesei afectează numai segmentul de oraș care îl include.
  18. Icon World Black.png Dacă decizi să îndepărtezi un meeple cu cartonașul cu prințesă, nu ai posibilitatea de a plasa un meeple sau de a muta zâna. Dacă nu îndepărtezi un meeple, ai posibilitatea de a plasa un meeple sau de a muta zâna.
  19. Icon Open Book.png Observă că dacă plasarea cartonașului cu coridor fermecat provoacă finalizarea unui teritoriu, precum a unei mănăstiri, nu poți plasa un meeple pe acel teritoriu utilizând coridorul fermecat, deoarece este considerat finalizat înainte de pasul 2. Plasarea unui meeple. (7/2014, updated 1/2019)
  20. Icon World Black.png Asta înseamnă că un meeple care utilizează un coridor fermecat poate fi plasat doar pe un teritoriu neocupat și nefinalizat de pe oricare cartonaș din suprafața de joc. Prin urmare, teritoriul de destinație trebuie să poată fi ocupat. În consecință, meepleul nu poate ateriza pe alt coridor fermecat.
  21. Icon Open Book.png Această listă a fost extinsă pentru a include toți meepleșii existenți pentru completitudine: meepleul normal, directorul de circ (adăugat mai târziu în Ext. 10 - În arena circului) și fantoma (din miniextensia din prima ediție Fantoma) au fost incluși. (1/2019)
  22. Icon World Black.png Se pare că un jucător fără nici măcar un meeple nu poate muta zâna, chiar dacă în acea tură nu a plasat un meeple deoarece nu există un cartonaș pe care să fie plasată în mod regulamentar.
  23. Icon Double Arrow Black.png Formularea ZMG tratează acest bonus drept puncte adiționale când se evaluează teritoriul. Se folosește o formulare mai apropiată de intenția inițială, în care evaluarea teritoriului este independentă de bonusul asigurat de zână.
  24. Icon World Black.png Zâna asigură 3 puncte atunci când este atribuită unui meeple plasat pe un teritoriu care este evaluat în timpul jocului (oricare teritoriu evaluat în pasul 3. Declanșarea unei evaluări) sau după joc (oricare teritoriu evaluat în timpul evaluării finale).
  25. Icon World Black.png Ia în vedere că evaluarea celor 3 puncte bonus este independentă de punctele normale evaluate pentru un teritoriu. Jucătorul care primește cele 3 puncte pentru zână va primi punctele pentru bonus ca o evaluare separată de oricare puncte primite pentru teritoriul în curs de evaluare, dacă există.
  26. Icon Open Book.png Un tâlhar este oricare meeple plasat pe un drum.
  27. Icon Double Arrow Black.png În varianta tradusă în română publicată de Lineart, în regulile extensiei 6 „Contele, regele și vasalii” scrie „Poţi aduce un pion de-al tău în oraşul Carcassonne utilizând coridorul magic”. Acest lucru este probabil o traducere greșită.
  28. Icon Double Arrow Black.png În ultima clarificare din ediția veche, zâna nu avea voie să fie plasată într-o cetate, deși înainte era permis în regulile din Big Box 3.
  29. Icon World Black.png Ia în vedere că tu primești punctele bonus pentru artiștii tăi dintr-o dată. Nu este o evaluare individuală pentru fiecare meeple.
  30. Icon World Black.png Această restricție nu este inclusă în mod explicit în reguli (este menționat doar punctul bonus asigurat de zână), ci provine din interpretarea regulilor:
    • În timpul jocului, artiștii sunt evaluați în faza 2. Plasarea unui meeple, iar jucătorii primesc cele 3 puncte bonus atunci când evaluează un teritoriu în faza 3. Declanșarea unei evaluări. Din moment ce ambele acțiuni au loc în faze diferite, artiștii nu pot primi aceste 3 puncte bonus asigurate de zână.
    • După joc, artiștii nu ar trebui să primească cele 3 puncte bonus de la zână din motive de consecvență. O piramidă de artiști nu este un teritoriu bazat pe cartonașe, ci unul bazat pe meepleși, așa că în acest caz nu este evaluat niciun teritoriu nici la sfârșitul jocului și nu ar trebui aplicat niciun bonus de la zână. (4/2020; actualizat 7/2020)