Contele din Carcassonne (prima ediție)

From Wikicarpedia
Revision as of 14:58, 24 April 2024 by Paloi Sciurala (talk | contribs) (Created page with "Contele din Carcassonne (prima ediție)")
Jump to navigation Jump to search
Other languages:

Informații generale și comentarii

Carcassonne Start Tableu C1 Front.png

Extensia Contele din Carcassonne a fost lansată original de Hans im Glück în 2004.

În 2007 a fost lansată ca parte din Contele, regele și vasalii.

În 2015 a fost vândut în magazinul web CundCo ca un singur cartonaș 4x3. Totuși, această versiune prezintă 1 segment adițional de oraș în partea de sus neinclus în designul original.


Conținut

  • 12 cartonașe de oraș noi
  • 1 conte

Reguli


Pregătire

La începutul jocului, cele douăsprezece cartonașe de oraș sunt plasate pe masă astfel încât să formeze un singur oraș. Acest oraș[1] - Carcassonne însuși - servește drept punctul de pornire pentru joc.[2][3][4] Prin urmare, cartonașul normal de pornire nu este folosit.[5][6]

Count City C1 Areas.jpg

Există patru cartiere în oraș:

  1. castelul[7]
  2. piața
  3. fierăria
  4. catedrala

Pionul conte de lemn ar trebui plasat în cartierul castel din Carcassonne, iar apoi jocul ar trebui să înceapă ca în mod obișnuit.

Atașarea unui cartonaș

Nu există niciun cartonaș de teren asociat cu această extensie specifică. Trage și plasează cartonașe de teren din jocul de bază și alte extensii care sunt folosite în concordanță cu regulile normale. Cartonașele pot fi plasate contra blocului de pornire al orașului Carcassonne pentru a construi peisajul ca în mod normal.

Plasarea unui supus

Dacă plasezi un cartonaș pentru a extinde un teritoriu de peisaj de pe orașul Carcassonne (drum, oraș sau câmp), ai posibilitatea de a plasa un supus pe el în concordanță cu regulile normale.

Evaluare

Dacă plasezi un cartonaș care finalizează un teritoriu de pe orașul Carcassonne (drum, oraș), este evaluat în concordanță cu regulile normale.

Totuși, atunci când se utilizează extensia Contele din Carcassonne, au loc acțiuni adiționale dacă, prin plasarea unui cartonaș, este evaluat un teritoriu oriunde pe suprafața de joc de alt jucător, sau jucători, dar nu de jucătorul care plasează cartonașul care o declanșează. Asta este descris mai jos.

Plasarea supușilor în și din Carcassonne

Ori de câte ori un jucător plasează un cartonaș care face ca cel puțin un jucător să încaseze puncte,[8][9] dar jucătorul care plasează cartonașul nu încasează, acest jucător are posibilitatea de a plasa 1 supus din rezerva sa într-un cartier al orașului la alegerea sa.[10][11][12][13] Dacă sunt finalizate mai multe teritorii, jucătorul trebuie să nu încaseze puncte în niciunul dintre ele pentru a profita de această oportunitate.

Un jucător are posibilitatea de a plasa numai un singur supus în Carcassonne în fiecare tură.[14] Această plasare este în plus față de orice supus pe care are posibilitatea de a îl plasa ca parte a turei sale normale, dar acesta are posibilitatea de a plasa numai câte un singur supus în Carcassonne pentru fiecare cartonaș plasat, indiferent de câte oportunități de evaluare cauzează această plasare.[15]

Totuși, dacă un jucător are o tură dublă—datorită unui constructor—poate fi plasat un supus în Carcassonne în ambele părți ale turei.[16]

Și supușii mari pot fi plasați în Carcassonne; ca în mod obișnuit, se socotesc drept doi supuși în ceea ce privește calcularea majorității într-un teritoriu.[17] Dacă se utilizează Abația și primarul, și primarul poate fi plasat în cartierul castel, iar căruța în cartierele castel, fierărie sau catedrală.[18]

Dacă este finalizat un teritoriu[19][20] în timpul cursului subsecvent al jocului, atunci înainte ca evaluarea să aibă loc,[21] toți jucătorii au posibilitatea de a își replasa supușii lor din cartierul corespunzător al orașului în teritoriul în curs de evaluare (cu excepția acelor supuși din același cartier al orașului ca contele). În acest fel, supușii au prin urmare posibilitatea de a fi plasați pe teritorii deja ocupate.

Supușii pot fi replasați în concordanță cu aceste reguli:

  • din cartierul castel (1), un supus are posibilitatea de a fi mutat într-un oraș[22]
  • din cartierul fierăriei (3), un supus are posibilitatea de a fi mutat pe un drum
  • din cartierul catedrală (4), un supus are posibilitatea de a fi mutat pe o mănăstire[23][24][25]
  • din cartierul piață (2), un supus are posibilitatea de a fi mutat pe o fermă[26]

Supușii din cartierul piață pot fi replasați numai la sfârșitul jocului.[27][28]

Cum funcționează asta în practică?

Începe jucătorul din stânga celui care a plasat cartonașul care cauzează evaluarea, urmat în tură de ceilalți jucători, cu runda de replasare mutându-se o singură dată în jurul mesei.[29] Prin urmare, jucătorul care a plasat cartonașul are ultimul posibilitatea de a replasa unul dintre supușii săi. Fiecare jucător are posibilitatea de a alege să replaseze toți, oricâți sau niciunul dintre supușii săi din cartierul corespunzător al orașului pe teritoriul în curs de evaluare. Evaluarea apoi continuă ca în mod obișnuit.[30]

Orice supus care nu este replasat rămâne în Carcassonne. Supușii din Carcassonne pot fi replasați numai în maniera descrisă mai sus. Nu pot fi înapoiați jucătorului în niciun fel (precum înapoierea l zonele de joc ale jucătorilor). Dragonul nu are posibilitatea de a se muta pe oricare dintre cele 12 cartonașe ale orașului, iar astfel nu poate „mânca” contele, nici oricare dintre supușii plasați acolo.[31][32][33][34]

Figure Count.png
Contele din
Carcassonne

Contele

Atunci când un jucător plasează un supus în Carcassonne, el sau ea are de asemenea posibilitatea de a muta contele într-unul dintre cartierele orașului. Din cartierul în care contele locuiește în prezent, nu poate fi replasat niciun supus.[35] De exemplu, dacă un oraș este în curs de evaluare, iar contele locuiește în castel, nimeni nu poate replasa un supus din castel într-un oraș.

Supușii din acest cartier rămân în anturajul contelui—și prin urmare sunt blocați până ce contele este mutat în alt cartier. Contele ar trebui întotdeauna să stea clar într-unul dintre cartiere și niciodată nu părăsește orașul Carcassonne.

Variante oficiale

Chiar și aristocrația este supusă anumitor reguli și nu poate face pur și simplu ceea ce își dorește. Următoarele variante iau în considerare acest lucru și constrâng libertatea contelui. Utilizarea acestor variante îi va acorda miniextensiei chiar și mai multe posibilități tactice. În ambele variante, contele nu mai poate fi mutat liber, ci în schimb:

  1. de fiecare dată când este plasat un nou supus în orașul Carcassonne, contele este mutat în sensul acelor de ceasornic în următorul cartier al orașului, sau
  2. contele este mutat în oricare cartierul al orașului în care este plasat noul supus.

Reguli ale casei

Plasează râul mai întâi, apoi potrivește orașul Carcassonne lângă el astfel încât cele mai multe cartonașe să fie atinse. Cel mai probabil asta va părea să facă râul să curgă în jurul orașului.


Ansamblul cartonașelor

Versiunea din 2004/2008


Cartonașe totale: 12 (ca 1 bloc de pronire)

Versoul cartonașelor:

Count CityBack C1.png


Versiunea din 2015

Cartonașe totale: 1

Note de subsol

Pentru licențierea și semnificația pictogramelor te rugăm să vizitezi Pagina pictogramelor.

  1. Clarificare oficială din partea editurii Orașul Carcassonne se socotește atunci când se evaluează ferme la sfârșitul jocului și de asemenea se socotește când se încasează puncte pentru cartonașul regelui. (11/2013)
  2. Clarificare oficială din partea editurii Pot fi plasați supuși pe teritorii de pe cartonașe ale orașului Carcassonne aflate în afara orașului Carcassonne, de exemplu prin utilizarea unui coridor fermecat sau unui aparat de zbor. (1/2013)
  3. Clarificare oficială din partea editurii Dragonul poate zbura în jurul și în afara orașului Carcassonne, tratând zonele cu teren ca cartonașe normale și mâncând orice supus de pe acele cartonașe. Supușii și contele din orașul Carcassonne nu sunt afectați. Asta reprezintă o schimbare notabilă de la FAQ-uri anterioare. (10/2012)
  4. Interpretare din partea comunității Având în vedere noile interpretări privitoare la plasarea dragonului și a supușilor pe teritorii din afara orașului Carcassonne, pare că și ciuma ar trebui permisă pe porțiunea de afară a acestor cartonașe. Totuși, asta este neoficial. (1/2013)
  5. Clarificare oficială din partea editurii Ultimele reguli pentru Râul II afirmă că „dacă decizi să utilizezi Contele din Carcassonne și Râul II drept cartonașe de pornire pentru o partidă, este posibil ca cineva să nu fie în stare să folosească toate cartonașele de râu dacă acestea sunt plasate prea aproape de orașul Carcassonne. Cartonașele de râu care nu pot fi plasate ar trebui eliminate din joc, în concordanță cu regulile de bază. Chiar dacă râul nu poate fi plasat în întregimea sa, jocul ar trebui să continue ca în modul obișnuit”. Vezi comentariile de la Râul II pentru mai multe informații.
  6. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Regulile originale au adăugat următoarea clarificare-propoziție: „Dacă râul este în uz, atunci cartonașul cu izvor ar trebui plasat lângă și în așa fel încât râul pleacă dinspre oraș”. Compară asta cu paragraful introductiv al regulilor pentru Contele, regele și vasalii: „Nu este recomandat să se combine Contele din Carcassonne cu Râul II, căci pot apărea situații în care este imposibil să se plaseze cartonașele în mod corespunzător”. Cu alte cuvinte, poziția oficială s-a schimbat de-a lungul anilor.
  7. Interpretare din partea comunității Lineart a tradus acest concept ca „castel”, dar o traducere oarecum fidelă ar putea fi în schimb și „palat”. Totuși, nici „castel”, nici „palat” nu reprezintă o traducere fidelă pentru „schloss”.
  8. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Versiunea originală a regulilor menționează specific finalizarea unui drum, oraș sau mănăstire drept necesară pentru a declanșa plasarea unui supus în Carcassonne. Totuși, versiunea RGG a regulilor și Big Box 2 schimbă regula la cea dată aici.
  9. Interpretare din partea comunității Este clar din formulare că doar o evaluare cauzată de plasarea unui cartonaș poate declanșa posibilitatea plasării unui supus în Carcassonne. Prin urmare, evaluarea cauzată de evenimente nelegate de cartonașe de teren (precum primirea unei depeșe -Depeșele- sau plătirea unei răscumpărări pentru turn -Turnul-) nu ar declanșa plasarea supusului. Deși, interesant, răspunsul de la alt FAQ (vezi mai jos și pagina Abația și primarul) indică că plasarea unei moșii declanșează abilitatea de a plasa un supus în Carcassonne.
  10. Clarificare oficială din partea editurii Primarul, căruța și abatele pot fi plasați în cartierul corespunzător al orașului Carcassonne. Moșia nu poate fi plasată în orașul Carcassonne. (actualizat la 3/2015)
  11. Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Dacă plasez o moșie pe o fermă pe care alt jucător are țărani, făcând ca acesta să încaseze puncte pe când eu nu încasez nimic, îmi pot muta un supus în orașul Carcassonne? (În timp ce nu există nicio punctare imediată pentru mine acum, moșia cu certitudine are să puncteze la sfârșitul jocului). Răspuns: Da, asta-i permis. Doar punctele încasate imediat contează. Se ivește o întrebare similară în privința jetoanelor cu mărfuri, care pot duce la puncte la sfârșitul jocului.
  12. Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Să zicem că am un eretic care se află într-un duel cu un călugăr și plasez un cartonaș care finalizează mănăstirea călugărului, astfel încât călugărul încasează 9 puncte, iar eu încasez 0 puncte. Încă pot să plasez un supus în Carcassonne? Răspuns: Da, ai declanșat o evaluarea, nu ai primit niciun punct: condiții îndeplinite.
  13. Clarificare oficială din partea editurii Un supus nu poate fi plasat în Carcassonne prin intermediul unui coridor fermecat. Coridorul fermecat le permite supușilor să fie plasați numai pe cartonașe care pot fi ocupate legal în concordanță cu regulile obișnuite, ca și cum jucătorul tocmai ce ar fi plasat cartonașul în cauză. Carcassonne este ocupat potrivit unor reguli diferite.
  14. Clarificare oficială din partea editurii Un jucător care finalizează un drum, oraș sau mănăstire, dar fără profit, nu poate plasa un supus în Carcassonne și replasa din nou un altul înainte ca teritoriul să fie evaluat. Evaluarea are loc mai întâi, iar apoi, de ar fi să se ivească ocazia, poate fi plasat un supus în Carcassonne. Dacă un jucător utilizează un supus care se află deja în Carcassonne, atunci el sau ea profită de pe urma evaluării, iar în consecință nu are posibilitatea de a muta alt supus în Carcassonne.
  15. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Această propoziție este în plus față de regulile din ediția RGG a Big Box 2.
  16. Interpretare din partea comunității Această propoziție apare original mai târziu în reguli, într-o secțiune care are de a face cu cum să combini Contele din Carcassonne cu alte extensii. De asemenea, versiunea regulilor din Contele, regele și vasalii clarifică că un supus are posibilitatea de a fi plasat în Carcassonne în ambele „părți” ale unei ture duble, mai degrabă decât în ambele „ture” — pentru că o tură dublă este considerată a fi o singură tură, mai degrabă decât două ture separate.
  17. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Această propoziție a apărut și în secțiunea despre combinarea acestei extensii cu altele.
  18. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Această ultimă propoziție este luată din regulile Big Box 2 ale HiG, unde apare un pic mai târziu în text. Apare și în ediția RGG.
    Interpretare din partea comunității Există de asemenea o propoziție care spune că, „dacă sunt implicați într-o evaluare, se socotește drept doi supuși ca în mod obișnuit”. Din moment ce un primar este apreciat în concordanță cu numărul de blazoane dintr-un oraș, iar căruța se socotește drept un singur supus, pot concluziona numai că această propoziție este este rezultatul este o copiere-și-lipire nefericită din regulile despre supușii mari. Ar trebui probabil să zică, „dacă sunt implicați în evaluarea unui teritoriu, se socotesc la majoritate ca în mod obișnuit”. Totuși, ediția RGG o traduce ca „dacă sunt utilizați atunci când se evaluează, fiecare se socotește drept doi supuși.” („if they are used when scoring, each counts as two followers.”).
  19. Clarificare oficială din partea editurii Supușii din Carcassonne pot fi replasați pe drumuri, orașe, mănăstiri și câmpuri neocupate. Atunci când un drum, oraș sau mănăstire neocupată este finalizată, supușii din cartierul corespunzător al orașului [supușii din castel pot fi mutați doar în orașe ș.a.m.d.] pot fi mutați și apoi evaluați imediat. În general, orașele, drumurile și mănăstirile neocupate nu valorează multe puncte, așa că această opțiune este utilă în cea mai mare parte pentru a retrage supușii din Carcassonne înapoi în rezerva personală.
  20. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Regulile RGG afirmă că „atunci când este evaluat un [teritoriu]” („when a [feature] is scored”) mai degrabă decât finalizat, potențial furnizând confuzie atunci când se compară diferitele seturi de reguli (de ex. pentru structuri neocupate, unde nimeni nu obține puncte). Totuși, așa cum dovedesc cetățile (Poduri, cetăți și bazaruri), toate structurile punctează , chiar dacă nu este prezent niciun supus pentru a obține acele puncte. Prin urmare, nicio contradicție.
  21. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Aceasta este o schimbare minoră de la regulile originale, care spun „înaintea calculării majorității”.
  22. Clarificare oficială din partea editurii Supușii din orașul Carcassonne (cartierul castel) nu se pot muta într-o cetate (din (Poduri, cetăți și bazaruri), căci o cetate nu este un oraș, ci este în schimb un nou tip de teritoriu.
  23. Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Până acum era imposibil să plasezi un al doilea călugăr într-o mănăstire... Răspuns: Exact aceasta este ideea. Nu exista nici o regulă care să spună că un singur călugăr poate ocupa o mănăstire. Era pur și simplu imposibil din cauza regulilor de plasare a cartonașelor. Aceasta este prima oportunitate de acum încolo de a fura o mănăstire unui jucător. Iar plasarea unui supus mare într-o mănăstire ar putea acum de asemenea să merite.
  24. Clarificare oficială din partea editurii O abație are toate caracteristicile unei mănăstiri, așa că un supus poate fi mutat din cartierul catedrală pe o abație. Un supus de asemenea poate fi mutat din cartierul catedrală pe un lăcaș de cult sau pe o mănăstire germană care funcționează ca o mănăstire. Dacă se face asta, acel supus trebuie de asemenea declarat a fi un călugăr (nu un abate), pentru că teritoriul a fost terminat numai pentru evaluarea ca mănăstire. Un supus 'nu poate fi mutat din cartierul catedrală pe o mănăstire germană plasat drept abate (adică, unul cu funcția specială de mănăstire germană care va fi evaluat numai la sfârșitul jocului). (6 & 10/2014)
  25. Interpretare din partea comunității O mănăstire germană trebuie să fie neocupată sau ocupată de cel puțin un călugăr (indiferent de prezența altor supuși plasați drept abați) pentru a fi considerată finalizată atunci când este înconjurată de cartonașe. O mănăstire nu poate fi finalizată dacă este ocupată numai de supuși plasați drept abați.
  26. Clarificare oficială din partea editurii Un supus poate fi mutat din Carcassonne pe o fermă cu o moșie. Țăranul va fi evaluat imediat și astfel încasează doar câte 1 punct pentru fiecare oraș și (important) nu este pe fermă în timpul evaluării finale propriu-zise. [Evident, plasarea unui supus prin această metodă încă are nevoie de o declanșare conform regulilor fundamentale - acest lucru ar putea fi la sfârșitul jocului sau la alăturarea unei ferme fără moșie uneia cu o moșie – Chris O.]
  27. Clarificare oficială din partea editurii Acest lucru nu mai este în întregime adevărat. Plasarea unei moșii și declanșarea unei evaluări a fermei este socotită ca oportunitate de a îndepărta un supus din Carcassonne. Acum că acele ferme pot fi evaluate în dăți diferite de sfârșitul jocului, supușii din piață pot fi mutați pe ferme mai devreme în joc. Acest lucru are loc imediat după plasarea moșiei și înainte ca fermele să fie evaluate. [Alăturarea unei ferme ce conține un supus unei ferme cu o moșie ar fi logic altă oportunitate – Chris O.]
  28. Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Cum funcționează plasarea supușilor în timpul evaluării finale? Răspuns: În principiu foarte similar cu modul în care funcționează în timpul jocului. 'Declanșarea' pentru evaluarea finală este jucătorul care a plasat ultimul cartonaș de teren iar în acest fel a terminat jocul. Începând cu jucătorul din stânga jucătorului „declanșator”, fiecare jucător își replasează Carcassonne unul dintre supușii săi pe un teritoriu corespunzător [supușii din castel pot fi plasați numai în orașe ș.a.m.d.] de pe tablă. Supușii pot fi de asemenea mutați pe drumuri, orașe, mănăstiri sau ferme nefinalizate, întrucât acestea vor fi evaluate la sfârșitul jocului. Acest proces continuă până ce niciun jucător nu mai poate replasa niciun alt supus din Carcassonne. Contele încă blochează cartierul în care locuiește. În mod normal, jucătorul cu cei mai mulți supuși în Carcassonne va fi jucătorul care va replasa ultimul pion.
  29. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Afirmația care specifică că există numai o singură rundă de replasare este o clarificare specifică din regulile RGG.
  30. Clarificare oficială din partea editurii Supușii din Carcassonne nu sunt evaluați. Totuși, supușii pot influența evaluarea obișnuită, din moment ce jucătorii își pot replasa pionii în oricare oraș, pe oricare drum, mănăstire sau fermă care este în prezent în curs de evaluare.
  31. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Această propoziție apare mai târziu în textul regulilor Big Box 2 ale HiG. Confirmă FAQ-uri precedente, așa cum este arătat mai jos. Este de asemenea în ediția RGG.
  32. Clarificare oficială din partea editurii Dragonul poate zbura în jurul exteriorului orașului Carcassonne, tratând zonele cu teren ca cartonașe normale și mâncând orice supus de pe acele cartonașe. Supușii (și contele) dinăuntrul orașului Carcassonne nu sunt afectați. Asta reprezintă o schimbare notabilă de la FAQ-uri anterioare. (10/2012)
  33. Interpretare din partea comunității Având în vedere noile interpretări privitoare la plasarea dragon și supușilor pe teritorii din afara orașului Carcassonne, se pare că ciuma ar trebui de asemenea permisă pe porțiunea de afară a acestor cartonașe. Totuși, asta este neoficial. (1/2013)
  34. Clarificare oficială din partea editurii Pot fi plasați supuși pe teritorii de pe cartonașe ale orașului Carcassonne aflate în afara orașului Carcassonne, de exemplu prin utilizarea unui coridor fermeca sau unui aparat de zbor. (1/2013)
  35. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Ediția RGG a regulilor Big Box 2 afirmă că „Niciun jucător nu are posibilitatea de a muta un supus în sau din cartierul unde stă contele.” („No player may move a follower to or from the quarter where the count stands.”). (Accentuare adăugată.) Această adăugire nu este văzută în nicio altă versiune a regulilor.