Ceață peste Carcassonne
Pagina principală ✎ > Ceață peste Carcassonne
Informații generale și comentarii
Lansat original de Hans im Glück în 2022. Poate fi jucat separat ca joc cooperativ, sau împreună cu jocul de bază ca Ext. 11 - Spirite, castele și cimitire ✎ . Împreună cu Ext. 11 – Spirite, castele și cimitire, a fost lansat de Lineart cu reguli traduse în limba română.
O ceață densă se strecoară peste câmpuri, înghițind tot ținutul Carcassonne. Chiar și cei mai bravi cavaleri tremură, armura lor zgâlțâindu-se când aud: „Ceața trezește sufletele catarilor. Vin să își facă dreptate!”.
Pentru a restaura pacea în Carcassonne, trebuie să lucrați împreună pentru a calma spiritele neliniștite.
Bun venit la Ceață peste Carcassonne! Aici îți vom introduce primul joc cooperativ din lumea Carcassonne. Dacă deja știi cum să joci Carcassonne, atunci aceste reguli vor fi chiar și mai ușoare pentru tine. Am împărțit jocul în 6 niveluri încântătoare, pe care trebuie să le înfrângeți împreună. Mai întâi, vom explica structura de bază a jocului folosind Nivelul 1 drept exemplu. Vei găsi explicațiile pentru celelalte niveluri începând de aici.
Componente și configurare
Mai întâi, hai să aruncăm o privire la CARTONAȘELE DE TEREN. Cele 60 de cartonașe de teren prezintă drumuri, orașe, castele și cimitire.
În plus, majoritatea cartonașelor de teren prezintă ceață. Întotdeauna vei găsi una sau mai multe spirite în ceață, pe care trebuie să le consolezi în timpul jocului. Vom explica mai multe despre spirite mai târziu.
Mai întâi, plasează noul cartonaș de pornire, după cum este arătat, în mijlocul mesei. Pentru Nivelul 1, pune la loc toate cele 5 cimitire și toate cele 5 castele înapoi în cutie. Amestecă cartonașele de teren rămase și plasează-le într-o rezervă cu fața în jos pe masă, în așa fel încât oricine poate ajunge la ele.[1]
Notă: Configurarea pentru celelalte niveluri este un pic diferită, după cum este indicat mai jos.
Ia tabla de scor și plaseaz-o lângă marginea mesei.
Plasează rezumatul nivelului lângă tabla de scor. Acesta îți va indica de ce cartonașe ai (sau nu) nevoie și câte puncte trebuie să atingi în fiecare nivel.
La Nivelul 1 este vorba despre 50 de puncte. Plasează jetonul obiectivului pe câmpul 0/50 al tablei de scor. Pune cei 2 câini la loc în cutia de joc.
Acum, hai să aruncăm o privire la piesele folosite la jucat (meepleși, i.e. 'oamenii mei'). Acestea reprezintă supușii tăi. Sunt un pic diferiți de cei din jocul de bază și sunt numiți 'meepleși de veghe', dar în aceste reguli îi vom numi our și simplu meepleși. Sunt în total 30, câte 5 în fiecare culoare: roșu, verde, albastru, galben, negru și roz.
Meepleși de veghe |
Dă-i fiecărui jucător (inclusiv ție) câte 5 meepleși în culoarea aleasă de ei. Aceștia formează rezerva fiecărui jucător. După aceea, plasează 1 meeple într-o culoare nealeasă pe câmpul 0/50 al tablei de scor. Acesta este meepleul tău de scor. Pune restul meepleșilor la loc în cutie.
Notă: Pentru un joc cu doi jucători, dă-i fiecărui jucător câte 3 meepleși în 2 culori diferite. Pentru un joc solo, ia câte 3 meepleși în 4 culori diferite.
În cele din urmă, plasează cele 15 spirite ca o rezervă generală lângă tabla de scor. Plasează 3 dintre spirite pe simbolurile de spirite prezente pe cartonașul de pornire.
Obiectivul jocului
Jucătorii efectuează ture, de fiecare dată adăugând pe tablă un nou cartonaș de teren. Asta creează o tablă de joc ce se extinde pe care vă plasați meepleșii pentru a primi puncte. În timpul jocului, spiritele vor continua să apară — misiunea voastră este să le consolați. Împreună, trebuie să ajungeți cartonașul obiectivului, adică să atingeți un anumit număr de puncte în funcție de nivel. Dar ai grijă: Dacă sunt prea multe spirite pe tablă, sau dacă nu mai puteți trage cartonașe de teren, atunci ați pierdut. Toți jucătorii joacă împreună contra jocului. Arătați-vă unul celuilalt cartonașele și decideți ca o echipă unde să le plasați. Mai ales nivelurile ulterioare, va trebui să cooperați bine!
Întrebare: How do we win the game?
Răspuns: Reaching goal tile.
In order to win the game, you must advance your scoring meeple to reach the goal tile,
which is placed on a specific space during game setup. (Dized.MoC.0060)
Întrebare: What causes us to lose the game?
Răspuns: Ghost or tile supply.
You lose the game when you run out of ghosts or tiles in the supply: when you must place
a ghost or a tile but you cannot, you immediately lose the game. (Dized.MoC.0059)
Desfășurarea jocului
Jucați în ordinea acelor de ceasornic. Oricine citește aceste reguli este jucătorul care începe. În fiecare tură, trebuie să efectuezi un set de acțiuni într-o ordine specifică. Vom explica ca și cum tu faci totul; poți apoi explica apoi regulile jucătorilor care joacă alături de tine. Orice detalii despre următoarele acțiuni vor fi explicate mai târziu în reguli, când devin relevante.
Note: In a two-player game, a player can choose any of their 2 colors in each turn. In the solo game, the player can choose any of their 4 colors in each turn. [2]
Întrebare: Who is the 1st player?
Răspuns: You are.
Whoever is reading this FAQ entry is the start player. (Dized.MoC.0057)
Întrebare: Can I refuse drawing or placing 1 land tile on my turn?
Răspuns: No.
On each of your turns, you must draw and place exactly 1 land tile. (Dized.MoC.0056)
Întrebare: Can I show a tile I have drawn (but not yet placed) to other players?
Răspuns: Yes.
You should show each other your tiles and decide as a team where to place them. (Dized.MoC.0058)
Întrebare: Does the new tile I place have to touch another tile orthogonally (as opposed to touching diagonally)?
Răspuns: Yes.
When you place a new land tile, you must place it so it touches at least 1 other tile with
one of its sides (orthogonally). It is not enough for the tile to touch another tile with a corner (diagonally). (Dized.MoC.0052)
Întrebare: Do I have to place my meeple on a land tile I have just placed?
Răspuns: No.
After placing a land tile, you may OPTIONALLY place 1 meeple from your supply on this
tile. (Dized.MoC.0055)
Întrebare: Can I place a meeple on a land tile, which was placed on an earlier turn?
Răspuns: No.
You may only place your meeple on the new land tile, which you have placed this turn. (Dized.MoC.0054)
Întrebare: Can I place several meeples in a single turn?
Răspuns: No.
You may place up to 1 meeple on your turn. (Dized.MoC.0053)
Drumurile
1. Atașarea unui cartonaș de teren
Cartonașul pe care tocmai l-ai tras prezintă 3 drumuri pornind dintr-un sat. Îl plasezi lângă un cartonaș de teren existent. Trebuie să te asiguri că unul dintre noile drumuri se conectează de cel existent.
2. Plasarea unui meeple
După plasarea cartonașului de teren, ai posibilitatea de a plasa un meeple pe unul dintre drumurile cartonașului. Totuși, asta este permis numai dacă drumul este încă neocupat.
Apoi are loc tura următorului jucător. Acesta trage un cartonaș de teren și îl atașează de tablă. Drumul din partea dreaptă ce se sfârșește în sat este deja ocupat. Jucătorul tău coleg nu poate prin urmare să plaseze un meeple pe el. Decide să își plaseze meepleul în schimb pe celălalt drum de pe cartonașul tocmai plasat.
{{RulesScoring|1=====|2=3. Declanșarea unei evaluări de puncte| 3=De fiecare dată când un drum este închis la ambele capete, se consideră finalizat și declanșează o evaluare (de exemplu, atunci când un drum se sfârșește într-un sat, oraș sau își întâlnește celălalt capăt).
Atunci când un drum este finalizat, este evaluat. În acest exemplu, jucătorul tău coleg a plasat cartonașul care a finalizat drumul cu meepleul tău pe el. Fiecare cartonaș al drumului finalizat valorează 1 punct. Din moment ce acest drum are lungimea a 3 cartonașe, valorează 3 puncte.
Acum intră în joc tabla de scor. Îți spune ce trebuie să atingi cu cartonașele care ți-au rămas. De fiecare dată când încasezi puncte, ajungi mai aproape de atingerea obiectivului.
Din moment ce jucătorul tău coleg a declanșat evaluarea, acest mută meepleul de scor 3 spații în față pe tabla de scor. În cele din urmă, recuperează-ți meepleul de pe drumul finalizat, înapoiând-ul în rezerva ta.
Întrebare: Can I place my meeple on a road, which is already occupied by another meeple?
Răspuns: No.
You may only place your meeple on an unoccupied road. (Dized.MoC.0051)
Întrebare: Can another player finish a road with my meeple on it and trigger a scoring?
Răspuns: Yes.
Whenever a road is completed, its scoring is triggered immediately, regardless which
player's turn it is now. (Dized.MoC.0050)
Întrebare: How many points does a completed road provide?
Răspuns: 1 point per tile.
Each tile a completed road is on is worth 1 point. (Dized.MoC.0049)
Întrebare: Can I take back my meeple from an unfinished road?
Răspuns: No.
Your meeples return to your supply only when you complete a road the meeples
are on. (Dized.MoC.0047)
Acum înțelegi cele mai importante părți ale jocului. Nu a fost greu, nu-i așa? Acum hai să ne uităm la celelalte tipuri de teritorii:
Orașele
1. Atașarea unui cartonaș de teren
2. Plasarea unui meeple
După aceea, verifică dacă orașul are deja un meeple în el. Dacă nu are, atunci ai posibilitatea de a plasa unul de-al tău (adaugă-l orașului pe cartonașul pe care tocmai l-ai plasat).
3. Declanșarea unei evaluări de puncte
Hai să ne grăbim un pic înainte și să presupunem că ai tras acest cartonaș în următoarea ta tură. Din moment ce laturile se potrivesc, îl poți atașa de oraș cu meepleul tău pe el. Odată ce un oraș este complet înconjurat de ziduri de oraș, este finalizat. Aici este cazul de așa ceva. Întrucât ai un meeple în acest oraș, acum îl evaluezi.
Fiecare cartonaș al orașului finalizat valorează câte 2 puncte. În plus, fiecare blazon din oraș valorează câte 2 puncte adiționale. După evaluare, înapoiază în rezerva ta meepleul din oraș.
Întrebare: Can I place my meeple in a city, which is already occupied by another meeple?
Răspuns: No.
You may only place your meeple in an unoccupied city. (Dized.MoC.0051)
Întrebare: Can another player finish a city with my meeple on it and trigger a scoring?
Răspuns: Yes.
Whenever a city is completed, its scoring is triggered immediately, regardless which
player's turn it is now. (Dized.MoC.0050)
Întrebare: How many points does a completed city provide?
Răspuns: 2 points per tile.
Each tile the finished city is on is worth 2 points. (Dized.MoC.0048)
Întrebare: Can I take back my meeple from an unfinished city?
Răspuns: No.
Your meeples return to your supply only when you complete a city the meeples
are in. (Dized.MoC.0047)
Întrebare: How many points does a coat of arms in a completed city provide?
Răspuns: 2.
Each coat of arms in a completed city is worth 2 points. (Dized.MoC.0046)
Întrebare: Can I gain points from coats of arms without completing a city?
Răspuns: No.
Coats of arms provide points only when you complete a city the coats of arms are in. (Dized.MoC.0045)
Ceața și spiritele
1a. Atașarea unui cartonaș de teren
Ca întotdeauna, trage un cartonaș pentru a îl atașa de tablă. În afara drumului, acest cartonaș prezintă ceață. Ceața acoperă mereu un câmp sau un drum, niciodată un oraș.
Ca de obicei, trebuie să plasezi cartonaș astfel încât drumul să se potrivească cu drumul și câmpul cu câmpul. Când faci asta, nu trebuie să te îngrijorezi în legătură cu ceața. Cu alte cuvinte, poți plasa un drum cețos lângă un drum limpede; se aplică și invers. Același lucru se aplică pentru câmpurile cețoase.
1b. Verificarea ceții
Acum, verifică pentru a vedea dacă un nor de ceață a fost finalizat. Ceața se consideră finalizată atunci când este închisă pe toate laturile (adică nu mai este nicio cale de a o prelungi — asta funcționează în același fel precum cu un oraș).
Nu poate fi niciodată finalizată imediat ce o latură este lângă un câmp sau drum fără ceață.
Dacă ai finalizat un nor de ceață, îndepărtează toate spiritele de pe ceața asociată, înapoindu-le în rezerva generală. Acum vom explica cum au ajuns spiritele acolo în primul rând.
Întrebare: If we place a tile which completes a mist area, do we have to place ghosts first and immediately eliminate them afterwards?
Răspuns: When you complete a mist area, you do not need to place ghosts, you eliminate all ghosts. [3] (11/2022)
2a. Plasarea spiritelor
Dacă norul de ceață nu este finalizat, plasează pe cartonașul pe care tocmai l-ai plasat atâtea spirite cât sunt simboluri de spirite pe el.
Dacă ai extins cel puțin un nor de ceață (adică ai potrivit cel puțin o latură a cartonașului pe care tocmai l-ai plasat cu ceață deja aflată pe tablă), atunci plasezi un spirit mai puțin pe cartonaș. Dacă cartonașul prezintă numai un singur spirit, atunci nu trebuie să plasezi niciun spirit.
Rezerva de spirite
Important: Dacă, în orice moment, au rămas mai puține spirite în rezervă decât trebuie să plasezi pe un cartonaș, atunci pierdeți imediat jocul.
3. Evaluarea: Puncte sau îndepărtarea spiritelor
Poți finaliza nori de ceață, dar aceștia nu declanșează niciodată o evaluare (după cum este descris deasupra, îndepărtezi spirite în schimb). Totuși, plasarea unui cartonaș poate de asemenea să declanșeze o evaluare ca în mod obișnuit.
Dacă cartonașul pe care tocmai l-ai plasat — indiferent dacă are sau nu ceață pe el — declanșează o evaluare, ai întotdeauna 2 opțiuni:
- Fie primești punctele ca de obicei.
- Sau îndepărtezi până la 3 spirite de pe exact 1 cartonaș la propria alegere, înapoiându-le în rezervă.
Caz special: Atunci când un singur cartonaș declanșează mai mult de o singură evaluare, jucătorul activ decide separat ce se întâmplă pentru fiecare evaluare.
Întrebare: I skip scoring to remove ghosts and choose the starting tile. Do I remove all ghosts from the entire starting tile?
Răspuns: No.
When you choose to remove ghosts from a land tile (instead of scoring), you may choose any regular-sized tile the starting tile represents and remove the ghosts from it. But you cannot remove ghosts from the entire starting tile with a single action this way. [4] (Dized.MoC.0002)
Întrebare: Can I place a tile so that a misty road or field touches a regular road or field?
Răspuns: Yes.
When placing a tile you must place the tile such that road matches road and field
matches field, meanwhile mist is ignored when considering tile placement restrictions. (Dized.MoC.0044)
Întrebare: Can we finish a mist bank, if its side is touching a regular field or road?
Răspuns: No.
A mist can never be finished as soon as one side is next to a field or road without mist. In order to finish a mist you must completely surround with edges of the mist, just like a city. (Dized.MoC.0043)
Question: How do we remove ghosts from the board?
Answer: There are several possibilities depending on the level (see below for details on Level 2 and higher):
-
Levels 1-6: Finish mist banks.
When you finish a mist bank, immediately remove all ghosts from the associated mist, returning them to the general supply. (Dized.MoC.0042) - Levels 1-6: Choose to eliminate ghosts instead of scoring points.
-
Levels 2-4: Place 4 tiles around a cemetery.
As soon as tiles are added to all 4 sides of the cemetery tile (left, right, top, bottom), you remove all ghosts from this cemetery tile (in addition to burying a meeple). (Dized.MoC.0027) - Levels 3-6: Deploy a hound on the board next to a meeple in the vicinity of ghosts and use it to remove them.
Întrebare: Do I have to place a ghost, if I expand a mist bank with a tile, which shows only 1 ghost?
Răspuns: No.
If you expand at least one mist bank when placing a tile (i.e. matched at least one side of the tile you just placed with mist already on the board), then you place one fewer ghost on the tile. If the tile only shows a single ghost, then you don’t need to place any ghosts. (Dized.MoC.0041)
Întrebare: Can I place a meeple onto a mist bank?
Răspuns: Not directly.
You can never place a meeple directly onto mist. You may, however, place one onto a
clear road or city on the tile, as per usual (or, in later levels, into a castle). (Dized.MoC.0040)
Întrebare: Can I score mist banks?
Răspuns: No.
While you can finish mist banks, they never trigger a scoring (you remove ghosts instead).
However, placing a tile with mist can also trigger the scoring of roads and cities in the usual manner.
(Dized.MoC.0039)
Întrebare: How many ghosts can I remove from a tile, when I forfeit scoring?
Răspuns: Up to 3.
When placing a tile triggers scoring, you may remove up to 3 ghosts from exactly 1 tile of
your choice. (Dized.MoC.0038)
Întrebare: Can I remove ghosts from several tiles when I forfeit scoring?
Răspuns: No.
When placing a tile triggers scoring, you may remove up to 3 ghosts from exactly 1 tile of
your choice. (Dized.MoC.0037)
Întrebare: If I finish several roads or cities with a single tile, can I choose to score or to remove ghosts for each of them separately?
Răspuns: Yes.
When a single tile triggers scoring more than once, the active player decides what
happens for each scoring separately. (Dized.MoC.0036)
Evaluări colective
You can help each other by connecting your features. However, that can only be done indirectly, and takes some teamwork. If you achieve it, then you can score significantly more points for your roads and cities. We will use roads as an example of how this works.

Cu toate acestea, nu contează dacă sunt câțiva meepleși de aceeași culoare într-un anumit teritoriu. Primiți puncte adiționale numai dacă în evaluare sunt implicați meepleși de culori diferite. Apoi primiți pentru fiecare culoare implicată din nou cât de multe puncte ca în mod obișnuit. Desigur, asta se aplică și orașelor.
Întrebare: Do I score more if I have multiple meeples of the same color on a finished road or city? [There are several meeples in one color only]
Răspuns: No.
It does not matter if there are several meeples of the same color on a finished road or city - you only get additional points for having meeples of different colors on such a road or city. (Dized.MoC.0034)
Întrebare: What happens if meeples of multiple colors are on a completed road or city? [There is one meeple of each color]
Răspuns: The score multiplies.
If you complete a road or a city and there are meeples of several colors on this road or city, you score the road or city once for each different-colored meeple on it. For example, if you complete a 5-point road with 2 meeples of different colors on it, you score 10 points. (Dized.MoC.0035)
Întrebare: Do we have to have an equal number of meeples in different colors on a road or a city to trigger joint scoring? [There is the same number of meeples in various colors] [And what if the numbers vary? - majority applies)]
Răspuns: Yes. If there are more meeples of one color than of the others, only the majority color scores points, so you collectively score the city or the road once (without joint scoring). For example, you complete a road which goes through 5 tiles and has 2 blue meeples and 1 red meeple. In this case, you score only 5 points. [5] (Dized.MoC.0004)
Întrebare: Does joint scoring multiply the value of coats of arms in a completed city?
Răspuns: Yes. Joint scoring multiplies the entire value of a completed city, including the coat of arms value. So if 2 players are involved in joint scoring, each coat of arms would be worth 4 points instead of 2. (Dized.MoC.0001)
Întrebare: If I trigger joint scoring and choose to remove ghosts instead of scoring, do I skip entire scoring (of all players involved in the joint scoring)?
Răspuns: Yes. If you choose to remove ghosts instead of scoring, you must skip the entire scoring. So if 2 players are involved in joint scoring, you cannot skip one player's scoring to remove ghosts, and then score the other player's points. [6] (Dized.MoC.0003)
Sfârșitul partidei
În Ceață peste Carcassonne, fie pierdeți, fie câștigați ca o echipă. Nu are loc nicio evaluare finală. Sfârșitul partidei poate fi declanșat în diverse feluri:
VICTORIE
Ajungeți sau treceți de cartonașul obiectivului pe tabla de scor. Ați primit suficiente puncte (50 în Nivelul 1) și ați câștigat! Felicitări, acum puteți trece la următorul Nivel.
{{RulesScoring|1=|2=ÎNFRÂNGERE| 3=# Nu au mai rămas cartonașe în rezervă, dar încă nu ați ajuns cartonașul obiectivului.
- Sunt mai puține spirite rămase în rezervă decât trebuie să plasezi pe un cartonaș.
Întrebare: Do we still win the game, if we pass the goal tile on the scoring track?
Răspuns: Yes.
You win the game immediately when you reach or pass the goal tile on the scoring track -
you don't need to score the exact points, marked by the goal tile. (Dized.MoC.0032)
Întrebare: Do we score any points (for unfinished cities and roads) at the end of the game?
Răspuns: No.
There is no final scoring in the game. When the game end is triggered, no more points can
be scored, so unfinished roads and cities are worth zero points. (Dized.MoC.0033)
Acum știi cum să joci primul nivel al Ceață peste Carcassonne. Imediat ce îl câștigi, poți continua cu următorul nivel. Acum vom explica diferențele și noile elemente incluse cu fiecare Nivel. Toate regulile rămân în vigoare atâta vreme cât nu le schimbăm sau eliminăm explicit.
Nivelul 2
Nivelul 2 introduce în joc 2 nouă tipuri de cartonașe de teren. Configurarea este aceeași ca în Nivelul 1. De această dată, adaugă cele 5 castle și 5 cimitire în restul cartonașelor. Acum toate cartonașele sunt în joc. În plus, acum trebuie să primiți mai multe puncte — 75 mai exact. Plasează jetonul obiectivului pe câmpul 25 al tablei de scor. Va trebui să îl ajungeți de două ori. Pentru a face asta mai ușor de văzut, poți plasa jetonul obiectivului cu partea gri în sus, întorcându-l pe partea colorată când îl ajungi prima oară. Dacă îl ajungi a o doua oară, atunci ați câștigat.
Castelele
1. Atașarea unui cartonaș de teren
2. Plasarea unui meeple
3. Declanșarea unei evaluări de puncte
Evaluează castelul imediat ce este complet înconjurat de cartonașe de teren. Primești câte 2 puncte pentru fiecare cartonaș înconjurător cu ceață pe el (incluzând cartonașul cu castelul însuși).

Întrebare: When does the castle score?
Răspuns: When surrounded.
You score the castle as soon as it is completely surrounded by land tiles. (Dized.MoC.0029)
Întrebare: How many points does the castle provide?
Răspuns: 2 per mist tile.
When you completely surround a castle with tiles, score 2 points for each surrounding tile
with mist on it (including the castle tile itself). (Dized.MoC.0031)
Întrebare: When we score a castle, does it provide 2 points for its own tile?
Răspuns: Yes.
When you score a castle, you score 2 points for each surrounding tile with mist on it,
including the castle tile itself. (Dized.MoC.0030)
Cimitirele
1a. Atașarea unui cartonaș de teren
1b. Înmormântarea unui meeple
Imediat ce sunt adăugate cartonașe tuturor celor 4 laturi ale cartonașului cu cimitir (stânga, dreapta, sus, jos), trebuie să înmormântezi un meeple. Asta înseamnă că trebuie să iei un meeple de altundeva de pe tablă și să îl plasezi pe cimitir, unde va rămâne până la sfârșitul jocului.
Apoi, îndepărtează toate spiritele de pe acest cartonaș cu cimitir. Vom explica cum au ajuns spiritele în cimitir în secțiunea următoare.
Caz special: Dacă nu aveți niciun meeple pe tablă, trebuie să folosiți în schimb unul din rezervele voastre.

2a. Plasarea spiritelor
De fiecare dată când tu sau alt jucător trebuie să adăugați cel puțin 1 spirit pe ceață, trebuie să adăugați și 1 spirit pe un 1 cimitir deschis de pe tablă. Un cimitir este deschis atât timp cât cel puțin 1 latură dintre cele 4 laturi ale sate este încă deschisă.
Dacă sunt mai multe cimitire deschise, puteți decide ca o echipă unde să adăugați spiritul extra. Dacă nu există niciun cimitir deschis, atunci nu trebuie să adăugați niciun spirit extra.
Question: If we place a tile which completes a mist bank, do we add any meeples to an open cemetery?
Answer: No ghost is placed and no ghost needs to be placed in an open cemetery either. The turn sequence would as follows:
1a. Place tile which completes a mist bank.
1b. Remove all the ghosts from the completed mist bank.
2a. Since the mist bank is completed, you do not add any ghost to it or any open cemetery.
2b. Place a meeple as usual if desired and possible.
3. Score any completed features or remove ghosts.
(11/2022)
2b. Plasarea unui meeple
Nu poți adăuga un meeple pe cimitirul însuși. Ai posibilitatea, totuși, de a plasa unul pe un drum sau oraș neocupat de pe cartonaș, ca de obicei.
Întrebare: When we have to add a ghost to a cemetery and we have multiple open cemeteries, how
many ghosts do we add?
Răspuns: 1.
If you must add a ghost and there are multiple open cemeteries, you still add only 1 ghost, deciding as a team where to add the extra ghost. (Dized.MoC.0025)
Întrebare: Does a cemetery tile have to be fully surrounded by 8 tiles to trigger burying a meeple? [from Level 2 up to Level 4 inclusive].
Răspuns: No, only 4.
You must bury a meeple in a cemetery as soon as tiles are added to all 4 sides of the
cemetery tile (left, right, top, bottom). (Dized.MoC.0028)
Întrebare: What happens, if we must bury a meeple, but there are no meeples on the board?
Răspuns: Take it from supply.
If you must bury a meeple but you don’t have any meeples on the board, you must use
one from your supply instead. (Dized.MoC.0026)
Question: How do we remove ghosts from a cemetery in Level 2?
Answer: There are several possibilities:
- Choose to eliminate ghosts instead of scoring points.
-
Place 4 tiles around.
As soon as tiles are added to all 4 sides of the cemetery tile (left, right, top, bottom), you remove all ghosts from this cemetery tile (in addition to burying a meeple). (Dized.MoC.0027)
Nivelul 3
După ce se amestecă toate cele 60 de cartonașe de teren, creează 3 teancuri de mărime egală fiecare de câte 20 de cartonașe.
Acestea simbolizează de cât timp ai să primești puncte. De acum înainte, trebuie să trageți dintr-un singur teanc până se termină. Numai după aceea puteți trage din al doilea teanc, iar mai târziu din cel de-al treilea. În plus, trebuie să atingeți un anumit număr de puncte în timp ce trageți din fiecare cartonaș. Pentru a marca aceste puncte, utilizează cele 2 jetoane cu câine.
Plasează câinele marcat cu I (Bruno) pe câmpul 15 al tablei de scor. Trebuie să primiți cel puțin atât de multe puncte înainte ca primul teanc să se termine.
Plasează câinele marcat cu II (Ares) pe câmpul 0/50 al tablei de scor. Trebuie să primiți cel puțin atât de multe puncte înainte ca al doilea teanc să se termine.
Trebuie să atingeți câmpul 0/50 o a doua oară înainte ca al treilea teanc să se termine, așa că plasează și cartonașul obiectivului pe acel spațiu. Trebuie să primiți cel puțin 100 de puncte totale pentru a câștiga.
Eșuarea atingerii oricăreia dintre aceste cerințe de evaluare presetate înseamnă că ai pierdut Nivelul.[7]
Câinii
Cei doi câini nu doar marchează câte puncte trebuie să primiți per teanc, ci vă ajută și să consolați spiritele.
Imediat ce meepleul de scor atinge sau trece de un spațiu cu un câine, se întâmplă următoarele:
Trebuie imediat să îl plasezi pe Bruno. Alocă-l oricărui meeple neînmormântat de pe tabla de joc. Poți apoi elimina până la câte 3 spirite de pe oricare dintre 2 cartonașe de teren diferite adiacente direct (ortogonal sau diagonal) cu el (incluzând cartonașul pe care l-ai plasat pe el însuși). Înapoiază aceste spirite în rezerva generală ca de obicei.

După aceea, ia toate cartonașele rămase în primul teanc și pune-le în vârful celui de-al doilea teanc. Vei avea un pic mai mult timp pentru a primi cele 50 de puncte necesare pentru al doilea teanc. O dată ce o faci, adaug-o pe Ares pe tabla în același mod.
Întrebare: The rules state that when assigning a hound to a meeple, you cannot assign it to a burried meeple. What if there's no meeple on board? Or only burried meeples?
Răspuns: When there are no meeples or only buried meeples in the game, the hound is lost, since you cannot place it. [8] (11/2022)
3. Declanșarea unei evaluări de puncte
Un câine stă cu meepleul căruia l-ai alocat până ce acel meeple este evaluat. După ce evaluezi meepleul, evaluează câinele.
Când evaluezi câinele, nu contează dacă alegi să primești puncte sau să consolezi spirite când evaluezi meepleul. În timpul evaluării câinele, primești câte 1 punct pentru fiecare spirit situat actualmente pe tablă.
Important: Nu ai niciodată posibilitatea de a alege să renunți la puncte când se evaluează un câine pentru a îndepărta spirite în schimb.
După evaluare, pune câinele la loc în cutia de joc. A câștigat dreptul la odihnă până la următorul joc.
Din nou, Bruno și Ares funcționează în exact același mod.
Question: How do we remove ghosts from a cemetery in Level 3?
Answer: There are several possibilities:
- Choose to eliminate ghosts instead of scoring points.
-
Place 4 tiles around.
As soon as tiles are added to all 4 sides of the cemetery tile (left, right, top, bottom), you remove all ghosts from this cemetery tile (in addition to burying a meeple). (Dized.MoC.0027) - Deploy a hound on the board next to a meeple adjacent to a cemetery and use it to remove ghosts.
Întrebare: Can a hound remove ghosts from its own tile?
Răspuns: Yes.
After you place a hound on the board, you may remove up to 3 ghosts each from any 2
different land tiles adjacent to the hound, including the tile you placed the hound on
itself. (Dized.MoC.0024)
Întrebare: Can a hound remove ghosts from a cemetery?
Răspuns: Yes.
When you place a hound, you remove up to 3 ghosts from any adjacent tile twice, no
matter where exactly the ghosts are on this tile. (Dized.MoC.0023)
Întrebare: Can I choose to remove ghosts from a land tile instead of scoring a hound?
Răspuns: No.
You can never choose to forego points when scoring a hound to remove ghosts instead. (Dized.MoC.0022)
Nivelul 4
Configurarea pentru Nivelul 4 este aproape la fel ca cea pentru Nivelul 3. Totuși, înapoiază 2 spirite în cutia de joc — în Nivelul 4 vei avea la dispoziție numai 13 spirite.
În plus, va trebui să primiți mai multe puncte cu fiecare teanc. Plasează-l pe Bruno pe câmpul 20 al tablei de scor (va trebui să primiți 20 de puncte pe la sfârșitul primului teanc). Plaseaz-o pe Ares pe câmpul 10 al tablei de scor (va trebui să primiți 60 de puncte pe la sfârșitul celui de-al doilea teanc). Plasează și cartonașul obiectivului pe câmpul 20 al tablei de scor, pentru a arăta că va trebui să primiți în total 120 de puncte. Pe lângă asta, nu există nicio schimbare asupra regulilor pentru acest Nivel.
There are no other special rule changes in this level. However, the increased number of points is quite a challenge. [9]
Question: How do we remove ghosts from a cemetery in Level 4?
Answer: There are several possibilities:
- Choose to eliminate ghosts instead of scoring points.
-
Place 4 tiles around.
As soon as tiles are added to all 4 sides of the cemetery tile (left, right, top, bottom), you remove all ghosts from this cemetery tile (in addition to burying a meeple). (Dized.MoC.0027) - Deploy a hound on the board next to a meeple adjacent to a cemetery and use it to remove ghosts.
Nivelul 5
Acum devine provocator în mod special, căci cimitirele sunt bântuite și nu funcționează în felul cu care te-ai obișnuit. Configurarea este aceeași, dar cerințele evaluării sunt diferite. Le vom rezuma repede:
Amestecă toate cele 60 de cartonașe de teren și separă-le în 3 teancuri de mărime egală. Pune la loc 2 spirite în cutia de joc.
Plasează-l pe Bruno pe câmpul 15 al tablei de scor (va trebui să primiți 15 de puncte pe la sfârșitul primului teanc). Plaseaz-o pe Ares pe câmpul 0/50 al tablei de scor (va trebui să primiți 50 de puncte pe la sfârșitul celui de-al doilea teanc). Plasează și cartonașul obiectivului pe câmpul 0/50 al tablei de scor, pentru a arăta că va trebui să primiți în total 100 de puncte
Cimitirul bântuit
1a. Atașarea unui cartonaș de teren
Atunci când tragi un cimitir, plasează-l ca în mod obișnuit.
1b. Înmormântarea unui meeple
Imediat ce cartonașul cu cimitir este complet înconjurat de 8 cartonașe de teren (la fel în cazul unui castel), trebuie să înmormântezi un meeple. Asta înseamnă că trebuie să iei un meeple de altundeva de pe tablă și să îl plasezi pe cimitir, unde va rămâne până la sfârșitul jocului. Cimitirul este acum închis.
Notă: Cimitirele nu mai sunt închise cu numai 4 cartonașe. Nu adăuga mai multe spirite pe cimitire închise.
2a. Plasarea spiritelor
Adaugă câte 1 spirit pe fiecare cartonaș din jurul cimitirului cu ceață pe el. Nu contează dacă norul de ceață este finalizat sau nu, sau dacă există sau nu deja vreun spirit pe cartonaș.
2b. Plasarea unui meeple
Nu poți adăuga un meeple pe cimitirul însuși. Totuși, ai ca de obicei posibilitatea de a plasa unul pe oricare drum sau oraș neocupat de pe cartonaș.
3a. Declanșarea unei evaluări de puncte
Dacă ai finalizat orice teritoriu atunci când ai plasat cartonașul, evaluează-le ca în mod obișnuit.
3b. Cartonașele ascunse
Cimitirele bântuite te fac să pierzi treptat cartonașe. Atât timp cât cel puțin 1 cimitir continuă să fie deschis, trebuie acum să tragi 1 cartonaș fără a te uita la el. Apoi trebuie să îl plasezi adiacent cu un cimitir deschis. Cartonașele de teren cu fața în jos pot fi plasate adiacent cu orice tip de teren (drumuri, orașe etc.), dar nu finalizează nimic altceva în afara cimitirelor. Toate celelalte teritorii cu un cartonaș cu fața în jos sunt „bântuite” și nu mai pot fi finalizate. Asta se aplică și castelelor: dacă un cartonaș cu fața în jos este plasat în jurul unui castel, atunci nu mai poate fi finalizat.
Chiar dacă este deschis mai mult de un cimitir, încă tragi și plasezi numai 1 cartonaș cu fața în jos. În acest caz, poți alege cărui cimitir să îl plasezi adiacent.
Noi cartonașe cu fața în sus pot fi plasate adiacent cu cartonașe cu fața în jos numai dacă împart cel puțin o latură și cu un cartonaș diferit cu fața în sus, atașat deja de tablă.
Memento: Cartonașele cu fața în jos se iau în considerare când se finalizează (închide) un cimitir și în cele din urmă îngroapă un meeple.
Întrebare: How many tiles do we have to place around a haunted cemetery to close it? [for Level 5 and Level 6]
Răspuns: All 8.
In order to close a haunted cemetery, you must completely surround it with 8 tiles (just
like when scoring a castle). (Dized.MoC.0021)
Întrebare: Does a haunted cemetery add ghosts to FINISHED mists when the cemetery is placed?
Răspuns: Yes.
When you place a haunted cemetery, you must add 1 ghost to each tile with mist on it
around the cemetery. It doesn’t matter if the mist bank is finished or not, or if any ghosts are already on the tile or not. (Dized.MoC.0020)
Întrebare: Can I finish a city or a road, which leads to a face-down tile?
Răspuns: No.
Face-down tiles may be placed adjacent to any type of terrain (roads, cities, etc.), but do not finish anything except cemeteries. All other regions with a face-down tile adjacent to them are ‘haunted’ and cannot be finished any more. (Dized.MoC.0019)
Întrebare: Can I finish a castle with any face-down tiles surrounding it?
Răspuns: No.
If a face-down tile is placed around a castle, then it can’t be finished any more. (Dized.MoC.0018)
Întrebare: Can I look at a facedown tile, drawn because of a haunted cemetery?
Răspuns: No.
As long as you have an open cemetery, you must once per turn draw 1 tile WITHOUT
LOOKING AT IT and place it on the board adjacent to any open cemetery. (Dized.MoC.0017)
Întrebare: How many facedown tiles do we have to place each turn, if we have multiple open
cemeteries?
Răspuns: 1.
Even if more than one cemetery is open, you still only draw and place 1 facedown tile. In
this case, you can choose which cemetery to place it adjacent to. (Dized.MoC.0016)
Întrebare: Can I place a land tile so it is ONLY adjacent to a facedown tile (and not adjacent to any faceup tile)?
Răspuns: No.
New faceup tiles can only be placed adjacent to face-down tiles if they also share at
least one edge with a different, face-up tile already added to the board. (Dized.MoC.0015)
Nivelul 6
În ultimul nivel, fiecare jucător plasează unul dintre meepleșii săi pe câmpul 0/50 de pe tabla de scor.
Notă: În jocurile solo și cele cu 2 jucători, ia din cutia de joc în schimb câte 1 meeple în fiecare culoare.
Întrebare: In Level 6, how is the setup of the scoring meeples on the scoring track?
- Solo play:
The player chooses 4 colors and takes 3 meeples in each color from the box (these are the meeples to play with – 12 in total).
Then the player takes 1 meeple in each selected color from the box and places them on the scoring board (4 meeples). During the game the points are scored per color! And each of the 4 color scoring meeples on the scoreboard have to reach the hound to activate it, i.e. only when the last color has reached the hound, it is activated. - 2-player game:
Each player chooses 2 colors and takes 3 meeples in each color from the box (these are the meeples to play with – 12 in total for both players).
Then each player takes 1 meeple per color from the box and places them on the scoring board (4 meeples in total for both players). During the game the points are scored per color! And each of the 4 color scoring meeples on the scoreboard have to reach the hound to activate it, i.e. only when the last color has reached the hound, it is activated. - 3/4/5-player game:
Each player places one of their own meeples on the scoreboard, i.e. the player only have 4 meeples to play with. [10]
(11/2022)
Pune la loc 3 spirite în cutia de joc. Amestecă și împarte cartonașele în 3 teancuri de mărime egală. Plasează câinii pe spațiile 10 și 25 ale tablei de scor. Plasează cartonașul obiectivului pe câmpul 0/50 al tablei de scor. Ai citit corect, asta înseamnă semnificativ mai puține puncte ca înainte. Dar nu sărbători prea repede — cimitirele funcționează ca în Nivelul 5. Și va deveni și mai greu...
3. Declanșarea unei evaluări de puncte
Spre deosebire de cum era în anterioarele 5 niveluri, toți jucătorii își primesc propriile puncte de acum înainte. Valoarea de puncte necesară pentru fiecare câine, sau pentru cartonașul obiectivului, este considerată ca fiind ajunsă odată ce fiecare jucător a ajuns-o sau trecut de ea. Numai atunci veți primi și veți avea voie să plasați câini. Este prin urmare important ca toții jucătorii să primească puncte.
Întrebare: What happens in a hound scoring in Level 6? Who gets the points per ghost ? In the previous levels it wasn't an issue because there was only 1 scoring meeple. What now?
Răspuns: When scoring the hound in Level 6, the color of the meeple to which the hound was added to gets the points [11] (11/2022)
Rezumat al tuturor Nivelurilor
Aici vei găsi un rezumat al tuturor nivelurilor () și ordinea precisă a acțiunilor tale. Din moment ce acesta este doar un rezumat, îți recomandăm să citești restul regulilor înainte de a juca.
1a. Atașarea unui cartonaș de teren
1b. Verificarea ceții
- Odată ce finalizezi un nor de ceață, îndepărtează toate spiritele de pe cartonașele corespunzătoare și pune-le la loc în rezerva generală.
1c. Înmormântarea unui meeple
2a. Plasarea spiritelor
- Dacă ai plasat un cartonaș cu ceață pe el, trebuie să adaugi spirite. Adaugă cu 1 spirit mai puțin dacă ai extins un nor existent.
Când se adaugă spirite pe tabla de joc, adaugă 1 spirit adițional pe un cimitir deschis.
După plasarea unui cartonaș cu cimitir, adaugă câte 1 spirit pe fiecare cartonaș cu ceață adiacent cu cimitirul.
2b. Plasarea unui meeple
- Ai posibilitatea de a plasa un meeple pe cartonașul tocmai plasat în concordanță cu regulile de bază ale jocului Carcassonne.
3a. Declanșarea unei evaluări de puncte
- Evaluează drumurile, orașele și castelele odată ce sunt finalizate. Alege fie să primești punctele, fie să îndepărtezi până la 3 spirite de pe 1 cartonaș.
- Dacă pe teritoriul finalizat se află mai mulți meepleși, primiți punctele separat pentru fiecare culoare diferită de meepleși.
Aveți mai mulți meepleși pe tabla de scor. Evaluați separat fiecare culoare. Rezolvați un marcator (câine, jetonul obiectivului) numai odată ce toți jucătorii l-au trecut.
3b. Câinii
Dacă ajungi un câine pe tabla de scor, declanșezi următorul teanc de cartonașe și aloci câinele unui meeple de pe tablă. Îndepărtezi imediat până la câte 3 spirite de pe până la 2 cartonașe din vecinătatea câinelui.[12]
3c. Cimitirul bântuit
Sfârșitul partidei
Jocul se sfârșește imediat dacă:
- Câștigați prin atingerea numărului necesar de puncte sau
- Pierdeți rămânând fără spirite pe care să le plasați sau rămânând fără cartonașe pe care să le trageți.
Referință pentru cartonașe
Numerele din paranteze reprezintă cantitatea de simboluri de spirite de pe cartonaș.
Note de subsol
Pentru licențierea și semnificația pictogramelor vă rugăm să vizitați pagina pentru pictograme.
- ↑
Cartonașele de teren din rezervă vor fi aranjate în câteva teancuri cu fața în jos.
- ↑
This was clarified by Brigitte Fuchs of HiG at Spielwiesn in Munich.
Întrebare: In a solo game: can I choose any of the 4 colors in each turn?
In a 2-player game: Can each player chose any of their 2 colors in each turn?
Or is there a sequence for the colors (as in a 4-player game)?Răspuns: The solo player can choose any of the 4 colors in each turn, as well as the player in a 2-player game can chose any of the 2 colors in each turn (11/2022)
- ↑
This was confirmed by Brigitte Fuchs of HiG at Spielwiesn in Munich in 11/2022, and again by KJW in 1/2023.
- ↑
This was also confirmed by Brigitte Fuchs of HiG at Spielwiesn in Munich.
Întrebare: Does the start tile count as 1 tile when we want to eliminate ghosts instead of counting points?
Răspuns: The start tile counts as 4 tiles. (11/2022)
- ↑
This corroborates that majority applies when scoring features, as confirmed by Dized and HiG, and posted on Carcassonne Central: https://www.carcassonnecentral.com/community/index.php?topic=6261.msg90600#msg90600
- If there are more meeples in one color than of the others, only the majority color scores points, so you collectively score the city or the road once (without joint scoring). For example, you complete a road which goes through 5 tiles and has 2 blue meeples and 1 red meeple. In this case, you score only 5 points.
- In a nutshell: scores are only count to the player with the most meeples on the feature.
- And for joint scorings, each player has to get the same number of meeples to the feature. (2/2023)
It was also confirmed by KJW, as posted on Carcassonne-Forum: https://www.carcassonne-forum.de/viewtopic.php?p=76054#p76054
- Majority works the same as in normal Carcassonne.
- If one player has the majority, only that player scores the points.
- But since you play cooperatively, you want of course quite a lot of points and you try to include someone else, but not too many times, so that there is a tie (no majority)!!!
- Ties are here the best way to reach the goal, because then everyone gets the points! (2/2023)







„Once the hound is fully surrounded, remove up to 3 ghosts from each of 2 tiles.” („Odată ce câinele este complet înconjurat, îndepărtează până la 3 spirite de pe fiecare dintre 2 cartonașe.”).