Ceață peste Carcassonne: Jocul de bază

From Wikicarpedia
Jump to navigation Jump to search
This page is a translated version of the page Mists over Carcassonne Base Game and the translation is 100% complete.
Other languages:


MoC Lineart RO.jpg

O ceață densă se strecoară peste câmpuri, înghițind tot ținutul Carcassonne. Chiar și cei mai bravi cavaleri tremură, armura lor zgâlțâindu-se când aud: „Ceața trezește sufletele catarilor. Vin să își facă dreptate!”

Pentru a restaura pacea în Carcassonne, trebuie să lucrați împreună pentru a calma spiritele neliniștite.

Informații generale și comentarii

Lansat original de Hans im Glück în 2022. Poate fi jucat separat ca joc cooperativ, sau împreună cu jocul de bază ca Ext. 11 - Spirite, castele și cimitire. Împreună cu Ext. 11 – Spirite, castele și cimitire, a fost lansat de Lineart cu reguli traduse în limba română.

Bun venit la Ceață peste Carcassonne! Aici îți vom introduce primul joc cooperativ din lumea Carcassonne. Dacă deja știi cum să joci Carcassonne, atunci aceste reguli vor fi chiar și mai ușoare pentru tine. Am împărțit jocul în 6 niveluri încântătoare, pe care trebuie să le înfrângeți împreună. Mai întâi, vom explica structura de bază a jocului folosind Nivelul 1 drept exemplu. Vei găsi explicațiile pentru celelalte niveluri începând de aici.

Componente și configurare

Mai întâi, hai să aruncăm o privire la CARTONAȘELE DE TEREN. Cele 60 de cartonașe de teren prezintă drumuri, orașe, castele[1] și cimitire.

Cartonaș cu un oraș
Cartonaș cu un castel, un drum și ceață
Cartonaș cu un cimitir și un oraș

În plus, majoritatea cartonașelor de teren prezintă ceață. Întotdeauna vei găsi una sau mai multe spirite[2] în ceață, pe care trebuie să le consolezi în timpul jocului. Vom explica mai multe despre spirite mai târziu.

Cartonaș cu spirite și ceață

Mai întâi, plasează noul cartonaș de pornire, după cum este arătat, în mijlocul mesei. Pentru Nivelul 1, pune la loc toate cele 5 cimitire și toate cele 5 castele înapoi în cutie. Amestecă cartonașele de teren rămase și plasează-le într-o rezervă cu fața în jos pe masă, în așa fel încât oricine poate ajunge la ele.[3]

Cartonașul de pornire (reprezintă 4 cartonașe de mărime obișnuită)
Rezervă de cartonașe cu fața în jos

Notă: Configurarea pentru celelalte niveluri este un pic diferită, după cum este indicat mai jos.

Ia tabla de scor și plaseaz-o lângă marginea mesei.

Plasează rezumatul nivelului lângă tabla de scor. Acesta îți va indica de ce cartonașe ai (sau nu) nevoie și câte puncte trebuie să atingi în fiecare nivel.

La Nivelul 1 este vorba despre 50 de puncte. Plasează jetonul obiectivului pe câmpul 0/50 al tablei de scor. Pune cei 2 câini la loc în cutia de joc.

Jetonul obiectivului
Jetonul câine 1, neutilizat la Nivelul 1
Jetonul câine 2, neutilizat la Nivelul 1
Un meeple de veghe într-o culoare nealeasă va servi drept meeple de scor. Va fi plasat pe câmpul 0/50 al tablei de scor alături de jetonul obiectivului.
 
Rzumatul nivelului afișând configurarea pentru Nivelul 1.

Acum, hai să aruncăm o privire la piesele folosite la jucat (meepleși, adică „oamenii mei”). Acestea reprezintă supușii tăi. Sunt un pic diferiți de cei din jocul de bază și sunt numiți 'meepleși de veghe', dar în aceste reguli îi vom numi our și simplu meepleși. Sunt în total 30, câte 5 în fiecare culoare: roșu, verde, albastru, galben, negru și roz.

Figure Guards C3.png
Meepleși de veghe

Dă-i fiecărui jucător (inclusiv ție) câte 5 meepleși în culoarea aleasă de ei. Aceștia formează rezerva fiecărui jucător. După aceea, plasează 1 meeple într-o culoare nealeasă pe câmpul 0/50 al tablei de scor. Acesta este meepleul tău de scor. Pune restul meepleșilor la loc în cutie.

Schimbări la jocul solo și cel în 2 jucători: Pentru un joc în doi jucători, dă-i fiecărui jucător 6 meepleși în 2 culori diferite (câte 3 pentru fiecare culoare). Pentru jocul solo, ia 12 meepleși în 4 culori diferite (câte 3 pentru fiecare culoare). Apoi pune 1 meeple într-o culoare nealeasă pe spațiul 0/50 al tablei de scor.[4]

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Cum funcționează configurarea pentru jocul solo și cel în 2 jucători?

Răspuns: Într-un joc în 2 jucători, fiecare dintre voi joacă cu 6 meepleși în 2 culori (câte 3 pentru fiecare culoare). Plasezi pe tabla de scor 1 meeple de o culoare nefolosită.
Într-un joc solo, joci cu 12 meepleși în 4 culori (câte 3 pentru fiecare culoare). Plasezi pe tabla de scor 1 meeple de o culoare nefolosită.

Exemplu pentru un joc în 2 jucători: Jucătorul 1 ia 3 meepleși galbeni și 3 meepleși verzi. Jucătorul 1 ia 3 meepleși roz și 3 meepleși albaștri. Iei 1 meeple negru și îl pui pe tabla de scor drept meepleul vostru de scor comun. Puneți restul meepleșilor la loc în cutie.

(FAQ.MoC.0006)

În cele din urmă, plasează cele 15 spirite ca o rezervă generală lângă tabla de scor. Plasează 3 dintre spirite pe simbolurile de spirite prezente pe cartonașul de pornire.

Rezervă de spirite
Simbol de spirit găsit în ceață
Spirite plasate pe cartonașul de pornire

Obiectivul jocului

Jucătorii îndeplinesc ture, de fiecare dată adăugând pe tablă un nou cartonaș de teren. Asta creează o tablă de joc ce se extinde pe care vă plasați meepleșii pentru a primi puncte. În timpul jocului, spiritele vor continua să apară — misiunea voastră este să le consolați. Împreună, trebuie să ajungeți cartonașul obiectivului, adică să atingeți un anumit număr de puncte în funcție de nivel. Dar ai grijă: Dacă sunt prea multe spirite pe tablă, sau dacă nu mai puteți trage cartonașe de teren, atunci ați pierdut. Toți jucătorii joacă împreună contra jocului. Arătați-vă unul celuilalt cartonașele și decideți ca o echipă unde să le plasați. Mai ales nivelurile ulterioare, va trebui să cooperați bine!

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Cum câștigăm jocul?

Răspuns: Ajungând cartonașul obiectivului.
Pentru a câștiga jocul, trebuie să înaintezi cu meepleul tău de scor pentru a ajunge cartonașul obiectivului, care este plasat pe un spațiu specific în timpul configurării jocului. (Dized.MoC.0060)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Ce ne face să pierdem jocul?

Răspuns: Rezerva de cartonașe sau de spirite.
Pierzi jocul când rămâi fără spirite sau cartonașe în rezervă: când trebuie să plasezi un spirit sau un cartonaș, dar nu poți, pierzi imediat jocul. (Dized.MoC.0059)

Desfășurarea jocului

Jucați în ordinea acelor de ceasornic. Oricine citește aceste reguli este jucătorul care începe. În fiecare tură, trebuie să efectuezi un set de acțiuni într-o ordine specifică. Vom explica ca și cum tu faci totul; poți apoi explica apoi regulile jucătorilor care joacă alături de tine. Orice detalii despre următoarele acțiuni vor fi explicate mai târziu în reguli, când devin relevante.

1. Atașarea unui nou cartonaș de teren

Trebuie să tragi exact 1 nou cartonaș de teren din rezerva cu fața în jos și să îl plasezi cu cel puțin o latură adiacentă cu un cartonaș existent.[5]
Mists C3 Gameplay Place Land Tile.png

2. Plasarea spiritelor și a unui meeple

Dacă cartonașul tocmai plasat are ceață pe el, atunci trebuie să te îngrijorezi în legătură cu spiritele (vezi detaliile mai jos).
Ai apoi posibilitatea de a plasa exact 1 meeple din rezerva ta pe cartonașul tocmai plasat.

Mists C3 Gameplay Place Meeple.png

3. Declanșarea unei evaluări de puncte

În cele din urmă, trebuie să încasezi toate punctele obținut de pe urma cartonașului plasat. Mists C3 Gameplay Score Points.png

Schimbări la jocul solo și cel în 2 jucători: Într-un joc în doi jucători, un jucător poate în fiecare tură să aleagă oricare dintre cele 2 culori de-ale sale. În jocul solo, jucătorul poate în fiecare tură să aleagă oricare dintre cele 4 culori de-ale sale.[6]

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Cine este primul jucător?

Răspuns: Tu ești.
Oricine citește această intrare de întrebare frecventă este jucătorul care începe. (Dized.MoC.0057)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Pot refuza să trag sau să plasez 1 cartonaș de teren în tura mea?

Răspuns: Nu.
În fiecare dintre turele tale, trebuie să tragi și să plasezi exact 1 cartonaș de teren. (Dized.MoC.0056)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Pot arăta altor jucători un cartonaș pe care l-am tras (dar încă nu plasat)?

Răspuns: Da.
Ar trebui să vă arătați unul altuia cartonașele voastre și să decideți ca o echipă unde să le plasezi. (Dized.MoC.0058)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Trebuie ca noul cartonaș pe care îl plasez să atingă ortogonal alt cartonaș (în loc să îl atingă diagonal)?

Răspuns: Da.
Când plasezi un nou cartonaș de teren, trebuie să îl plasezi în așa fel încât să atingă cu una dintre laturile sale cel puțin 1 alt cartonaș (ortogonal). Nu este suficient pentru cartonaș să atingă alt cartonaș cu un colț (diagonal). (Dized.MoC.0052)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Trebuie să plasez meepleul meu pe un cartonaș de teren ce tocmai l-am plasat?

Răspuns: Nu.
După plasarea unui cartonaș de teren, poți OPȚIONAL să plasezi 1 meeple din rezerva ta pe acest cartonaș. (Dized.MoC.0055)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Pot plasa un meeple pe un cartonaș de teren care a fost plasat într-o tură anterioară?

Răspuns: Nu.
Ai posibilitatea de a îți plasa meepleul numai pe noul cartonaș de teren ce l-ai plasat în această tură. (Dized.MoC.0054)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Pot plasa mai mulți meepleși într-o singură tură?

Răspuns: Nu.
Ai posibilitatea de a plasa până la 1 meeple în tura ta. (Dized.MoC.0053)

Drumurile

1. Atașarea unui cartonaș de teren

Cartonașul pe care tocmai l-ai tras prezintă 3 drumuri pornind dintr-un sat. Îl plasezi lângă un cartonaș de teren existent. Trebuie să te asiguri că unul dintre noile drumuri se conectează de cel existent.

Exemplul 1a: Ai plasat acest cartonaș. Drumul se potrivește cu drumul, iar câmpul se potrivește cu câmpul. Felicitări!
2. Plasarea unui meeple

După plasarea cartonașului de teren, ai posibilitatea de a plasa un meeple pe unul dintre drumurile cartonașului. Totuși, asta este permis numai dacă drumul este încă neocupat.

Exemplul 1b: Ai plasat un meeple pe cartonașul tocmai plasat. Acest lucru este posibil deoarece niciun alt meeple este prezent pe el.

Apoi are loc tura următorului jucător. Acesta trage un cartonaș de teren și îl atașează de tablă. Pe drumul din partea dreaptă ce se sfârșește în sat este se află un meeple. Jucătorul tău coleg nu poate prin urmare să plaseze un meeple pe el. Așa că decide să își plaseze meepleul pe celălalt drum de pe cartonașul tocmai plasat.

Exemplul 1c: Din moment ce drumul de pe partea dreaptă este deja ocupat, jucătorul albastru decide să își plaseze meepleul pe celălalt drum.

Schimbări la jocul solo și cel în 2 jucători: În fiecare tură, aveți posibilitatea de a plasa un meeple în oricare dintre culorile voastre.[7]

3. Declanșarea unei evaluări de puncte

De fiecare dată când un drum este închis la ambele capete, se consideră finalizat și declanșează o evaluare (de exemplu, atunci când un drum se sfârșește într-un sat, oraș sau își întâlnește celălalt capăt).

Exemplul 1d: Drumul finalizat are 3 cartonașe.

Atunci când un drum este finalizat, este evaluat. În acest exemplu, jucătorul tău coleg a plasat cartonașul care a finalizat drumul cu meepleul tău pe el. Fiecare cartonaș al drumului finalizat valorează 1 punct. Din moment ce acest drum are lungimea a 3 cartonașe, valorează 3 puncte. Valorează 3 puncte, adică 1 punct per cartonaș.

Acum intră în joc tabla de scor. Îți spune ce trebuie să atingi cu cartonașele care ți-au rămas. De fiecare dată când încasezi puncte, ajungi mai aproape de atingerea obiectivului.

Din moment ce jucătorul tău coleg a declanșat evaluarea, muți meepleul de scor 3 spații în față pe tabla de scor. În cele din urmă, recuperează-ți meepleul de pe drumul finalizat, înapoind-ul în rezerva ta.

Exemplul 1e: Marchezi pe tabla de scor cele 3 puncte pe care le-ai primit.
Exemplul 1f: Ia meepleul care tocmai ce ți-a adus 3 puncte și pune-l la loc în rezerva ta. Meepleul albastru rămâne pe tablă, căci nu a luat parte la evaluare — se află pe un teritoriu diferit. Drumul nu este încă finalizat, așa că încă nu l-ai evaluat.


 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Pot să îmi plasez meepleul pe un drum care este deja ocupat de alt meeple?

Răspuns: Nu.
AI posibilitatea de a îți plasa meepleul numai pe un drum neocupat. (Dized.MoC.0051)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Poate alt jucător să finalizeze un drum cu meepleul meu pe el și să declanșeze o evaluare?

Răspuns: Da.
Oricând este finalizat un drum, evaluarea sa este declanșată imediat, indiferent de a cărui jucător este acum tura. (Dized.MoC.0050)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Câte puncte aduce un drum finalizat?

Răspuns: Câte 1 punct pentru fiecare cartonaș.
Fiecare cartonaș care face parte dintr-un drum finalizat valorează 1 punct. (Dized.MoC.0049)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Pot să îmi iau înapoi meepleul meu de pe un drum nefinalizat?

Răspuns: Nu.
Meepleșii tăi se întorc în rezerva ta numai când finalizezi un drum pe care se află meepleșii. (Dized.MoC.0047)

Acum înțelegi cele mai importante părți ale jocului. Nu a fost greu, nu-i așa? Acum hai să ne uităm la celelalte tipuri de teritorii:

Orașele

1. Atașarea unui cartonaș de teren

Trage un cartonaș pentru a îl atașa de tablă. Dacă cartonașul tău prezintă oraș, atunci îl poți atașa de un oraș nefinalizat, existent. Reține că laturile cartonașelor trebuie să se potrivească.

Exemplu: Un cartonaș prezentând un oraș.
2. Plasarea unui meeple

După aceea, verifică dacă orașul are deja un meeple în el. Dacă nu are, atunci ai posibilitatea de a plasa unul de-al tău (adaugă-l orașului pe cartonașul pe care tocmai l-ai plasat).

Exemplul 2a: Ai plasat cartonașul astfel încât acest oraș nefinalizat este acum mai mare cu 1 cartonaș. Orașul este neocupat, așa că ai posibilitatea de a adăuga în el unul dintre meepleșii tăi.
3. Declanșarea unei evaluări de puncte

Hai să ne grăbim un pic înainte și să presupunem că ai tras acest cartonaș în următoarea ta tură. Din moment ce laturile se potrivesc, îl poți atașa de oraș cu meepleul tău pe el. Odată ce un oraș este complet înconjurat de ziduri de oraș, este finalizat. Aici este cazul de așa ceva. Întrucât ai un meeple în acest oraș, acum îl evaluezi.

Fiecare cartonaș al orașului finalizat valorează câte 2 puncte. În plus, fiecare blazon din oraș valorează câte 2 puncte adiționale. După evaluare, înapoiază în rezerva ta meepleul din oraș.

Exemplul 2b: Primești 8 puncte! La fel ca la oricare altă evaluare, mută meepleul de scor pe tabla de scor atâtea spații în față.[8] Ca de obicei, meepleul care era în teritoriul evaluat se întoarce în rezerva ta.[9]

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Pot să îmi plasez meepleul într-un oraș care este deja ocupat de alt meeple?

Răspuns: Nu.
Ai posibilitatea de a îți plasa meepleul numai într-un oraș neocupat. (Dized.MoC.0051)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Poate alt jucător să finalizeze un oraș cu meepleul meu pe el și să declanșeze o evaluare?

Răspuns: Da.
Oricând este finalizat un oraș, evaluarea sa este declanșată imediat, indiferent de a cărui jucător este acum tura. (Dized.MoC.0050)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Câte puncte aduce un oraș finalizat?

Răspuns: Câte 2 puncte pentru fiecare cartonaș.
Fiecare cartonaș care face parte din orașul finalizat valorează 2 puncte. (Dized.MoC.0048)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Pot să îmi iau înapoi meepleul meu dintr-un oraș nefinalizat?

Răspuns: Nu.
Meepleșii tăi se întorc în rezerva ta numai când finalizezi un oraș în care se află meepleșii. (Dized.MoC.0047)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Câte puncte aduce un blazon dintr-un oraș finalizat?

Răspuns: 2.
Fiecare blazon dintr-un oraș finalizat valorează câte 2 puncte. (Dized.MoC.0046)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Pot obține puncte de la blazoane fără a finaliza un oraș?

Răspuns: Nu.
Blazoanele aduc puncte numai atunci când finalizezi un oraș în care se află blazoanele. (Dized.MoC.0045)

Ceața și spiritele

1a. Atașarea unui cartonaș de teren

Ca întotdeauna, trage un cartonaș pentru a îl atașa de tablă. În afara drumului, acest cartonaș prezintă ceață. Ceața acoperă mereu un câmp sau un drum, niciodată un oraș.

Ca de obicei, trebuie să plasezi cartonaș astfel încât drumul să se potrivească cu drumul și câmpul cu câmpul. Când faci asta, nu trebuie să te îngrijorezi în legătură cu ceața. Cu alte cuvinte, poți plasa un drum cețos lângă un drum limpede; se aplică și invers. Același lucru se aplică pentru câmpurile cețoase.

Exemplu: Tragi acest cartonaș cu ceață pe el. Decideți ca o echipă unde să îl plasați. Decideți să îl plasați lângă cartonașul aflat cel mai departe în dreapta, extinzând drumul și ignorând ceața.
1b. Verificarea ceții

Acum, verifică pentru a vedea dacă un nor de ceață a fost finalizat. Ceața se consideră finalizată atunci când este închisă pe toate laturile (adică nu mai este nicio cale de a o prelungi — asta funcționează în același fel precum cu un oraș).

Nu poate fi niciodată finalizată imediat ce o latură este lângă un câmp sau drum fără ceață.

Dacă ai finalizat un nor de ceață, îndepărtează toate spiritele de pe ceața asociată, înapoindu-le în rezerva generală. Acum vom explica cum au ajuns spiritele acolo în primul rând.

Exemplu: Acest nor de ceață nu poate fi niciodată finalizat.
Exemplu: Plasezi acest cartonaș, finalizând norul de ceață. Elimii toate cele 3 spirite din ceață.[10]

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Dacă plasăm un cartonaș care finalizează o zonă cu ceață, trebuie ca mai întâi să plasăm spirite și după aceea să le îndepărtăm imediat?

Răspuns: Când finalizezi o zonă cu ceață, nu trebuie să plasezi spirite, ci îndepărtezi toate spiritele.[11] (11/2022)

2a. Plasarea spiritelor

Dacă norul de ceață nu este finalizat, plasează pe cartonașul pe care tocmai l-ai plasat atâtea spirite cât sunt simboluri de spirite pe el.

Dacă ai extins cel puțin un nor de ceață (adică ai potrivit cel puțin o latură a cartonașului pe care tocmai l-ai plasat cu ceață deja aflată pe tablă), atunci plasezi un spirit mai puțin pe cartonaș. Dacă cartonașul prezintă numai un singur spirit, atunci nu trebuie să plasezi niciun spirit.

Exemplu: Mai întâi plasezi cartonașul 1. Vezi 2 simboluri de spirite pe el și plasezi 2 spirite pe el. Într-o tură ulterioară, plasezi cartonașul 2, extinzând cețurile. Întrucât pe acesta se află numai 1 simbol de spirit, nu trebuie să plasezi niciun spirit. Felicitări!

Rezerva de spirite
Important: Dacă, în orice moment, au rămas mai puține spirite în rezervă decât trebuie să plasezi pe un cartonaș, atunci pierdeți imediat jocul.

Exemplu: Rezervă de spirite
2b. Plasarea unui meeple

Îți poți plasa meepleul ca de obicei pe un drum sau într-un oraș (sau într-un castel în nivelurile următoare). Ai posibilitatea de a îți plasa meepleul pe un drum chiar dacă acesta este acoperit de ceață. Totuși, nu poți plasa un meeple pe un câmp (cu sau fără ceață).[12][13]

Exemplu: Plasări valide de meepleși pe un cartonaș.
3. Evaluarea: Puncte sau îndepărtarea spiritelor

Poți finaliza nori de ceață, dar aceștia nu declanșează niciodată o evaluare (după cum este descris deasupra, îndepărtezi spirite în schimb). Totuși, plasarea unui cartonaș poate de asemenea să declanșeze o evaluare ca în mod obișnuit.

Dacă cartonașul pe care tocmai l-ai plasat — indiferent dacă are sau nu ceață pe el — declanșează o evaluare, ai întotdeauna 2 opțiuni:

  • Fie primești punctele ca de obicei.
  • Sau îndepărtezi până la 3 spirite de pe exact 1 cartonaș la propria alegere, înapoiându-le în rezervă.

Caz special: Atunci când un singur cartonaș declanșează mai mult de o singură evaluare, jucătorul activ decide separat ce se întâmplă pentru fiecare evaluare.

Exemplu: Finalizezi drumul. În loc să primești 4 puncte, alegi să îndepărtezi cele 3 spirite de pe cartonașul de cel mai sus.

Reține: Cartonașul de pornire se consideră drept 4 cartonașe.[14]

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Cartonașul de pornire se consideră drept 1 cartonaș?

Răspuns: Nu.
Cartonașul de pornire reprezintă 4 cartonașe de mărime obișnuită. Deci dacă renunți la evaluare și în schimb îndepărtezi spirite, trebuie să alegi 1 sfert (cartonaș de mărime obișnuită) de pe care sunt îndepărtate spiritele. (FAQ.MoC.0001)

Exemplu: Cartonașul de pornire se consideră drept 4 cartonașe.

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Omit evaluarea pentru a îndepărta spirite și aleg cartonașul de pornire. Îndepărtez toate spiritele de pe întregul cartonaș de pornire?

Răspuns: Nu.
Atunci când alegi să îndepărtezi spirite de pe un cartonaș de teren (în schimbul evaluării), ai posibilitatea de a alege oricare cartonaș de mărime obișnuită pe care îl reprezintă cartonașul de pornire și să îndepărtezi spiritele de pe el. Dar nu poți îndepărta spirite de pe întregul cartonaș de pornire cu o singură acțiune pe această cale.[15] (Dized.MoC.0002)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Pot plasa un cartonaș astfel încât un câmp sau drum cețos atinge un câmp sau drum obișnuit?

Răspuns: Da.
Când plasezi un cartonaș trebuie să plasezi cartonașul în așa fel încât drumul se potrivește cu drumul și câmpul se potrivește cu câmpul, în timp ce ceața este ignorată când se consideră restricțiile pentru plasarea cartonașelor. (Dized.MoC.0044)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Putem finaliza un nor de ceață, dacă latura sa atinge un drum sau câmp obișnuit?

Răspuns: Nu.
O ceață nu poate fi niciodată finalizată odată ce o latură este lângă un câmp sau drum fără ceață. Pentru a finaliza o ceață trebuie să înconjori complet cu margini de-ale ceții, exact precum un oraș. (Dized.MoC.0043)

 Interpretare din partea comunității Întrebare: Cum îndepărtăm spirite de pe tablă?

Răspuns: Există câteva posibilități în funcție de nivel (vezi mai jos pentru detalii despre Nivelul 2 și mai departe):

  • Clarificare oficială din partea editurii Nivelurile 1-6: Finalizează nori de ceață.
    Atunci când finalizezi un nor de ceață, îndepărtează imediat toate spiritele din ceața asociată, punându-le la loc în rezerva generală. (Dized.MoC.0042)
  • Nivelurile 1-6: Alege să îndepărtezi spirite în loc să încasezi puncte.
  • Clarificare oficială din partea editurii Nivelurile 2-4: Plasează 4 cartonașe în jurul unui cimitir.
    Odată ce sunt adăugate cartonașe la toate cele 4 laturi ale cartonașului cu cimitirul (stânga, dreapta, sus, jos), îndepărtezi toate spiritele de pe acest cartonaș cu cimitir. (Dized.MoC.0027)
  • Nivelurile 3-6: Plasează un câine pe tablă lângă un meeple din vecinătatea spiritelor și folosește-l pentru a le îndepărta.

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Trebuie să plasez un spirit dacă extind un nor de ceață cu un cartonaș care prezintă numai 1 spirit?

Răspuns: Nu.
Dacă ai extins cel puțin un nor de ceață când ai plasat un cartonaș (adică potrivit cel puțin o latură a cartonașului ce tocmai l-ai plasat cu ceață deja pe tablă), atunci plasă cu un spirit mai puțin pe cartonaș. Dacă cartonașul prezintă numai un singur spirit, atunci nu trebuie să plasezi niciun spirit. (Dized.MoC.0041)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Pot plasa un meeple pe un drum acoperit de ceață?

Răspuns: Da.
Ai posibilitatea de a plasa un meeple pe un drum, chiar dacă drumul este acoperit de ceață. În această versiune meepleșii nu pot fi țărani, așa că nu poți plasa un meeple în ceață (indiferent dacă câmpul este sau nu acoperit de ceață). (FAQ.MoC.0002)

Exemplu: Un meeple poate fi plasat pe un drum cu ceață, dar nu pe un câmp, acoperit sau nu de ceață.

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Pot plasa un meeple pe un nor de ceață?

Răspuns: Nu direct.
Nu poți plasa niciodată un meeple direct pe ceață. Ai posibilitatea, totuși, de a plasa unul într-un un oraș sau pe un drum limpede de pe cartonaș, ca în mod obișnuit (sau, în nivelurile ulterioare, într-un castel). (Dized.MoC.0040)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Pot evalua nori de ceață?

Răspuns: Nu.
Deși poți finaliza nori de ceață, aceștia nu declanșează niciodată o evaluare (în schimb îndepărtezi spirite). Totuși, plasarea unui cartonaș cu ceață poate de asemenea declanșa evaluarea de drumuri și orașe pe calea obișnuită. (Dized.MoC.0039)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Câte spirite pot elimina de pe un cartonaș, dacă renunț la evaluare?

Răspuns: Până la 3.
Când plasezi un cartonaș ce declanșează evaluarea, ai posibilitatea de a îndepărta până la 3 spirite de pe exact 1 cartonaș la alegerea ta. (Dized.MoC.0038)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Pot îndepărta spirite de pe mai multe cartonașe când renunț la evaluare?

Răspuns: Nu.
Când plasezi un cartonaș ce declanșează evaluarea, ai posibilitatea de a îndepărta până la 3 spirite de pe exact 1 cartonaș la alegerea ta. (Dized.MoC.0037)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Dacă finalizez mai multe drumuri sau orașe cu un singur cartonaș, pot alege să evaluez sau să îndepărtez spirite pentru fiecare dintre ele separat?

Răspuns: Da.
Atunci când un cartonaș declanșează evaluarea mai mult de o singură dată, jucătorul activ decide ce se întâmplă pentru fiecare evaluare separat. (Dized.MoC.0036)

Evaluări colective

Vă puteți ajuta unul pe celălalt conectându-vă teritoriile. Totuși, asta poate fi făcut numai indirect și necesită niște muncă în echipă. Dacă izbutești să faceți asta, atunci puteți primi semnificativ mai multe puncte pentru drumurile și orașele voastre. Vom folosi drumuri drept exemplu pentru cum funcționează asta.

Exemplul 1a: Acest cartonaș, pe care tocmai l-ai tras, ar putea fi plasat în așa fel încât să finalizeze drumul existent. Totuși, drumul este deja ocupat de meepleul galben de-al unuia dintre colegii tăi de echipă. Așa că ție nu ți-ar fi permis să adaugi un meeple de-al tău. În schimb decizi să plasezi cartonașul încât drumurile să nu fie (încă) conectate direct.
Exemplul 1b: Într-una dintre turele tale următoare, tragi acest cartonaș și îl adaugi celor două drumuri nefinalizate, alăturându-le (și finalizându-le). Acum sunt se află 2 meepleși (roșu și galben) pe drum. Din moment ce drumul este finalizat, acesta declanșează o evaluare. Fiecare dintre voi primiți câte 4 puncte, adică 8 puncte în total. Puneți la loc meepleșii în rezervele corespunzătoare ale voastre.

Primiți puncte adiționale numai dacă într-o evaluare sunt implicați meepleși de culori diferite. Apoi primiți din nou atât de multe puncte pentru fiecare culoare implicată. Desigur, asta se aplică și orașelor. Totuși, nu contează dacă sunt câțiva meepleși de aceeași culoare în teritoriul evaluat.[13]

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Încasez mai multe puncte dacă am mai mulți meepleși de aceeași culoare într-un oraș sau pe un drum finalizat? [Există numai mai mulți meepleși într-o singură culoare]

Răspuns: Nu.
Nu contează dacă există mai mulți meepleși de aceeași culoare într-un oraș sau pe un drum finalizat - primiți puncte adiționale numai pentru avutul de meepleși de culori difere pe un astfel de drum sau într-un astfel de oraș. (Dized.MoC.0034)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Ce se întâmplă dacă meepleși de mai multe culori se află într-un oraș sau pe un drum finalizat? [Există câte un meeple de fiecare culoare]

Răspuns: Scorul se multiplică.
Dacă finalizezi un drum sau un oraș și există meepleși de câteva culori pe acest drum sau oraș, evaluezi drumul sau orașul o dată pentru fiecare meeple de culoare diferită de pe el. De exemplu, dacă finalizezi un drum de 5 puncte cu 2 meepleși de culori diferite pe el, încasați 10 puncte. (Dized.MoC.0035)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Încasez puncte pentru evaluare colectivă chiar dacă o culoare de meepleși deține majoritatea în teritoriul evaluat? [Există un număr diferit de meepleși în culori diferite - majoritatea nu se aplică]

Răspuns: Da.
Spre deosebire de cum este în jocul de bază, nu contează câți meepleși de o anumită culoare se află într-un anumit teritoriu. În schimb, pentru fiecare culoare care este implicată, primești atâtea puncte ca de obicei. (FAQ.MoC.0005)

Exemplu: Fiecare dintre voi primiți câte 6 puncte pentru drum, deci 12 în total.

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Trebuie să avem un număr egal de meepleși în culori diferite pe un drum sau un oraș pentru a declanșa evaluarea colectivă? [Există același număr de meepleși în diverse culori] [Și ce dacă numerele variază? - majoritatea nu se aplică]

Răspuns: Nu. Nu există nicio majoritate în Ceață peste Carcassonne. Numeri câte culori diferite sunt prezente în teritoriul evaluat. De exemplu, finalizezi un drum care trece prin 5 cartonașe și are 2 meepleși albaștri și 1 meeple roșu pe acel drum. În acest caz, încasați 10 puncte în total, 5 pentru Albastru și 5 pentru Roșu.[16] (Dized.MoC.0004)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Evaluarea colectivă înmulțește valoarea blazoanelor într-un oraș finalizat?

Răspuns: Da. Evaluarea colectivă înmulțește întreaga valoarea a orașului finalizat, incluzând valoarea blazoanelor. Așa că dacă sunt implicați 2 jucători în evaluarea colectivă, fiecare blazon are valora 4 puncte în loc de 2. (Dized.MoC.0001)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Pot alege să îndepărtez spirite în loc de a lua punctele de la o culoare într-o evaluare colectivă?

Răspuns: Nu.
O evaluare colectivă valorează drept 1 evaluare. Așa că a alege să îndepărtezi spirite înseamnă să nu primești niciun punct. (FAQ.MoC.0004)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Dacă declanșez evaluare colectivă și aleg să îndepărtez spirite în loc de a evalua, omit întreaga evaluare (a tuturor jucătorilor implicați în evaluarea colectivă)?

Răspuns: Da. Dacă alegi să îndepărtezi spirite în loc de a evalua, trebuie să omiți întreaga evaluare. Așa că dacă sunt implicați 2 jucător în evaluarea colectivă, nu poți omite evaluarea unui jucător pentru a îndepărta spirite, iar apoi să evaluezi punctele celuilalt jucător.[17] (Dized.MoC.0003)

Sfârșitul partidei

În Ceață peste Carcassonne, fie pierdeți, fie câștigați ca o echipă. Nu are loc nicio evaluare finală. Sfârșitul partidei poate fi declanșat în diverse feluri:

VICTORIE

Ajungeți sau treceți de cartonașul obiectivului pe tabla de scor. Ați primit suficiente puncte (50 în Nivelul 1) și ați câștigat! Felicitări, acum puteți trece la următorul Nivel.

ÎNFRÂNGERE

1. Nu au mai rămas cartonașe în rezervă, dar încă nu ați ajuns cartonașul obiectivului.
Ați pierdut, din păcate, și va trebui să încercați Nivelul din nou.
      2. Sunt mai puține spirite rămase în rezervă decât trebuie să plasezi pe un cartonaș.
Ați pierdut, din păcate, și va trebui să încercați Nivelul din nou.

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Încă mai câștigăm jocul, dacă depășim cartonașul obiectivului pe tabla de scor?

Răspuns: Da.
Câștigați jocul imediat ce atingeți sau depășiți cartonașul obiectivului - nu trebuie să încasați exact atâtea puncte, câte sunt marcate de cartonașul obiectivului. (Dized.MoC.0032)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Primim vreun punct (pentru drumuri și orașe nefinalizate) la sfârșitul jocului?

Răspuns: Nu.
Nu există nicio evaluare finală în joc. Atunci când este declanșat sfârșitul jocului, nu mai putea fi evaluat niciun punct, așa că orașele și drumurile nefinalizate valorează zero puncte. (Dized.MoC.0033)

Acum știi cum să joci primul nivel al Ceață peste Carcassonne. Imediat ce îl câștigi, poți continua cu următorul nivel. Acum vom explica diferențele și noile elemente incluse cu fiecare Nivel. Toate regulile rămân în vigoare atâta vreme cât nu le schimbăm sau eliminăm explicit.

Nivelul 2

Nivelul 2 introduce în joc 2 nouă tipuri de cartonașe de teren. Configurarea este aceeași ca în Nivelul 1. De această dată, adaugă cele 5 castle și 5 cimitire în restul cartonașelor. Acum toate cartonașele sunt în joc. În plus, acum trebuie să primiți mai multe puncte — 75 mai exact. Plasează jetonul obiectivului pe câmpul 25 al tablei de scor. Va trebui să îl ajungeți de două ori. Pentru a face asta mai ușor de văzut, poți plasa jetonul obiectivului cu partea gri în sus, întorcându-l pe partea colorată când îl ajungi prima oară. Dacă îl ajungi a o doua oară, atunci ați câștigat.

Castel
Cimitir

Castelele

1. Atașarea unui cartonaș de teren

Trage un cartonaș ca de obicei. De această dată, acesta prezintă un castel. Există și un drum care se sfârșește la castel. Ca de obicei, trebuie să te asiguri că toate laturile se potrivesc atunci când atașezi cartonașul de teren de tablă

Exemplu: Cartonaș cu un castel.
2. Plasarea unui meeple

Ai posibilitatea de a plasa un un meeple pe castel în loc de a îl plasa pe drum. Ca de obicei, ai posibilitatea de a plasa numai 1 meeple.

Exemplu: Meepleul poate ocupa acest castel.
3. Declanșarea unei evaluări de puncte

Evaluează castelul imediat ce este complet înconjurat de cartonașe de teren. Primești câte 2 puncte pentru fiecare cartonaș cu ceață din vecinătatea sa (incluzând cartonașul cu castelul însuși).[18]

Ura! Atunci când unul dintre jucătorii tăi colegi plasează acest cartonaș, castelul tău este înconjurat complet. Va fi evaluat la sfârșitul turei sale. Există un total de 5 cartonașe cu ceață pe ele adiacente cu castelul, plus cartonașul cu castelul însuși. Primești 12 puncte și îți iei meepleul înapoi în rezerva ta.

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Când aduce castelul puncte?

Răspuns: Când este înconjurat.
Evaluezi castelul imediat ce este înconjurat complet de cartonașe de teren. (Dized.MoC.0029)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Câte puncte furnizează castelul?

Răspuns: 2 per cartonaș cu ceață.
Atunci când înconjori complet cu cartonașe un castel, primești câte 2 puncte pentru fiecare cartonaș înconjurător cu ceață pe el (incluzând cartonașul cu castelul însuși). (Dized.MoC.0031)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Atunci când evaluăm un castel, acesta furnizează 2 puncte pentru propriul său cartonaș?

Răspuns: Da.
Atunci când evaluezi un castel, primești câte 2 puncte pentru fiecare cartonaș înconjurător cu ceață pe el, incluzând cartonașul cu castelul însuși. (Dized.MoC.0030)

Cimitirele

1a. Atașarea unui cartonaș de teren

De această dată, în tura ta, tragi un cartonaș de teren cu un cimitir pe el. Pe cartonaș există și un oraș. Plasează cartonașul astfel încât să se potrivească laturile — deocamdată nu se întâmplă nimic altceva.

Exemplu: Cartonaș cu un cimitir.
1b. Înmormântarea unui meeple

Odată ce sunt adăugate cartonașe la toate cele 4 laturi ale cartonașului cu cimitirul (stânga, dreapta, sus, jos), trebuie să înmormântezi un meeple. Asta înseamnă că trebuie să iei un meeple de altundeva de pe tablă și să îl plasezi pe cimitir, unde va rămâne până la sfârșitul jocului.

Apoi, îndepărtează toate spiritele de pe acest cartonaș cu cimitir. Vom explica cum au ajuns spiritele în cimitir în secțiunea următoare.

Cazuri speciale:

  • Dacă nu aveți niciun meeple pe tablă, trebuie să folosiți în schimb unul din rezervele voastre.
  • Dacă există 1 câine lângă meepleul înmormântat, câinele este îndepărtat din joc.[19][20]
Exemplu: Ai adăugat cimitirul pe tablă într-o tură anterioară. Acum, plasezi un cartonaș lângă cimitir. Decideți ca o echipă că jucătorul galben va plasa un meeple pe cimitir, înmormântându-l. De acum încolo, jucătorul galben va juca cu un meeple mai puțin. Dar făcând asta ați reușit să consolați 1 spirit, punându-l la loc în rezerva generală.
2a. Plasarea spiritelor

De fiecare dată când tu sau alt jucător trebuie să adăugați cel puțin 1 spirit pe ceață, trebuie să adăugați și 1 spirit pe un 1 cimitir deschis de pe tablă. Un cimitir este deschis atât timp cât nu este înconjurat de cartonașe pe toate cele 4 cartonașe.[21]

Dacă sunt mai multe cimitire deschise, puteți decide ca o echipă unde să adăugați spiritul extra. Dacă nu există niciun cimitir deschis, atunci nu trebuie să adăugați niciun spirit extra.

Exemplu: Plasezi un cartonaș și trebuie să adaugi 2 spirite pe el. Din nefericire, cimitirul nu este încă închis, ceea ce înseamnă că trebuie să adaugi de asemenea 1 spirit pe el. În cele din urmă, plasezi un meeple în oraș.

 Interpretare din partea comunității Întrebare: Dacă plasăm un cartonaș care finalizează un nor de ceață, adăugăm vreun meeple la un cimitir deschis?

Răspuns:: Într-un cimitir deschis nu este nici plasat vreun spirit, nici nu trebuie plasat vreun spirit. Secvența turei ar fi după cum urmează:
1a. Plasează cartonaș care să finalizeze un nor de ceață.
1b. Îndepărtează toate spiritele din norul de ceață finalizat.
2a. Din moment ce norul de ceață este finalizat, nu adaugi niciun spirit la el sau la oricare cimitir deschis.
2b. Plasează un meeple ca de obicei dacă se dorește și este posibil.
3. Evaluează orice teritoriu finalizat sau îndepărtează spirite.
(11/2022)

2b. Plasarea unui meeple

Nu poți adăuga un meeple pe cimitirul însuși. Ai posibilitatea, totuși, de a plasa unul pe un drum sau oraș neocupat de pe cartonaș, ca de obicei.

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Atunci când trebuie să adăugăm un spirit la un cimitir și avem mai multe cimitire deschise, câte spirite adăugăm?

Răspuns: 1.
Dacă trebuie să adăugați un spirit și există mai multe cimitire deschise, încă mai adăugați numai 1 spirit, decizând ca o echipă unde să adăugați spiritul extra. (Dized.MoC.0025)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Un cartonaș cu cimitir trebuie să fie înconjurat complet de 8 cartonașe pentru a declanșa înmormântarea unui meeple? [de la Nivelul 2 până la Nivelul 4 inclusiv].

Răspuns: Nu, numai 4.
Trebuie să înmormântezi un meeple într-un cimitir imediat ce sunt adăugate cartonașe la toate cele 4 laturi ale cartonașului cu cimitirul (stânga, dreapta, sus, jos). (Dized.MoC.0028)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Ce se întâmplă, dacă trebuie să înmormântăm un meeple, dar pe tablă nu există niciun meeple?

Răspuns: Luați-l din rezervă.
Dacă trebuie să înmormântați un meeple, dar pe tablă nu aveți niciun meeple, trebuie să folosiți în loc unul din rezerva voastră. (Dized.MoC.0026)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Pot îndepărta spirite dintr-un cimitir în loc de a evalua?

Răspuns: Da.
În loc de a evalua, poți îndepărta până la 3 spirite de pe exact 1 cartonaș la alegerea ta. Acesta poate fi de asemenea un cimitir. (FAQ.MoC.0003)

Exemplu: Jucătorii pot îndepărta 3 spirite din acest cimitir în loc de a evalua un teritoriu finalizat.

 Interpretare din partea comunității Întrebare: Cum îndepărtăm spirite dintr-un cimitir în Nivelul 2?

Răspuns: Există mai multe posibilități:

  • Alege să îndepărtezi spirite în loc de a primi puncte.
  • Clarificare oficială din partea editurii Plasează 4 cartonașe împrejur.
    Odată ce sunt adăugate cartonașe la toate cele 4 laturi ale cartonașului cu cimitirul (stânga, dreapta, sus, jos), îndepărtezi toate spiritele de pe acest cartonaș cu cimitir (pe lângă înmormântarea unui meeple). (Dized.MoC.0027)

Nivelul 3

După ce se amestecă toate cele 60 de cartonașe de teren, creează 3 teancuri de mărime egală fiecare de câte 20 de cartonașe.

Acestea simbolizează de cât timp ai să primești puncte. De acum înainte, trebuie să trageți dintr-un singur teanc până se termină. Numai după aceea puteți trage din al doilea teanc, iar mai târziu din cel de-al treilea. În plus, trebuie să atingeți un anumit număr de puncte în timp ce trageți din fiecare cartonaș. Pentru a marca aceste puncte, utilizează cele 2 jetoane câini.

Jetonul câine 1 (Bruno)[22]
Jetonul câine 2 (Ares)[23]

Plasează câinele marcat cu I (Bruno) pe câmpul 15 al tablei de scor. Trebuie să primiți cel puțin atât de multe puncte înainte ca primul teanc să se termine.

Plasează câinele marcat cu II (Ares) pe câmpul 0/50 al tablei de scor. Trebuie să primiți cel puțin atât de multe puncte înainte ca al doilea teanc să se termine.

Trebuie să atingeți câmpul 0/50 o a doua oară înainte ca al treilea teanc să se termine, așa că plasează și cartonașul obiectivului pe acel spațiu. Trebuie să primiți cel puțin 100 de puncte totale pentru a câștiga jocul.[24]

Eșuarea atingerii oricăreia dintre aceste cerințe de evaluare presetate înseamnă că ai pierdut Nivelul.[25]

Plasarea jetoanelor în timpul configurării Nivelului 3.

Câinii

Cei doi câini nu doar marchează câte puncte trebuie să primiți per teanc, ci vă ajută și să consolați spiritele.

Exemplul 1a: Ai primit 8 puncte cu ultimul tău cartonaș și ai mutat meepleul de scor pe câmpul 16 pe tabla de scor. Din moment ce ai trecut de Bruno, care era pe câmpul 15, ai reușit cu primul teanc!

Imediat ce meepleul de scor atinge sau trece de un spațiu cu un câine, se întâmplă următoarele:

Trebuie să plasezi imediat câinele (adică Bruno în contextul exemplului de mai sus). Alocă-l oricărui meeple neînmormântat de pe tabla de joc. Poți apoi îndepărta până la câte 3 spirite de pe fiecare dintre oricare 2 cartonașe de teren diferite din vecinătatea sa (incluzând cartonașul cu câinele). Înapoiază aceste spirite în rezerva generală ca de obicei.

Exemplul 1b: Meepleul tău se află într-un loc bun, așa că îi îl aloci pe Bruno. Alegi cartonașul pe care se află Bruno acum și îndepărtezi 2 spirite. În plus, alegi cartonașul cu cimitir și îndepărtezi 3 spirite de pe el, punând la loc toate cele 5 spirite în rezerva generală. Va trebui să lași în pace pe cartonașul cu cimitir 1 spirit.

După aceea, ia toate cartonașele rămase în primul teanc și pune-le în vârful celui de-al doilea teanc. Vei avea un pic mai mult timp pentru a primi cele 50 de puncte necesare pentru al doilea teanc. O dată ce o faci, adaug-o pe Ares pe tabla în același mod.

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Regulile spun că atunci când se alocă un câine unui meeple, nu îl poți aloca unui meeple înmormântat. Ce se întâmplă dacă pe tablă nu există niciun meeple? Sau numai meepleși înmormântați?

Răspuns: Atunci când în joc nu există niciun meeple sau numai meepleși înmormântați, câinele este pierdut, căci nu îl poți plasa.[26] (11/2022)

3. Declanșarea unei evaluări de puncte

Un câine stă cu meepleul căruia l-ai alocat până ce acel meeple este evaluat. După ce evaluezi meepleul, evaluează câinele.

Când evaluezi câinele, nu contează dacă alegi să primești puncte sau să consolezi spirite când evaluezi meepleul. În timpul evaluării câinelui, primești câte 1 punct pentru fiecare spirit situat actualmente pe tablă.

Important: Nu ai niciodată posibilitatea de a alege să renunți la puncte când se evaluează un câine pentru a îndepărta spirite în schimb.

După evaluare, pune câinele la loc în cutia de joc. A câștigat dreptul la odihnă până la următorul joc.

Din nou, Bruno și Ares funcționează în exact același mod.

Exemplu: Finalizezi orașul. După ce îl evaluezi, îl evaluezi pe Bruno. Înapoiază-ți meepleul în rezerva ta și elimină-l pe Bruno din joc.

 Interpretare din partea comunității Întrebare: Cum îndepărtăm spirite dintr-un cimitir în Nivelul 3?

Răspuns: Există mai multe posibilități:

  • Alege să îndepărtezi spirite în loc de a primi puncte.
  • Clarificare oficială din partea editurii Plasează 4 cartonașe împrejur.
    Odată ce sunt adăugate cartonașe la toate cele 4 laturi ale cartonașului cu cimitirul (stânga, dreapta, sus, jos), îndepărtezi toate spiritele de pe acest cartonaș cu cimitir (pe lângă înmormântarea unui meeple). (Dized.MoC.0027)
  • Plasează pe tablă un câine lângă un meeple adiacent cu un cimitir și folosește-l pentru a îndepărta spirite.

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Poate un câine să îndepărteze spirite de pe propriul său cartonaș?

Răspuns: Da.
După ce plasezi un câine pe tablă, ai posibilitatea de a îndepărta până la câte 3 spirite de pe oricare 2 cartonașe de teren diferite adiacente cu câinele, incluzând cartonașul pe care ai plasat câinele însuși. (Dized.MoC.0024)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Poate un câine să îndepărteze spirite dintr-un cimitir?

Răspuns: Da.
Atunci când plasezi un câine, îndepărtezi până la 3 spirite de pe oricare cartonaș adiacent de două ori, indiferent unde se află exact spiritele pe acest cartonaș. (Dized.MoC.0023)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Pot alege să îndepărtez spirite de pe un cartonaș de teren în loc de a evalua un câine?

Răspuns: Nu.
Nu poți alege niciodată să renunți la puncte când se evaluează un câine pentru ca în schimb să îndepărtezi spirite. (Dized.MoC.0022)

Nivelul 4

Configurarea pentru Nivelul 4 este aproape la fel ca cea pentru Nivelul 3. Totuși, înapoiază 2 spirite în cutia de joc — în Nivelul 4 vei avea la dispoziție numai 13 spirite.

În plus, va trebui să primiți mai multe puncte cu fiecare teanc. Plasează-l pe Bruno pe câmpul 20 de pe tabla de scor (va trebui să primiți 20 de puncte pe la sfârșitul primului teanc). Plaseaz-o pe Ares pe câmpul 10 de pe tabla de scor (va trebui să primiți 60 de puncte pe la sfârșitul celui de-al doilea teanc). Plasează și cartonașul obiectivului pe câmpul 20 de pe tabla de scor, pentru a arăta că va trebui să primiți în total 120 de puncte.[27]

Nu există nicio altă schimbare specială asupra regulilor la acest nivel. Totuși, numărul crescut de puncte este o provocare serioasă.[28]

 Interpretare din partea comunității Întrebare: Cum îndepărtăm spirite dintr-un cimitir în Nivelul 4?

Răspuns: Există mai multe posibilități:

  • Alege să îndepărtezi spirite în loc de a primi puncte.
  • Clarificare oficială din partea editurii Plasează 4 cartonașe împrejur.
    Odată ce sunt adăugate cartonașe la toate cele 4 laturi ale cartonașului cu cimitirul (stânga, dreapta, sus, jos), îndepărtezi toate spiritele de pe acest cartonaș cu cimitir (pe lângă înmormântarea unui meeple). (Dized.MoC.0027)
  • Plasează pe tablă un câine lângă un meeple adiacent cu un cimitir și folosește-l pentru a îndepărta spirite.

Nivelul 5

Acum devine provocator în mod special, căci cimitirele sunt bântuite și nu funcționează în felul cu care te-ai obișnuit. Configurarea este aceeași, dar cerințele evaluării sunt diferite. Le vom rezuma repede:

La fel ca în nivelurile anterioare, amestecă toate cele 60 de cartonașe de teren și separă-le în 3 teancuri de mărime egală. Din nou, pune la loc 2 spirite în cutia de joc.

Plasează-l pe Bruno pe câmpul 15 de pe tabla scor (va trebui să primiți 15 de puncte pe la sfârșitul primului teanc). Plaseaz-o pe Ares pe câmpul 0/50 de pe tabla scor (va trebui să primiți 50 de puncte pe la sfârșitul celui de-al doilea teanc). Plasează și cartonașul obiectivului pe câmpul 0/50 de pe tabla scor, pentru a arăta că va trebui să primiți în total 100 de puncte.[29]

Cimitirul bântuit

1a. Atașarea unui cartonaș de teren

Atunci când tragi un cimitir, plasează-l ca în mod obișnuit.

1b. Înmormântarea unui meeple

Imediat ce cartonașul cu cimitir este complet înconjurat de 8 cartonașe de teren (la fel în cazul unui castel), trebuie să înmormântezi un meeple. Asta înseamnă că trebuie să iei un meeple de altundeva de pe tablă și să îl plasezi pe cimitir, unde va rămâne până la sfârșitul jocului. Cimitirul este acum închis.

Notă: Cimitirele nu mai sunt închise cu numai 4 cartonașe. Nu mai adăuga niciun alt spirit pe cimitire închise.[30][31]

2a. Plasarea spiritelor

Adaugă câte 1 spirit pe fiecare cartonaș cu ceață adiacent cu cimitirul pe care tocmai l-ai plasat. Nu contează dacă un nor de ceață este finalizat sau nu, sau dacă există sau nu deja vreun spirit pe cartonaș.

2b. Plasarea unui meeple

Nu poți adăuga un meeple pe cimitirul însuși. Totuși, ai ca de obicei posibilitatea de a plasa unul pe oricare drum sau oraș neocupat de pe cartonaș.

Exemplu: Din păcate, ai tras un cartonaș cu cimitir. Îl plasezi după cum este indicat. Apoi adaugi un total de 3 spirite pe norii de ceață adiacenți cu cimitirul. În cele din urmă, plasezi un meeple pe drum.
3a. Declanșarea unei evaluări de puncte

Dacă ai finalizat orice teritoriu atunci când ai plasat cartonașul, evaluează-le ca în mod obișnuit.

3b. Cartonașele cu fața în jos

Cimitirele bântuite te fac să pierzi treptat cartonașe. Atât timp cât cel puțin 1 cimitir continuă să fie deschis, trebuie acum să tragi 1 cartonaș fără a te uita la el. Apoi trebuie să îl plasezi adiacent cu un cimitir deschis. Cartonașele de teren cu fața în jos pot fi plasate adiacent cu orice tip de teren (drumuri, orașe etc.), dar nu finalizează nimic altceva în afara cimitirelor. Toate celelalte teritorii cu un cartonaș cu fața în jos sunt „bântuite” și nu mai pot fi finalizate. Asta se aplică și castelelor: dacă un cartonaș cu fața în jos este plasat în jurul unui castel, atunci nu mai poate fi finalizat.

Chiar dacă este deschis mai mult de un cimitir, încă tragi și plasezi numai 1 cartonaș cu fața în jos. În acest caz, poți alege cărui cimitir să îl plasezi adiacent.

Exemplul 1a: Cimitirul este încă deschis. Prin urmare, tragi un cartonaș cu fața în jos după tura ta obișnuită și îl plasezi adiacent cu cimitirul. Asta blochează meepleul galben. Nu poate fi niciodată evaluat.

Noi cartonașe cu fața în sus pot fi plasate adiacent cu cartonașe cu fața în jos numai dacă împart cel puțin o latură și cu un cartonaș diferit cu fața în sus, atașat deja de tablă. Ai posibilitatea de a plasa cartonașe cu fața în jos lângă alte cartonașe cu fața în jos.

Memento: Cartonașele cu fața în jos se iau în considerare când se finalizează (închide) un cimitir și în cele din urmă îngroapă un meeple.

Exemplul 1b: Cimitirul este acum închis. Nu mai trebuie să trageți cartonașe cu fața în jos. Decideți ca o echipă să înmormântați meepleul galben.

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Câte cartonașe trebuie să plasăm în jurul unui cimitir bântuit pentru a îl închide? [pentru Nivelul 5 și Nivelul 6]

Răspuns: Toate 8.
Pentru a închide un cimitir bântuit trebuie să îl înconjori complet cu 8 cartonașe (exact ca atunci când se evaluează un castel). (Dized.MoC.0021)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Un cimitir bântuit adaugă spirite la nori de ceață FINALIZAȚI atunci când este plasat cimitirul?

Răspuns: Da.
Atunci când plasezi un cimitir bântuit, trebuie să adaugi 1 spirit pe fiecare cartonaș cu ceață pe el din jurul cimitirului. Nu contează dacă norul de ceață este finalizat sau nu, sau dacă pe cartonaș se mai află sau nu deja vreun spirit. (Dized.MoC.0020)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Pot finaliza un oraș sau un drum. care duce la un cartonaș cu fața în jos?

Răspuns: Nu.
Cartonașele cu fața în jos pot fi plasate adiacent cu oricare tip de teren (drumuri, orașe etc.), dar nu finalizează nimic altceva în afară de cimitire. Toate celelalte teritorii cu un cartonaș cu fața în jos adiacent cu ele sunt „bântuite” și nu mai pot fi finalizate. (Dized.MoC.0019)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Pot finaliza un castel cu orice cartonașe cu fața în jos în jurul lui?

Răspuns: Nu.
Dacă un cartonaș cu fața în jos este plasat în jurul unui castel, atunci acesta nu mai poate fi finalizat. (Dized.MoC.0018)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Pot să mă uit la un cartonaș cu fața în jos, tras din cauza unui cimitir bântuit?

Răspuns: Nu.
Atât timp cât ai un cimitir deschis, trebuie ca o dată pe tură să tragi 1 cartonaș FĂRĂ SĂ TE UIȚI LA EL și să îl plasezi pe tablă adiacent cu oricare cimitir deschis. (Dized.MoC.0017)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Câte cartonașe cu fața în jos trebuie să plasăm în fiecare tură, dacă avem mai multe cimitire deschise?

Răspuns: 1.
Chiar dacă sunt deschise mai mult de un singur cimitir, încă tragi și plasezi numai 1 cartonaș cu fața în jos. În acest caz, poți alege cu care cimitir să îl plasezi adiacent. (Dized.MoC.0016)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Pot plasa un cartonaș de teren astfel încât să fie adiacent NUMAI cu un cartonaș cu fața în jos (și nu adiacent cu oricare cartonaș cu fața în sus)?

Răspuns: Nu.
Pot fi plasate noi cartonașe de teren cu fața în sus adiacent cu cartonașe cu fața în jos numai dacă acestea împart cel puțin o latură cu un cartonaș cu fața în sus, diferit, deja adăugat tablei. (Dized.MoC.0015)

Nivelul 6

Exclamation2.png

Actualizare a regulilor

Nivelul 6 a fost reformulat de HiG în urma observării unei greșeli la configurație.[32]

O versiune actualizată poate fi găsită pe CundCo:
https://cundco.de/en/boardgames/a-c/464/carcassonne-mists-over-carcassonne-de?c=33

În ultimul nivel, nu aveți un meeple de scor comun. În schimb, indiferent de numărul de jucători, ia 3 meepleși în 3 culori, care i-au parte la joc, și plasează-i pe câmpul 0/50 al tablei de scor. Tu alegi culorile meepleșilor.

Notă: Într-un joc cu 3 jucători, fiecare jucător (culoare) are propriul său meeple de scor.

Schimbări la jocul solo și cel în doi jucători: În jocurile solo și cele cu 2 jucători, nu luați cei 3 meepleși din rezervele voastre personale, ci din cutia de joc.

Pune la loc 3 spirite în cutia de joc. Amestecă și împarte cartonașele în 3 teancuri de mărime egală. Plasează câinii pe câmpul 10 și câmpul 25 de pe tabla de scor. Plasează cartonașul obiectivului pe câmpul 0/50 de pe tabla de scor. Ai citit corect, asta înseamnă semnificativ mai puține puncte ca înainte. Dar nu sărbători prea repede — cimitirele funcționează ca în Nivelul 5. Totuși, devine chiar și mai greu...

3. Declanșarea unei evaluări de puncte

Spre deosebire de cum era în anterioarele 5 niveluri, toți jucătorii își primesc propriile puncte de acum înainte.

Valoarea de puncte necesară pentru fiecare câine, sau pentru cartonașul obiectivului, este considerată ca fiind ajunsă odată ce fiecare jucător a ajuns-o sau trecut de ea. Numai atunci veți primi și veți avea voie să plasați câini. Este prin urmare important ca toții jucătorii să primească puncte.

Dacă încasezi puncte pentru o culoare în care nu ai un meeple de scor, ai de ales care meeple de scor muți în față.

Notă: Dacă evaluezi un meeple cu un câine, se mută în față meepleul de scor în culoarea corespunzătoare.

Exemplul 1a: Ai conectat cele două orașe și apoi le-ai evaluat. Atât tu, cât și adversarul tău primiți fiecare câte 6 puncte.
Exemplul 1b: Meepleșii voștri de scor sunt în culorile galben, verde și roz. Prin urmare, tu ai de ales care culoare încasează punctele [acordate jucătorului roșu]. Tu decizi să fie verde. Muți atât meepleul de scor galben, cât și cel verde fiecare câte 6 câmpuri în față.

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Este Nivelul 6 imposibil?

Răspuns: Da și Nu.
Din păcate, am făcut o greșeală la configurația Nivelului 6. În consecință, Nivelul 6 este mult prea dificil pentru 2, 4, 5 jucători și atunci când este jucat solo. Ne cerem scuze pentru acest lucru!
Odată cu schimbările introduse la regulile Nivelului 6, ar trebui să ai parte de o șansă echitabilă. (FAQ.MoC.0007)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Nivelul 6: Care culoare obține puncte dacă evaluez câinele?

Răspuns: Evaluezi un câine imediat după ce evaluezi meepleul la care ai alocat câinele. Culoarea acestuia indică care culoare obține punctele pentru câine.[33] (FAQ.MoC.0007)

Exemplu: Finalizezi orașul. După ce îl evaluezi, îl evaluezi pe Bruno. Muți meepleul roșu de scor în față.

Rezumat al tuturor Nivelurilor

Aici vei găsi un rezumat al tuturor nivelurilor (Mists C3 Summary Numbers 1-6.png) și ordinea precisă a acțiunilor tale. Îți arată ce acțiuni au loc și când, dacă câteva au loc în același timp. Acțiunile individuale nu sunt o condiție una pentru cealaltă. De exemplu, 3b poate avea loc chiar dacă 3a nu a avut loc. Din moment ce acesta este doar un rezumat, îți recomandăm să citești restul regulilor înainte de a juca.[34]

1a. Atașarea unui cartonaș de teren
  • Se aplică regulile obișnuite ale jocului Carcassonne. Ignoră ceața când plasezi cartonașe.
  • Mists C3 Summary Numbers 3+.png Ai posibilitatea de a plasa numai din teancul actualmente activ.
1b. Verificarea ceții
  • Odată ce finalizezi un nor de ceață, îndepărtează toate spiritele de pe cartonașele corespunzătoare și pune-le la loc în rezerva generală.
1c. Înmormântarea unui meeple
  • Mists C3 Summary Numbers 2+.png Dacă ai închis un cimitir trebuie să înmormântezi 1 meeple.
  • Mists C3 Summary Numbers 2-4.png Un cimitir este închis odată ce au fost adăugate cartonașe pe toate cele 4 laturi. Pune toate spiritele din cimitir la loc în rezerva generală.
  • Mists C3 Summary Numbers 5-6.png Un cimitir este închis odată ce este complet înconjurat de 8 cartonașe.
2a. Plasarea spiritelor
  • Dacă ai plasat un cartonaș cu ceață pe el, trebuie să adaugi spirite. Adaugă cu 1 spirit mai puțin dacă ai extins un nor existent.
  • Mists C3 Summary Numbers 2-4.png Când se adaugă spirite pe tabla de joc, adaugă 1 spirit adițional pe un cimitir deschis.
  • Mists C3 Summary Numbers 5-6.png După plasarea unui cartonaș cu cimitir, adaugă câte 1 spirit pe fiecare cartonaș cu ceață adiacent cu cimitirul.
2b. Plasarea unui meeple
  • Ai posibilitatea de a plasa un meeple pe un drum, oraș sau castel (în Nivelul 2+) de pe cartonașul tocmai plasat.
3a. Declanșarea unei evaluări de puncte
  • Evaluează drumurile, orașele și castelele odată ce sunt finalizate. Alege fie să primești punctele, fie să îndepărtezi până la 3 spirite de pe 1 cartonaș.
  • Dacă pe teritoriul finalizat se află mai mulți meepleși, primiți punctele separat pentru fiecare culoare diferită de meepleși.
  • Mists C3 Summary Numbers 6.png Aveți mai mulți meepleși pe tabla de scor. Evaluați separat fiecare culoare. Rezolvați un marcator (câine, jetonul obiectivului) numai odată ce toți jucătorii l-au trecut.
3b. Câinii
  • Mists C3 Summary Numbers 3+.png Dacă ajungi un câine pe tabla de scor, declanșezi următorul teanc de cartonașe și aloci câinele unui meeple de pe tablă. Îndepărtează până la câte 3 spirite de pe până la 2 cartonașe din vecinătatea câinelui.[35]
3c. Cimitirul bântuit
  • Mists C3 Summary Numbers 5-6.png La sfârșitul turei tale, trage și plasează un cartonaș cu fața în jos adiacent cu un cimitir deschis. Cartonașele cu fața în jos nu finalizează niciodată niciun teritoriu (în afara cimitirelor).
Sfârșitul partidei

Jocul se sfârșește imediat dacă:

  • Câștigați prin atingerea numărului necesar de puncte sau
  • Pierdeți rămânând fără spirite pe care să le plasați sau rămânând fără cartonașe pe care să le trageți.

Ansamblul cartonașelor

Cartonașe totale: 60 + 1 cartonaș de început
Mists C3 Tile 01.png ×2
Mists C3 Tile 03.png ×1
(1)
Mists C3 Tile 04.png ×1
(2)
Mists C3 Tile 05.png ×1
(2)
Mists C3 Tile 06.png ×1
(2)
Mists C3 Tile 07.png ×2
Mists C3 Tile 09.png ×2
Mists C3 Tile 11.png ×1
(1)
Mists C3 Tile 12.png ×1
(3)
Mists C3 Tile 13.png ×1
(3)
Mists C3 Tile 14.png ×3
(3;3;2)
Mists C3 Tile 21.png ×1
(1)
Mists C3 Tile 20.png ×1
Mists C3 Tile 22.png ×1
Mists C3 Tile 23.png ×2
(3;2)
Mists C3 Tile 25.png ×1
(2)
Mists C3 Tile 26.png ×1
(2)
Mists C3 Tile 27.png ×1
(1)
Mists C3 Tile 28.png ×1
(2)
Mists C3 Tile 29.png ×1
(2)
Mists C3 Tile 30.png ×1
Mists C3 Tile 31.png ×1
(1)
Mists C3 Tile 32.png ×1
(3)
Mists C3 Tile 33.png ×1
(1)
Mists C3 Tile 34.png ×1
(2)
Mists C3 Tile 17.png ×1
Mists C3 Tile 18.png ×1
(2)
Mists C3 Tile 35.png ×1
(2)
Mists C3 Tile 19.png ×1
(2)
Mists C3 Tile 36.png ×1
(2)
Mists C3 Tile 37.png ×1
(1)
Mists C3 Tile 38.png ×2
Mists C3 Tile 40.png ×1
Mists C3 Tile 41.png ×1
(1)
Mists C3 Tile 42.png ×1
(1)
Mists C3 Tile 43.png ×1
(1)
Mists C3 Tile 44.png ×1
(1)
Mists C3 Tile 45.png ×1
(1)
Mists C3 Tile 46.png ×1
Mists C3 Tile 47.png ×1
(3)
Mists C3 Tile 48.png ×1
Mists C3 Tile 50.png ×1
(1)
Mists C3 Tile 49.png ×1
Mists C3 Tile 51.png ×1
(1)
Mists C3 Tile 52.png ×1
(2)
Mists C3 Tile 54.png ×2
(2;1)
Mists C3 Tile 55.png ×1
Mists C3 Tile 56.png ×1
(1)
Mists C3 Tile 58.png ×1
(2)
Mists C3 Tile 57.png ×1
(2)
Mists C3 Tile 59.png ×1
(1)
Mists C3 Tile 60.png ×1
(2)
Mists C3 Start Tile.png ×1
(3) - (Cartonaș de început 2x2)

Numerele din paranteze reprezintă cantitatea de simboluri de spirite de pe cartonaș.

Accesorii

Note de subsol

Pentru licențierea și semnificația pictogramelor te rugăm să vizitezi Pagina pictogramelor.

  1. Interpretare din partea comunității Lineart a tradus acest concept ca „castel”, dar o traducere oarecum fidelă ar putea fi în schimb „palat”. Totuși, nici „castel”, nici „palat” nu reprezintă o traducere fidelă pentru „schloss”.
  2. Interpretare din partea comunității Lineart a tradus acest concept ca „spirit”, dar o traducere fidelă ar fi „fantomă” sau „strigoi”.
  3. Interpretare din partea comunității Cartonașele de teren din rezervă vor fi aranjate în câteva teancuri cu fața în jos.
  4. Interpretare din partea comunității Formularea acestui paragraf a fost actualizată în regulile lansate online în 3/2023. Ultima propoziție a fost de asemenea adăugată atunci.
  5. Clarificare oficială din partea editurii Un cartonaș tocmai plasat trebuie să se potrivească cu terenul adiacent pe toate laturile! În timpul plasării nu este destul să te uiți numai după o singură latură care să se potrivească.
  6. Interpretare din partea comunității Asta a fost clarificat de Brigitte Fuchs de la HiG la Spielwiesn în Munich.

     Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Într-un joc solo: pot alege oricare în fiecare tură dintre cele 4 culori?
    Într-un joc în 2 jucători: Poate fiecare jucător să aleagă în fiecare tură oricare dintre cele 2 culori de-ale sale?
    Sau există o secvență pentru culori (ca într-un joc în 4 jucători)?

    Răspuns: Jucătorul solo poate alege în fiecare tură oricare dintre cele 4 culori, precum și jucătorul dint-un joc în 2 jucători poate alege în fiecare tură oricare dintre cele 2 culori (11/2022)

  7. Interpretare din partea comunității Asta a fost clarificat de HiG în regulile actualizate (3/2023).
  8. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Această propoziție adăugată de ZMG nu a fost inclusă în regulile originale de HiG.
  9. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Această propoziție ce lipsește din regulile ZMG era cea inclusă de HiG.
  10. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Această regulă de ZMG includea o versiune greșită a acestei imagini.
  11. Interpretare din partea comunității Acest lucru a fost confirmat de Brigitte Fuchs de la HiG la Spielwiesn în Munich în 11/2022, și din nou de KJW în 1/2023.
  12. Interpretare din partea comunității Ai posibilitatea de a plasa un meeple:
    • Pe un drum cu sau fără ceață
    • Într-un oraș
    • Pe un castel (disponibil începând din Nivelul 2)
    Nu ai posibilitatea de a plasa un meeple:
    • Pe un câmp
    • Într-un nor de ceață (un câmp acoperit de ceață)
  13. 13.0 13.1 Interpretare din partea comunității Formularea acestui paragraf a fost actualizată de HiG în regulile actualizate (3/2023).
  14. Interpretare din partea comunității Această clarificare a fost adăugată de HiG în regulile actualizate (3/2023).
  15. Interpretare din partea comunității Acest lucru a fost confirmat de asemenea de Brigitte Fuchs de la HiG la Spielwiesn în Munich.

     Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Cartonașul de pornire se consideră drept 1 cartonaș când vrem să îndepărtăm spirite în loc să încasăm puncte?

    Răspuns: Cartonașul de pornire se consideră drept 4 cartonașe. (11/2022)

  16. Interpretare din partea comunității Acest răspuns contrazice cel anterior furnizat de Dized: Da. Dacă există mai mulți meepleși de o singură culoare decât de celelalte, numai culoarea majorității încasează puncte, așa că evaluați colectiv orașul sau drumul o singură dată (fără evaluare colectivă). De exemplu, finalizezi un drum care trece prin 5 cartonașe și are 2 meepleși albaștri și 1 meeple roșu. În acest caz, încasezi numai 5 puncte. Acest răspuns anterior a fost coroborat de HiG și postat pe Carcassonne Central: https://www.carcassonnecentral.com/community/index.php?topic=6261.msg90600#msg90600
    Dacă există mai mulți meepleși într-o singură culoare decât de celelalte, numai culoarea majorității încasează puncte, așa că evaluați colectiv orașul sau drumul o singură dată (fără evaluare colectivă). De exemplu, finalizezi un drum care trece prin 5 cartonașe și are 2 meepleși albaștri și 1 meeple roșu. În acest caz, încasezi numai 5 puncte.
    Pe scurt: evaluările sunt numărate numai pentru jucătorul cu cei mai mulți meepleși pe teritoriu.
    Iar pentru evaluările colective, fiecare jucător trebuie să aibă același număr de meepleși la teritoriu. (2/2023)
    Și a fost de asemenea anterior confirmat de KJW, după cum s-a postat pe Carcassonne-Forum: https://www.carcassonne-forum.de/viewtopic.php?p=76054#p76054
    Majoritatea funcționează la fel ca la Carcassonne-ul normal.
    Dacă un singur jucător deține majoritatea, numai acel jucător încasează puncte.
    Dar din moment ce joci cooperativ, vrei desigur destul de multe puncte și încerci să incluzi pe altcineva, dar nu de prea multe ori, astfel încât să fie o situație de egalitate (nicio majoritate)!!!
    Aici situațiile de egalitate sunt cea mai bună cale de a atinge obiectivul, deoarece atunci fiecare primește punctele! (2/2023)
  17. Interpretare din partea comunității În jocurile în 2 jucători și cele solo, același jucător va folosi mai multe culori. În acest caz, fiecare culoarea valorează ca un jucător diferit.
  18. Interpretare din partea comunității Vei primi 2 puncte pentru cartonașul cu castelul (care întotdeauna are ceață) și câte 2 puncte pentru fiecare cartonaș cu ceață adiacent. Prin urmare, un castel poate valora de la 2 până la 18 puncte.
  19. Interpretare din partea comunității Jetoanele câini nu sunt folosite până la Nivelul 3. Această propoziție nu se va aplica Nivelului 2.
  20. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Această propoziție lipsea din regulile originale de ZMG. A fost inclusă mai târziu în regulile actualizate din 3/2023.
  21. Interpretare din partea comunității Un cimitir este deschis atât timp cât cel puțin 1 latură dintre cele 4 laturi ale sale este încă liberă.
  22. Interpretare din partea comunității Acesta este numele din regulile traduse în limba română de Lineart – numele din regulile originale, în limba germană, este „Rufus”.
  23. Interpretare din partea comunității Acesta este numele din regulile traduse în limba română de Lineart – numele din regulile originale, în limba germană, este „Ronja”.
  24. Interpretare din partea comunității La fel ca pentru Nivelul 2, pentru a face cartonașul obiectivului mai ușor de văzut, poți plasa cartonașul obiectivului cu fața sa gri în sus, întorcându-l cu partea sa colorată în sus când îl ajungi pentru prima oară. Dacă îl ajungi o a doua oară, ai câștigat.
  25. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Această propoziție adăugată de ZMG nu a fost inclusă în regulile originale ale HiG.
  26. Interpretare din partea comunității Acest lucru a fost confirmat de Brigitte Fuchs de la HiG la Spielwiesn în Munich.
  27. Interpretare din partea comunității Va trebui să treceți jetoanele câini de două ori și cartonașul obiectivului de 3 ori. Pentru a face asta mai ușor de văzut, poți plasa toate jetoanele cu fața lor gri în sus, întorcând fiecare câine cu fața sa colorată în sus când îl ajungeți prima oară. Odată ce atingeți jetonul obiectivului o a doua oară, nu va mai fi rămas niciun jeton câine pe tabla de scor, iar tu poți să întorci cartonașul obiectivului pe partea sa colorată. Dacă al ajungeți din nou -a treia oară-, ați câștigat.
  28. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Această ultimă propoziție a fost omisă de ZMG.
  29. Interpretare din partea comunității La fel ca în nivelurile anterioare, pentru a face cartonașul obiectivului mai ușor de văzut, poți plasa cartonașul obiectivului cu partea sa gri în sus, întorcându-l pe partea sa colorată când al ajungeți prima oară. Dacă al ajungeți o a doua oară, ați câștigat.
  30. Interpretare din partea comunității Cimitirele bântuite nu urmează regulile normale pentru cimitire, așa că nu plasezi meepleși pe cimitire bântuite deschise ca în Nivelurile 2 până la 4.
  31. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Acest paragraf care nu este prezent în regulile originale de HiG a fost adăugat de ZMG. Ultima propoziție a fost omisă în regulile actualizate din 3/2023.
  32. Interpretare din partea comunității Acest lucru a făcut să fie învechite unele clarificări anterioare furnizate de Brigitte Fuchs de la HiG la Spielwiesn în Munich în 11/2022:
    https://www.carcassonnecentral.com/community/index.php?topic=5778.msg91238#msg91238
  33. Interpretare din partea comunității Acest lucru a fost confirmat de Brigitte Fuchs de la HiG la Spielwiesn în Munich.

     Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Ce se întâmplă într-o evaluare de câine în Nivelul 6? Cine primește punctele per spirit? În nivelurile anterioare asta nu era o problemă pentru că exista numai 1 meeple de scor. Dar acum?

    Răspuns: Atunci când se evaluează câinele în Nivelul 6, culoarea meepleului la care era alocat câinele primește punctele (11/2022)

  34. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Acest paragraf cuprinde textul întreg furnizat de HiG în regulile originale. ZMG a inclus numai prima și ultima propoziție în acest paragraf, omițând restul.
  35. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Această propoziție a fost actualizată pentru a se potrivi cu intenția regulilor originale ale HiG. Versiunea inclusă în regulile în engleză ale ZMG are un înțeles diferit, poate din cauza unei traduceri greșite:
    „Odată ce câinele este complet înconjurat, îndepărtează până la 3 spirite de pe fiecare dintre 2 cartonașe.” („Once the hound is fully surrounded, remove up to 3 ghosts from each of 2 tiles.”).
    Această propoziție a fost adăugată în regulile actualizate de HiG din 3/2023.