Mine de aur
Citești regulile pentru acest design al cartonașelor. |
Citește următoarele reguli dacă cartonașele tale arată astfel. Minele de aur |
Dacă cartonașele tale au un design diferit, atunci alege un joc din Spin-off-uri. |
Aurul este răspândit pe tot cuprinsul tărâmului, căutat de toată lumea. Totuși, valoarea fiecărui lingou rămâne necunoscută până la sfârșitul jocului.
Informații generale și comentarii
Extensia Mine de aur (sau Minele de aur) (Mini #4) a fost lansată de HiG pentru a doua ediție, cunoscută pe scurt ca C2, în 2017, inclusă ca parte a Big Box 6. O a treia ediție, cunoscută pe scurt ca C3, a fost lansată în 2021 incluzând grafică mai detaliată, orașe cu clădiri tăiate și unele modificări minore asupra formulării. Versiunea C3 a acestei extensii este disponibilă numai ca parte a Big Box 7.
Big Box 6 și Big Box 7 au fost lansate de Lineart cu reguli traduse în limba română. În Big Box 6, numele extensiei este tradus ca Minele de aur, pe când în Big Box 7 este tradus ca Mine de aur.
Această extensie a fost original lansată pentru prima ediție, cunoscută pe scurt ca C1, în 2012.
Conținut
- 8 cartonașe de teren cu logoul aurului
- 1 cartonaș de evaluare
- 16 lingouri de aur din lemn
Reguli
Pregătire
Amestecă noile cartonașe de teren cu cele din jocul de bază și stivuiește-le ca în mod normal. Plasează lingourile la îndemâna tuturor jucătorilor.
Desfășurarea jocului
1. Atașarea unui cartonaș de teren
Când tragi un cartonaș cu aur pe el, plasează-l ca în mod normal. După aceea, plasează 1 lingou de aur pe el și 1 lingou de aur pe un cartonaș adiacent la alegerea ta (se poate chiar și pe diagonală). Deci întotdeauna plasezi două lingouri de aur pentru fiecare cartonaș cu simbolul aurului. Ai de asemenea posibilitatea să plasezi un lingou de aur pe un cartonaș care are deja unul sau mai multe lingouri de aur dintr-o tură anterioară. Lingourile de aur nu sunt asociate unor teritorii specifice. Se aplică întotdeauna tuturor teritoriilor de pe un cartonaș (vezi 3. Declanșarea unei evaluări de puncte).
2. Plasarea unui meeple
După plasarea aurului, încă ai posibilitatea de a plasa un meeple în concordanță cu regulile normale.
3. Declanșarea unei evaluări de puncte
Atunci când finalizezi un teritoriu cu unul sau mai multe lingouri de aur pe cartonașele sale, acele lingouri de aur sunt acordate. Jucătorul cu majoritatea în teritoriul finalizat ia tot aurul de pe cartonașele corespunzătoare. Pentru drumuri și orașe, este inclus fiecare cartonaș care face parte din acel drum sau oraș; în cazul mănăstirilor, sunt incluse mănăstirea și fiecare dintre cele 8 cartonașe înconjurătoare ale sale.[1][2][3]
În cazul unei situații de egalitate: Dacă mai mulți jucători împart majoritatea într-un teritoriu finalizat cu lingouri de aur pe unul sau mai multe dintre cartonașe sale, sau dacă câteva teritorii cu lingouri de aur sunt finalizate în același timp și sunt controlate de jucători diferiți, distribuirea este după cum urmează: Pornind de la jucătorul activ, toți jucătorii iau în sensul acelor de ceasornic câte un singur lingou de aur la care sunt îndreptățiți. Acest lucru continuă până ce au fost luate toate lingourile de aur implicate.[4][5]
Jucătorii își vor plasa lingourile lor de aur în fața lor pentru restul jocului. Lingourile de aur vor fi evaluate în timpul evaluării finale.[6]
Evaluarea finală
După ce se termină jocul, dar înainte de evaluarea finală, pune deoparte toate lingourile de aur care încă se află pe cartonașe (cele care nu au fost încă colectate de un jucător). Țăranii nu primesc lingouri de aur.
În timpul evaluării finale, jucătorii evaluează lingourile de aur pe care le-au colectat. Cu cât mai multe lingouri de aur ai colectat, cu atât valorează mai mult pentru tine fiecare lingou de aur. Numără lingourile de aur colectate de tine și compară-ți numărul final cu valorile listate în tabelul de mai jos pentru a determina cât de multe puncte valorează fiecare dintre lingourile tale. Tabelul este de asemenea furnizat pe cartonașul de evaluare pentru a fi afișat.
Rezumat al secvenței
Când se joacă cu Mine de aur, secvența turei este după cum urmează:
- 1. Atașarea unui cartonaș de teren
- 2. Plasarea a două lingouri de aur
- 3. Plasarea unui meeple
- 4. Declanșarea unei evaluări de puncte
- 5. Luarea aurului
Alte extensii
Dacă se joacă cu alte extensii, ia în considerare următoarele note:
Ext. 8 - Poduri, cetăți și bazaruri
Un lord de cetate poate colecta lingouri de aur plasate în fieful cetății sale. Nu contează dacă lingourile de aur nu sunt situate pe cartonașele ocupate de teritoriul ce declanșează evaluarea cetății.
Întrebare: Poate o cetate să colecteze lingouri de aur plasate în fieful său la fel cum o mănăstire colectează lingouri de aur plasate pe cartonașul cu mănăstirea sau pe oricare cartonaș adiacent?
Răspuns: O cetate poate de asemenea lua lingouri de aur, acelea situate în fieful cetății. Fieful cetății are 6 cartonașe: cele două pe care a fost construită cetatea, cele două de la dreapta și cele două de la stânga sa. Lordul cetății poate lua lingouri de aur de la ele.
Dacă sunt mai mulți jucători îndreptățiți la lingouri de aur, aurul este distribuit unul câte unul, așa cum este descris în reguli. (6/2013)
- Următoarele exemple ilustrează cum sunt distribuite lingourile de aur în unele scenarii implicând cetățiː[7]
- Când se evaluează o cetate, proprietarul său poate colecta numai lingouri de aur plasate în fieful cetății. Oricare lingou de aur din afara fiefului cetății nu va fi eligibil chiar dacă aparține teritoriului care declanșează evaluarea cetății.
- Jucătorii îndeplinesc ture când iau lingouri de aur eligibile plasate pe cartonașele teritoriilor în curs de evaluare. În funcție de secvența urmată, se poate ca unii jucători cu lingouri de aur eligibile să sfârșească luând niciunul.
- Exemplul 1: Explorarea unor secvențe variate
- Exemplul 2: Explorarea celui mai bun rezultat
- Exemplul 3: Declanșarea distribuirii de lingouri de aur cu colectarea niciunuia
- Când se evaluează o cetate, proprietarul său este îndreptățit numai la acele lingouri de aur plasate în fieful cetății, chiar dacă acestea nu sunt pe cartonașe care aparțin teritoriului ce declanșează evaluarea cetății.
- Exemplul 4: Teritoriile ce declanșează evaluarea sunt irelevante
- Exemplul 5: Secvență implicând construirea unui castel
- Când este evaluată o mănăstire dintr-un fief al unei cetăți, proprietarul său poate lua oricare lingou de aur plasat în vecinătatea sa. Cetatea învecinată poate lua în considerare numai acele lingouri de aur din fieful sa de cetate.
- Exemplul 6: Explorarea evaluării unei mănăstiri suprapunându-se ariei unei cetăți
Ansamblul cartonașelor
Ediția C3
Ediția C2
Note de subsol
Pentru licențierea și semnificația pictogramelor te rugăm să vizitezi Pagina pictogramelor.
- ↑ Atunci când este finalizată o cetate, proprietarul cetății poate ridica pretenții pentru lingouri de aur din vecinătatea de 6 cartonașe a cetății: cele 2 cartonașe pe care este construită cetatea, cele 2 cartonașe din stânga sa și cele 2 cartonașe din dreapta sa. Proprietarul cetății nu are neapărat dreptul la aurul asociat cu teritoriul care a cauzat finalizarea cetății (cu excepția cazului în care acel lingou de aur se află și în vecinătatea cetății sau proprietarul cetății deține majoritatea și în teritoriul primar). (6/2013)
- ↑
În general, orice lingouri de aur de pe cartonașe ale unui teritoriu finalizat vor fi distribuite în timp ce se evaluează teritoriul. În funcție de teritoriu, lingourile de aur implicate pot să difere:
- Teritorii care distribuie lingouri de aur doar de pe cartonașele lor:
- Drumuri
- Orașe
- Teritorii care distribuie lingouri de aur de pe cartonașul teritoriului și cartonașele sale adiacente:
- Construcții mănăstirești: mănăstiri, abații, lăcașuri de cult, mănăstiri germane (cu un călugăr), mănăstiri neerlandeze și belgiene (cu un călugăr), construcții japoneze (cu un călugăr), biserici Darmstadt
- Grădini
- Coliba Babei Yaga
- Castele germane
- Cimitire
- Castele
- Teritorii care distribuie lingouri de aur de pe cartonașul teritoriului și cartonașele cu drum conectate cu acesta:
- Catedrale germane
- Teritorii care distribuie lingouri de aur de pe cartonașele adiacente teritoriului:
- Cetăți
- Teritorii care distribuie lingouri de aur doar de pe cartonașele lor:
- ↑ Ca consecință a regulilor, lingourile de aur de pe cartonașele unui teritoriu finalizat nerevendicat nu vor fi distribuite, din moment ce nu există niciun jucător care să controleze teritoriul.
- ↑ În general, dacă unul sau mai multe teritorii sunt implicate, jucătorul activ (dacă este îndreptățit la aur) alege primul lingou de aur și poate alege oricare dintre lingourile de aur la care este îndreptățit. Următorul jucător (în sensul acelor de ceasornic) care este îndreptățit la un lingou de aur poate apoi alege un lingou adecvat. Remarcă că, deoarece un jucător poate alege care lingou să ia primul (dacă există mai mult de unul singur din care să aleagă), un jucător diferit care se poate inițial să fi fost îndreptățit la un lingou de aur se poate să rateze dacă acel lingou a fost revendicat înainte să fie tura acelui jucător să aleagă. (6/2013)
- ↑ Acest paragraf a fost reformulat pentru a include cazul despre teritorii controlate de jucători diferiți care sunt finalizate în același timp. Deși furnizat de HiG, acest caz a fost omis de ZMG, iar formularea acoperea numai cazul în care mai mulți jucători împart majoritatea într-un teritoriu.
- ↑ Aceste două propoziții furnizate de HiG au fost omis de ZMG.
- ↑
Aceste exemple sunt bazate pe clarificările furnizate de Kettlefish pe următoarele subiecte, conform clarificării furnizate de Christof Tisch din 6/2013.
- Carcassonne Central: https://www.carcassonnecentral.com/community/index.php?topic=279.0
- Carcassonne Forum: https://www.carcassonne-forum.de/viewtopic.php?f=101&t=886