Șerpi și scări
Miniextensia Șerpi și scări conține doar 1 tablă de punctaj ce prezintă șerpi și scări. În timpul călătoriei tale de-a lungul tablei de punctaj Carcassonne vei întâlni oameni prietenoși care te vor ajuta urcându-te pe scări. Dar ai grijă, există și șerpi periculoși care te vor mânca și te vor da înapoi în cursa punctelor.
Carcassonne întâlnește Șerpi și scări. Această miniextensie combină două jocuri clasice și schimbă dinamica evaluării într-un fel în întregime nou.
Informații generale și comentarii
Șerpi și scări s-a lansat pentru Carcassonne Jocul de bază ca abțibild pentru tabla de punctaj de Hans im Glück în 2024. Puteai obține abțibildul singur sau deja lipit de versoul unei table de punctaj obișnuite din a treia ediție (C3 pe scurt).
Această extensie nu există pentru prima ediție (C1 pe scurt) sau a doua ediție (C2 pe scurt).
A fost original anunțată ca glumă de Ziua Păcălelilor, ca înlocuire pentru tabla de punctaj standard cu adăugirea câtorva reguli. După o recepție bună din partea fanilor, a devenit o miniextensie oficială.
Conținut
- 1 tablă de punctaj Șerpi și scări
- Ilustrează mai multe scări și șerpi care vor schimba poziția pionilor de scor în timpul unei partide:
- Scări: 1 --> 27, 16 --> 34, 32 --> 42
- Șerpi: 13 --> 6, 31 --> 22, 39 --> 11, 48 --> 26
Reguli
Pregătire
Folosește tabla de punctaj Șerpi și scări în locul celei obișnuite. Apoi, ca de obicei, plasezi un meeple de la fiecare jucător pe spațiul 0.
Desfășurarea jocului
1. Atașarea unui cartonaș de teren
Ori de câte ori tragi un cartonaș, plasează-l ca în mod normal.
2. Plasarea unui meeple
Ai posibilitatea de a plasa un meeple în concordanță cu regulile obișnuite.
3. Declanșarea unei evaluări de puncte
La fel ca în jocul de bază, punctezi punctele pe care le primești în joc pe această tablă de punctaj. Totuși, există unele spații speciale unde meepleși de scor sunt mutați.
- Pe spațiile 1, 16 și 32, vei găsi partea de jos a unei scări. Aceasta este marcată de o persoană.
- Pe spațiile 13, 31, 39 și 48, vei găsi capul unui șarpe.
După ce ai punctat totul, te uiți pe tabla de punctaj unde se află meepleșii de scor.
- Dacă un meeple de scor este la partea de jos a unei scării, se urcă „sus” și este acum la capătul scării.
- Dacă un meeple de scor este la capul unui șarpe, este „mâncat” și se mută la capătul cozii șarpelui.
Evaluarea finală
La sfârșitul jocului, fă evaluarea finală ca de obicei. Ignoră toți șerpii și toate scările.
Alte extensii
Această secțiune conține informații adiționale despre interacțiunile cu alte extensii Carcassonne.
Efectul șerpilor și scărilor ar trebui luat în considerare la sfârșitul turei după ce sunt terminate toate evaluările din 3. Declanșarea unei evaluări de puncte. Dacă se joacă cu extensii, asta ar trebui să aibă loc:
- După fiecare parte de tură dintr-o tură dublă ( Ext. 2 - Negustori și constructori)
- După ce au avut loc orice acțiuni de catapultă ( Ext. 7 - Catapulta)
- După ce a avut loc o licitație, dar înaintea rundei de bazar ( Ext. 8 - Poduri, cetăți și bazaruri)
- După ce este evaluat cortul de circ ( Ext. 10 - În arena circului)
- După ce au fost evaluate toate depeșele ( Mini #2 - Depeșe)
- După ce au fost evaluați toți haiducii ( Mini #6 - Haiducii)