Contele, regele și vasalii

From Wikicarpedia
(Redirected from Contele, regele și vasalii)
Jump to navigation Jump to search
This page is a translated version of the page Count, King and Robber and the translation is 100% complete.


Other languages:
Heretics C2 Tile C.jpg Citești regulile pentru acest design al cartonașelor. King Robber C2 Tile C.jpg
Count Cult C1-02.pngCitește următoarele reguli dacă cartonașele tale arată astfel.
Contele, regele și vasalii Contele, regele și vasalii
Count King C1-01.png
Dacă cartonașele tale au un design diferit, atunci alege un joc din Spin-off-uri.Rule selection by design Spin-offs.png


Informații generale și comentarii

Simbolul extensiei

Extensia Contele, regele și vasalii este a șasea extensie majoră a jocului Carcassonne și a fost lansată în ediție nouă în 2017 de Hans im Glück.

Prima ediție a extensiei Contele, regele și vasalii a fost lansată în 2008. Original, această extensie a reunit o colecție de câteva extensii mai mici care au fost lansate independent în prima ediție la dăți diferite (2003-2008). Totuși, aceste miniextensii sunt disponibile pentru ediția nouă doar ca colecție.

A fost lansată de Lineart cu reguli traduse în limba română.

Contele din Carcassonne tentează jucătorii să ajute ceilalți jucători - nu fără interes propriu, desigur. Râul II permite jocului să înceapă cu un peisaj cu râu care este întotdeauna diferit. Regele și cavalerul brigand recompensează jucătorii care construiesc cel mai mare oraș și cel mai lung drum. Și ca cartonașe de teren complet noi, sunt incluse 5 lăcașuri de cult, pe care jucătorii le pot utiliza pentru a fura puncte de la călugări.

Teritorii/Elemente noi:

  • Orașul Carcassonne, o zonă specială unde jucătorii au posibilitatea de a plasa meepleși și mai târziu să îi replaseze pe teritorii în curs de evaluare
  • Contele, un pion neutru ce blochează meepleșii plasați în orașul Carcassonne
  • Râul II, o alternativă la cartonașul de început cu un nou aspect de râu și lucruri extraː un han, un vulcan și o turmă de porci
  • Cartonașele cu regele și cavalerul brigand ce oferă puncte adiționale la sfârșitul jocului
  • Lăcașuri de cult, un nou tip de construcție mănăstirească care poate provoca mănăstiri

Această pagină conține toate informațiile pentru această extensie majoră exceptând pentru Râul II, care este descris la pagina separată Râul Râul laolaltă cu alte extensii cu râu.

Conținut

  • 2 cartonașe mari cu oraș (cartonașe 2x3, fiecare cu fețe diferite). Când sunt plasate împreună formează orașul Carcassonne
Count Of Carcassonne C2 Feature Tiles.png
  • 1 conte din lemn
Figure Count.png
  • 1 jeton cu regele și 1 jeton cu cavalerul brigand (este inclus încă un set drept rezervă)
King Robber C2 Feature King And Robber Tokens.png
  • 1 cartonaș cu regele și 1 cartonaș cu cavalerul brigand
King Robber C2 Feature King And Robber Tiles.png
  • 22 de cartonașe de teren cuprinzând:
    • 5 cartonașe cu lăcașuri de cult
    • 5 cartonașe de teren
    • 12 cartonașe din Râul II
Cartonaș cu lăcaș de cult
Nou cartonaș de teren
Cartonaș din Râul II

Reguli

Pregătire

Această extensie oferă două moduri diferite de a începe o partidă: în loc de a utiliza cartonașul de pornire standard sau Râul, poți utiliza fie cele două cartonașe mari cu oraș pentru a forma orașul Carcassonne, fie Râul II Râul II ca punctul tău de pornire. În afară de a schimba care este cartonașul care este plasat primul, aceste opțiuni nu au niciun impact asupra desfășurării jocului. În ambele cazuri, pune cartonașul de pornire la loc în cutie înainte de a începe configurația.

Nu utilizați atât Râul II, cât și Contele din Carcassonne. Combinarea celor două poate duce la situații în care râul nu poate fi finalizat.[1]

Râul II

Feature River Fork C2.png

Detaliile acestei miniextensii au fost incorporate la Râul Râul, o pagină separată. Totuși, câteva informații corelate au fost incluse aici de dragul completitudinii.

Orașul Carcassonne și contele din Carcassonne

Figure Count.png

Pregătire

Plasează cele două cartonașe cu oraș laolaltă în centrul suprafeței de joc. Una dintre fețe arată orașul cu steaguri, una fără. Dacă vrei să utilizezi orașul drept cartonaș de pornire fără efecte, utilizează fața fără steaguri.

Configrurarea orașului Carcassonne folosind fața cu steaguri și pionul conte. Imaginea evidențiază diferitele zone ale orașului.

Steagurile sunt folosite pentru a identifica cartierele orașului:

  1. Castelul[2]
  2. Piața
  3. Fierăria
  4. Catedrala

Plasează contele din Carcassonne în castel.

1. Atașarea unui cartonaș de teren

Dacă plasezi un cartonaș lângă cartonașele mari cu oraș, latura cartonașului tău trebuie să se potrivească cu latura cartonașului cu oraș și trebuie să se alinieze cu grila albă a cartonașelor cu oraș.

2. Plasarea unui meeple în orașul Carcassonne

De fiecare dată când execuți o evaluare în faza 3. Declanșarea unei evaluări de puncte,[3] dacă cel puțin unul dintre adversarii tăi obține puncte, iar tu nu obții niciunul,[4] ai posibilitatea de a plasa un meeple în 1 dintre cartierele orașului (chiar dacă contele se află în acel cartier). Apoi, dacă plasezi un meeple,[5] ai posibilitatea de a muta contele într-un cartier dinăuntrul orașului Carcassonne la alegerea ta.

Exemplul 1: Tu (jucătorul roșu) finalizezi acest oraș. Jucătorul albastru încasează 4 puncte, iar tu nu încasezi niciunul. Decizi să plasezi un meeple în catedrala din Carcassonne.

Pentru a folosi această opțiune atunci când finalizezi mai multe teritorii în același timp, trebuie să nu obții puncte pentru niciunul dintre ele. În fiecare tură ai posibilitatea de a plasa cel mult 1 meeple în orașul Carcassonne.[6]

În orașul Carcassonne, abatele tău poate fi plasat numai în catedrală.[7]

3. Declanșarea unei evaluări de puncte - Mutarea meepleșilor din Carcassonne

Atunci când un teritoriu (oraș, drum, mănăstire sau lăcaș de cult) este finalizat, înainte de a fi evaluat, toți jucătorii au posibilitatea de a își îndepărteze meepleșii lor din cartierul corespunzător și să îi mute în teritoriul pe cale de a fi evaluat, chiar dacă efectuarea acestui lucru ar încălca maximumul de 1 meeple per teritoriu.[8][9]

Cartierele și unde sunt plasați meepleși din ele:

Din castel într-un oraș.
Din fierărie pe un drum.
Din catedrală într-o mănăstire sau într-un lăcaș de cult.

Nu poți îndepărta meepleși dintr-un cartier cu contele în el. Chiar dacă un teritoriu finalizat le-ar permite să fie îndepărtați, meepleșii din acel cartier trebuie să stea acolo până când contele este mutat afară. Contele este întotdeauna în exact un singur cartier și nu părăsește niciodată orașul Carcassonne.

Când finalizezi un teritoriu, jucătorul din stânga ta poate îndepărta din cartierul corespunzător cât de mulți meepleși de-ai săi i-ar plăcea și să îi plaseze pe teritoriul care tocmai ce a fost finalizat. Mergând în sensul acelor de ceasornic și sfârșind cu tine, fiecare jucător repetă acest proces. Teritoriul este după aceea evaluat ca în mod normal,[10][11] iar toți jucătorii își iau orice meepleși de pe acel teritoriu înapoi în rezerva lor.

Exemplul 2: Finalizezi drumul. Jucătorul albastru decide să nu îndepărteze niciun meeple din fierărie. Tu îndepărtezi 2 meepleși și îi plasezi pe drum, ceea ce îți oferă ție majoritatea. Tu obții 3 puncte, iar jucătorul albastru nu obține niciunul.

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Până acum era imposibil să plasezi un al doilea călugăr într-o mănăstire...

Răspuns: Exact aceasta este ideea. Nu exista nici o regulă care să spună că un singur călugăr poate ocupa o mănăstire. Era pur și simplu imposibil din cauza regulilor de plasare a cartonașelor. Aceasta este prima oportunitate de acum încolo de a fura o mănăstire unui jucător.[12] Iar plasarea unui meeple mare într-o mănăstire ar putea acum de asemenea să merite.

Meepleșii care nu au fost îndepărtați rămân în cartierul lor. Meepleși plasați într-un cartier rămân acolo până când sunt îndepărtați și plasați pe un teritoriu corespunzător.

Evaluarea finală
Din piață pe un câmp.
Când plasezi ultimul cartonaș de teren (sfârșind jocul), jucătorul din stânga ta trebuie să mute 1 dintre meepleși săi din piață pe unul dintre câmpuri. Acest proces continuă în ordinea turei până ce toți meepleșii din piață au fost îndepărtați și plasați pe un câmp. Dacă contele este în piață când este plasat ultimul cartonaș, nu este îndepărtat niciun meeple.

În timpul evaluării finale, orice meeple rămas în celelalte cartiere nu face nimic.[13] Orașul Carcassonne se socotește drept un oraș ce valorează 3 puncte pe câmpul său.

Variant.png
Variante oficiale[14]

Chiar și aristocrația este supusă anumitor reguli și nu poate face pur și simplu ceea ce își dorește. Următoarele variante iau în considerare acest lucru și constrâng libertatea contelui. Utilizarea acestor variante va oferi chiar și mai multe posibilități tactice. În ambele variante, contele nu mai poate fi mutat liber, ci în schimb:

  1. de fiecare dată când este plasat un nou meeple în orașul Carcassonne, contele este mutat în sensul acelor de ceasornic în următorul cartier al orașului, sau
  2. contele este mutat în oricare cartierul al orașului în care este plasat noul meeple.

Regele și cavalerul brigand

King And Robber C2 Section Banner.png

Pregătire

Plasează cartonașul cu regele și cel cu cavalerul brigand și jetoanele aferente lor ca rezervă generală la îndemâna tuturor jucătorilor.

3. Declanșarea unei evaluări de puncte

Regele
Odată ce finalizezi primul oraș (exceptând orașul Carcassonne, dacă joci cu acele cartonașe), plasează jetonul cu regele pe acel oraș și plasează cartonașul cu regele în fața ta. Nu contează dacă ai încasat puncte pentru oraș, ci numai faptul că l-ai finalizat. Dacă un jucător finalizează un oraș mai mare (adică unul cu mai multe cartonașe),[15] acel jucător ia cartonașul cu regele și mută jetonul pe orașul mai mare. Jetonul trebuie să fie întotdeauna plasat pe cel mai mare oraș (exceptând orașul Carcassonne).

Cavalerul brigand
Cartonașul cu cavalerul brigand funcționează exact la fel ca cartonașul cu regele, însă pentru drumuri în schimbul orașelor.[16]

Evaluarea finală

Dacă ai cartonașul cu regele în timpul evaluării finale, obții câte 1 punct pentru fiecare oraș finalizat (incluzând orașul Carcassonne, dacă jucați cu acele cartonașe).

Dacă ai cartonașul cu cavalerul brigand în timpul evaluării finale, obții câte 1 punct pentru fiecare drum finalizat

Reguli ale casei

Regulă sau variantă comună a casei La sfârșitul jocului, folosește o mulțime de zaruri și așază-le pe tablă pe măsură ce se găsesc teritoriile finalizate. Apoi colectează-le, numărând câte sunt. (Mulțumiri lui viberunner)

Regulă sau variantă comună a casei Plasează piese nefolosite (sau alte obiecte) pe tabla de scor pentru a reprezenta mărimea celui mai mare drum și celui mai lung drum. (Mulțumiri lui RationalLemming)

Regulă sau variantă comună a casei Plasează jetoanele cu regele și cavalerul brigand pe tabla de scor pentru a reprezenta mărimea celui mai mare oraș și celui mai lung drum. (Mulțumiri lui Meepledrone)

Regulă sau variantă comună a casei Jucătorul care deține la sfârșitul jocului cartonașul cu regele sau cavalerul brigand primește direct 10 puncte pentru fiecare carte. Acest lucru se potrivește cu punctele pentru jetoanele cu mărfuri, și evită numărarea numărului de drumuri și orașe finalizate. (Mulțumiri lui Joff)

Regulă sau variantă comună a casei Jucătorul care deține la sfârșitul jocului cartonașul cu regele sau cavalerul brigand primește direct 15 puncte pentru fiecare carte sau 40 de puncte dacă ambele cărți sunt deținute de un singur jucător. (Mulțumiri lui PreGy)

Regulă sau variantă comună a casei Jucătorul care finalizează primul drum primește cartonașul cu cavalerul brigand pe care îl păstrează până ce un alt jucător finalizează un drum mai mare. Până atunci, acel jucător primește 1 punct de fiecare dată când este terminat un drum. Aceleași reguli se aplică cartonașului cu regele și orașelor. (Mulțumiri lui dustyu)

Lăcașurile de cult

Feature Shrine C2.png

Pregătire

Amestecă cele cinci cartonașe cu lăcașuri de cult cu celelalte cartonașe de teren.

1. Atașarea unui cartonaș de teren

Cartonașele cu lăcaș de cult nu pot fi plasate adiacent cu mai mult de o singură mănăstire, iar mănăstirile nu pot fi plasate adiacent cu mai mult de in singur lăcaș de cult. Cartonașele cu lăcașuri de cult sunt altminteri plasate normal.[17]

2. Plasarea unui meeple

Când plasezi un lăcaș de cult, îți poți plasa meepleul în mod normal sau poți plasa un meeple pe lăcașul de cult drept eretic. Dacă plasezi un eretic adiacent cu un călugăr, ambii meepleși se provoacă unul pe celălalt (provocările sunt descrise la 3. Declanșarea unei evaluări de puncte). Este posibil ca doi dintre meepleșii tăi proprii să se provoace unul pe celălalt.

În rest, lăcașul de cult se comportă ca o mănăstire. Îți poți plasa abatele tău în lăcașul de cult.

3. Declanșarea unei evaluări de puncte

Un lăcaș de cult este evaluat atunci când este înconjurat de alte cartonașe. Un lăcaș de cult finalizat valorează 9 puncte. În cazul unui duel,[18] primul teritoriu finalizat valorează 9 puncte. Celălalt teritoriu valorează 0 puncte. Dacă ambele teritorii sunt finalizate simultan, ambele valorează 9 puncte. În toate cazurile, atât călugărul, cât și ereticul sunt înapoiați în rezervele respective lor. Meepleșii din catedrală pot fi îndepărtați și plasați într-un lăcaș de cult atunci când acesta este finalizat.

Exemplu: Tu (jucătorul roșu) îți plasezi cartonașul și îți finalizezi lăcașul de cult. Obții 9 puncte, iar jucătorul albastru va obține 0 puncte pentru mănăstire atunci când va fi finalizată. Ambii meepleși se întorc în rezervele respective lor.

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Să zicem că am un eretic implicat într-un duel cu călugărul altui jucător și plasez cartonașul care finalizează mănăstirea călugărului, astfel încât călugărul încasează 9 puncte și eu încasez 0 puncte. Încă pot să mut un meeple în orașul Carcassonne în acest caz?

Răspuns: Da, ai declanșat o evaluarea, nu ai primit niciun punct: condiții îndeplinite.

Evaluarea finală

La sfârșitul jocului, orice duel nerezolvat (adică mănăstiri și lăcașuri de cult nefinalizate) este ignorată. Toți jucătorii implicați încasează puncte ca în mod normal pentru mănăstirile și lăcașurile de cult nefinalizate ale lor.

Reguli ale casei

Regulă sau variantă comună a casei Se poate permite plasarea a câtorva lăcașuri de cult sau mănăstiri într-o arie atât timp cât nu sunt plasați meepleși pe acele lăcașuri de cult sau mănăstiri (i.e. nu vor fi alte viitoare provocări). Un călugăr sau eretic nu poate fi implicat în același timp în mai mult de un singur duel.

Noile cartonașe de teren

King Robber C2 Feature Land Tile.png

Pregătire

Amestecă cele cinci noi cartonașe de teren cu cele din jocul de bază și stivuiește-le ca în mod normal.

King Robber C2 Feature City Bridges Tile.png
Cartonașul din stânga prezintă două segmente de oraș: unul pornește din partea de sus a cartonașului și ajunge până în partea de jos, în timp ce celălalt merge de la stânga la dreapta, de-a lungul podului.

Alte extensii

Această secțiune conține informații adiționale despre interacțiunile cu alte extensii Carcassonne.

Comentarii generale:

Interpretare din partea comunității Următorii meepleși pot fi plasați în cel puțin un cartier din orașul Carcassonne:

Ext. 2 - Negustori și constructoriExt. 2 - Negustori și constructori

Interpretare din partea comunității Dacă efectuezi o tură dublă cu ajutorul constructorului poți plasa un meeple în orașul Carcassonne atât în prima parte a turei, cât și în a doua parte a turei.
Interpretare din partea comunității Închiderea unui oraș cu simbol(uri) cu marfă nu te oprește să trimiți un meeple în orașul Carcassonne.

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Dacă finalizez un oraș cu simboluri cu marfă, pot să îmi plasez un meeple în orașul Carcassonne?

Răspuns: Da, asta-i permis. Doar punctele primite imediat contează. Nu contează dacă jetoanele cu mărfuri îți pot aduce puncte la sfârșitul jocului.

Ext. 3 - Prințesa și dragonulExt. 3 - Prințesa și dragonul

Interpretare din partea comunității Nu poți muta dragonul sau zâna în orașul Carcassonne.
Interpretare din partea comunității Dragonul poate zbura în jurul și în afara orașului Carcassonne, tratând zonele cu teren ca cartonașe normale și mâncând orice meeple de pe acele cartonașe. Meepleșii și contele din orașul Carcassonne nu sunt afectați. (10/2012)
Interpretare din partea comunității Nu poți plasa prin intermediul unui coridor fermecat un meeple în orașul Carcassonne.[19]
Interpretare din partea comunității Pot fi plasați meepleși pe teritorii de pe cartonașele orașului Carcassonne aflate în afara orașului Carcassonne, de exemplu prin utilizarea unui coridor fermecat. (1/2013)

Ext. 4 - TurnulExt. 4 - Turnul

Interpretare din partea comunității Nu poți captura cu turnul meepleși plasați în orașul Carcassonne.

Ext. 5 - Abația și primarulExt. 5 - Abația și primarul

Interpretare din partea comunității Poți muta meepleși din cartierul catedrală pe o abație, din moment ce o abație are toate caracteristicile unei mănăstiri.
Interpretare din partea comunității Orașul Carcassonne se socotește ca o oraș când se evaluează o moșie.
Interpretare din partea comunității Moșia nu poate fi plasată în orașul Carcassonne.
Interpretare din partea comunității Dacă plasarea moșiei tale sau conectarea unui câmp declanșează o evaluare de câmp în care tu nu încasezi niciun punct, dar alt jucător încasează, ai posibilitatea de plasa un meeple în Orașul Carcassonne.

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Dacă plasez o moșie pe un câmp pe care alt jucător are țărani, făcând ca acesta să încaseze puncte pe când eu nu încasez nimic, îmi pot muta un meeple în orașul Carcassonne?

Răspuns: Da, asta-i permis. Doar punctele încasate imediat contează. Nu contează că moșia va încasa cu siguranță puncte la sfârșitul jocului.

Interpretare din partea comunității Dacă plasarea unei moșii sau conectarea unui câmp declanșează evaluarea unui câmp, ai posibilitatea de a muta meepleși din piața din orașul Carcassonne pe acel câmp. Evaluează câmpul ca în mod normal, apoi înapoiază toți țăranii de pe acel câmp în rezervele respective lor. (Nu contează că moșia va încasa cu siguranță puncte la sfârșitul jocului.)

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Meepleșii din piață sunt folosiți doar la sfârșitul jocului?

Răspuns: Acest lucru nu mai este în întregime adevărat. Plasarea unei moșii și declanșarea unei evaluări a câmpului este socotită ca oportunitate de a îndepărta un meeple din orașul Carcassonne. Acum că acele câmpuri pot fi evaluate în dăți diferite de sfârșitul jocului, meepleșii din piață pot fi mutați pe câmpuri mai devreme în joc. Acest lucru are loc imediat după plasarea moșiei și înainte ca câmpurile să fie evaluate. [Alăturarea unui câmp ce conține un meeple unui câmp cu o moșie ar fi logic altă oportunitate – Chris O.]

Interpretare din partea comunității Poți muta meepleși din cartierul piață pe un câmp cu o moșie (și să-l evaluezi) dacă este declanșată o evaluare de câmp. Asta se poate întâmpla în următoarele cazuri:

  • Plasarea unei moșii cu evaluare de țărani: fiecare oraș finalizat valorează câte 3 puncte
  • Conectarea unui câmp fără moșie cu unul cu o moșie: fiecare oraș finalizat valorează câte 1 punct
  • La sfârșitul jocului, când se pregătește pentru evaluarea finală: fiecare oraș finalizat valorează câte 1 punct (este considerat un caz special de conectare a câmpurilor)
Te rugăm să vezi rezumatul întreg de evaluare pentru aceste cazuri aici (Ext. 5 - Abația și primarul).

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Poate fi mutat un meeple din orașul Carcassonne pe un câmp cu o moșie?

Răspuns: Da, țăranul va fi evaluat imediat și astfel încasează doar câte 1 punct pentru fiecare oraș și (important) nu este pe câmp în timpul evaluării finale propriu-zise. [Evident, plasarea unui meeple prin această metodă încă are nevoie de o declanșare conform regulilor fundamentale - acest lucru ar putea fi la sfârșitul jocului sau la alăturarea unui câmp fără moșie unuia cu o moșie – Chris O.]

Ext. 8 - Poduri, cetăți și bazaruriExt. 8 - Poduri, cetăți și bazaruri

Interpretare din partea comunității Meepleșii din orașul Carcassonne (cartierul castel) nu se pot muta într-o cetate, din moment ce aceasta nu mai este un oraș, ci în schimb un nou tip de teritoriu.

Ext. 9 - Oi și dealuriExt. 9 - Oi și dealuri

Interpretare din partea comunității Nu-ți poți plasa oierul în orașul Carcassonne.
Interpretare din partea comunității Ai posibilitatea de a plase un meeple din orașul Carcassonne pe un cartonaș cu deal cu un teritoriu pe cale de a fi evaluat.[20] Dacă o faci, beneficiezi de beneficiul dealului.

AbateleAbatele

Interpretare din partea comunității Grădinile nu sunt menționate ca posibile destinații din cartierul catedrală. Această omisiune duce la concluzia că nu pot fi mutați abați din Orașul Carcassonne într-o grădină.

Mini #1 - Aparate de zborMini #1 - Aparate de zbor

Interpretare din partea comunității Nu poți plasa un meeple în orașul Carcassonne prin intermediul unui aparat de zbor.
Interpretare din partea comunității Pot fi plasați meepleși pe teritorii de pe cartonașele orașului Carcassonne aflate în afara orașului Carcassonne, de exemplu prin utilizarea unui aparat de zbor. (1/2013)

AsediatoriiAsediatorii / CatariiCatarii / AsediuAsediu

Interpretare din partea comunității Un cavaler nu poate evada dintr-un oraș asediat și să fie trimis în orașul Carcassonne în aceeași tură. Secvența turei nu permite asta pentru că meepleșii sunt trimiși în orașul Carcassonne înainte ca un cavaler să poată evada.

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Poate un jucător să permită unui meeple să evadeze dintr-un oraș asediat prin intermediul unei mănăstiri și să plaseze același meeple în orașul Carcassonne în aceeași tură? (Când se întâmplă evadarea meepleului)?

Răspuns: Cavalerul poate evada la sfârșitul turei, așa că nu poate fi plasat din nou în aceeași tură. (5/2007)

CiumaCiuma

Interpretare din partea comunității Conform interpretărilor privitoare la plasarea dragonului și a meepleșilor pe teritorii din afara orașului Carcassonne, pare că și ciuma ar trebui permisă pe porțiunea de afară a acestor cartonașe. Totuși, asta este neoficial. (1/2013)

Mănăstiri din GermaniaMănăstiri din Germania / Mănăstiri din Țările de Jos și BelgiaMănăstiri din Țările de Jos și Belgia / Construcții japonezeConstrucții japoneze

Interpretare din partea comunității Un meeple poate fi mutat din cartierul catedrală într-o mănăstire germană (sau orice teritoriu echivalent) plasat drept călugăr (nu drept abate) deoarece teritoriul a fost finalizat doar pentru a fi evaluat ca mănăstire. (6 & 10/2014)

  • În acest caz, mănăstirea trebuie să fie neocupată sau ocupată de cel puțin un călugăr (indiferent de prezența altor meepleși plasați drept abați). O mănăstire nu poate fi finalizată dacă este ocupată numai de meepleși plasați drept abați.

Interpretare din partea comunității Un meeple nu poate fi mutat din cartierul catedrală într-o mănăstire germană (sau orice teritoriu echivalent) plasat drept abate (adică cineva cu funcția specială a mănăstirii germane care va fi evaluat doar la sfârșitul jocului). (6 & 10/2014)

Ext. 1 - Hanuri și catedraleExt. 1 - Hanuri și catedrale

Interpretare din partea comunității Regele nu primește niciun punct bonus pentru o catedrală situată într-un oraș finalizat.[21]

Ext. 8 - Poduri, cetăți și bazaruriExt. 8 - Poduri, cetăți și bazaruri

Interpretare din partea comunității O cetate nu se socotește drept oraș finalizat pentru rege.

Piețele din LeipzigPiețele din Leipzig

Interpretare din partea comunității Orașul Leipzig ar trebui să fie socotit drept oraș finalizat.

Ext. 1 - Hanuri și catedraleExt. 1 - Hanuri și catedrale

Interpretare din partea comunității Cavalerul brigand nu primește niciun punct bonus pentru un han care afectează un drum finalizat.[22]
Interpretare din partea comunității Drumurile scurte de pe unul dintre cartonașele de felul „ODOD” al acestei extensii nu ar trebui luate în considerare pentru bonusul cavalerului brigand, din moment ce acestea nu pot fi ocupate sau evaluate.

Inns And Cathedrals C2 Tile I.jpg

Ext. 5 - Abația și primarulExt. 5 - Abația și primarul

Interpretare din partea comunității Lungimea unui drum cu cartonașul cu trei ramuri este numărul total de cartonașe al drumului, nu pur și simplu cea mai lungă distanță dintre două capete. Drumul are trei capete care trebuie închise, dar rezultatul este că probabil va fi mai mare.

FestivalulFestivalul

Interpretare din partea comunității Drumurile scurte de pe cartonașul de felul „ODOD” al acestei extensii nu ar trebui luate în considerare pentru bonusul cavalerului brigand, din moment ce acestea nu pot fi ocupate sau evaluate.

Festival15-06.png

LabirintulLabirintul

Interpretare din partea comunității Cu cartonașele cu patru căi, lungimea unui drum este numărul total de cartonașe ale drumului, nu pur și simplu cea mai lungă distanță dintre două capete. Labirintul are patru capete care trebuie să fie închise, dar rezultatul este că este predispus să fi mai mare.

Comentarii generale:

Interpretare din partea comunității Poți ocupa un lăcaș de cult cu următorii pioni:

Interpretare din partea comunității Un duel dintre un călugăr și un eretic poate fi declanșat de alte tipuri de plasări în afară de plasarea directă pe teritoriu:

Interpretare din partea comunității Un duel dintre un călugăr și un eretic se termină dacă unul dintre meepleși este eliminat din teritoriul său din cauza interacțiunilor cu alte extensii:

Ext. 3 - Prințesa și dragonulExt. 3 - Prințesa și dragonul

Interpretare din partea comunității Plasarea unui cartonaș cu un coridor fermecat care finalizează două teritorii implicate într-un duel nu îți permite să îți plasezi un meeple pe unul dintre ele dacă sunt neocupate.

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Să ne imaginăm că am o mănăstire neocupată lângă un lăcaș de cult neocupat. Plasez un cartonaș cu un coridor fermecat care finalizează ambele clădiri și decid să utilizez coridorul fermecat pentru a plasa un călugăr pe mănăstire. Acest lucru declară un duel și dacă da, cine câștigă?

Răspuns: Aceasta este de fapt o plasare invalidă a meepleului – coridorul fermecat nu poate fi utilizat pentru a plasa un meeple pe un teritoriu finalizat (iar mănăstirea este considerată finalizată înainte de faza mutării lemnului). Prin urmare, nu poate exista niciun duel, iar ereticul obține 9 puncte. (actualizat la 7/2014)

Interpretare din partea comunității Poți utiliza un coridor fermecat pentru a ocupa un teritoriu nefinalizat care a devenit neocupat după ce a pierdut un duel.

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Atunci când este rezolvat un duel, atât călugărul, cât și ereticul sunt eliminați din joc. Dacă asta lasă nefinalizat unul dintre teritorii, acesta poate fi ocupat din nou?

Răspuns: Da, acesta poate fi reocupat prin utilizarea unui coridor fermecat sau unui meeple din Carcassonne.

Interpretare din partea comunității În timpul unei provocări, dacă este finalizat un teritoriu, dar meepleul corespunzător este eliminat de dragon, nu există nicio evaluare pentru mănăstire sau lăcașul de cult. Odată cu „dispariția” călugărului sau ereticului, duelul se sfârșește și celălalt rămâne în peisaj până ce mănăstirea sau lăcașul de cult al lui este finalizat(ă) sau meepleul este eliminat din peisaj.
Interpretare din partea comunității Un coridor fermecat îți permite, de asemenea, să declanșezi un duel între o construcție mănăstirească și un lăcaș de cult, căci acestea sunt zone ale peisajului de pe cartonașe care au fost plasate de jucători în timpul jocului și pe care ar fi putut de asemenea fi plasat un meeple ca în mod normal.
Interpretare din partea comunității Zâna poate fi atribuită unui eretic.

Ext. 5 - Abația și primarulExt. 5 - Abația și primarul

Interpretare din partea comunității Un călugăr dintr-o abație poate provoca un eretic dintr-un lăcaș de cult (și invers).
Interpretare din partea comunității Regulile care restricționează plasarea mănăstirilor lângă lăcașurile de cult deja plasate (și invers) restricționează de asemenea plasarea abațiilor.
Interpretare din partea comunității O căruță de pe un teritoriu ce pierde un duel nu se poate muta pe un teritoriu adiacent. Căruța este eliminată direct fără evaluare, din moment ce teritoriul pe care este plasată este nefinalizat atunci când este rezolvat duelul.

Ext. 6 - Contele, regele și vasaliiExt. 6 - Contele, regele și vasalii

Interpretare din partea comunității Dacă pierzi un duel din cauza plasării cartonașului tău, poți muta un meeple în orașul Carcassonne.

 Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Să zicem că am un eretic care se află într-un duel cu călugărul altui jucător și plasez un cartonaș care finalizează mănăstirea călugărului, astfel încât călugărul încasează 9 puncte, iar eu încasez 0 puncte. Încă pot să mut un meeple în orașul Carcassonne?

Răspuns: Da, ai declanșat o evaluarea, nu ai primit niciun punct: condiții îndeplinite.

Ext. 9 - Oi și dealuriExt. 9 - Oi și dealuri

Interpretare din partea comunității Regulile viilor sunt aceleași pentru lăcașurile de cult ca și pentru mănăstiri.

Mini #1 - Aparate de zborMini #1 - Aparate de zbor

Interpretare din partea comunității Plasarea unui cartonaș cu un aparat de zbor care finalizează două teritorii implicate într-un duel nu îți permite să îți plasezi un meeple pe unul dintre ele dacă sunt neocupate.
Interpretare din partea comunității Poți utiliza un aparat de zbor pentru a ocupa un teritoriu nefinalizat care a devenit neocupat după ce a pierdut un duel.
Interpretare din partea comunității Un aparat de zbor îți permite, de asemenea, să provoci un duel deoarece un lăcaș de cult sau o mănăstire sunt teritorii de pe cartonașe ale suprafeței de joc care au fost fiecare plasate de un jucător în timpul jocului și pe care un meeple ar putea fi, de asemenea, așezat în mod normal.

AsediatoriiAsediatorii / CatariiCatarii / AsediuAsediu

Interpretare din partea comunității Un cavaler dintr-un oraș asediat poate evada prin intermediul unui lăcaș de cult, ca în cazul unei mănăstiri. Lăcașurile de cult sunt, în cea mai mare parte, identice cu mănăstirile. Acest lucru se aplică și evadării.

Mănăstiri din GermaniaMănăstiri din Germania / Mănăstiri din Țările de Jos și BelgiaMănăstiri din Țările de Jos și Belgia / Construcții japonezeConstrucții japoneze

Interpretare din partea comunității Un meeple plasat pe o mănăstire germană (sau orice teritoriu echivalent) drept călugăr poate fi implicat într-un duel cu un eretic.
Interpretare din partea comunității Un meeple plasat pe o mănăstire germană (sau orice teritoriu echivalent) drept abate nu poate fi implicat într-un duel cu un eretic, căci cele două mecanisme de evaluare sunt diferite pe de-a întregul (teritoriul abatelui nu este niciodată finalizat, așa că ereticul are câștiga mereu). (5/2014)

Ansamblul cartonașelor

Râul II

Cartonașe totale: 12
River II C2 Tile A.jpg ×1
River II C2 Tile B.jpg ×1
(G)
River II C2 Tile C.jpg ×1
River II C2 Tile D.jpg ×1
River II C2 Tile G.jpg ×1
(W)
River II C2 Tile H.jpg ×1
River II C2 Tile I.jpg ×1
River II C2 Tile K.jpg ×1
River II C2 Tile L.jpg ×1
Unele cartonașe au o ilustrație mică pe acestea. Literele din paranteze arată care ilustrație este pe fiecare cartonaș:


Contele din Carcassonne

Cartonașe totale: 2 (cartonașe 2x3)
City Of Carcassonne C2 Tile A.jpg ×1
City Of Carcassonne C2 Tile B.jpg ×1

Sau versoul cartonașelor:

City Of Carcassonne C2 Tile A Back.jpg ×1
City Of Carcassonne C2 Tile B Back.jpg ×1

Regele și cavalerul brigand

Cartonașe speciale totale: 2
King Robber C2 Tile King.jpg ×1
Jetoane totale: 2
Token King C2.png ×1

Sunt incluse două jetoane marcatoare de rezervă.

Lăcașurile de cult

Cartonașe totale: 5
Heretics C2 Tile B.jpg ×1
Heretics C2 Tile E.jpg ×1
Unele cartonașe au o ilustrație mică pe acestea. Literele din paranteze arată care ilustrație este pe fiecare cartonaș:
Notă: Ilustrațiile mici ale unor grajduri pentru vaci, grajduri pentru porci și grajduri pentru măgari sunt numite în comun grajduri.

Noile cartonașe de teren

Cartonașe totale: 5[24]
King Robber C2 Tile A.jpg ×1
(T)
King Robber C2 Tile D.jpg ×1
(B)
Unele cartonașe au o ilustrație mică pe acestea. Literele din paranteze arată care ilustrație este pe fiecare cartonaș:

Note de subsol

Pentru licențierea și semnificația pictogramelor te rugăm să vizitezi Pagina pictogramelor.

  1. Interpretare din partea comunității Spre deosebire de regulile din ediția nouă, ultimele reguli pentru prima ediție a extensiei Râul II Râul II au stabilit că „dacă decizi să folosești Contele din Carcassonne și Râul II ca cartonașe de pornire pentru joc, este posibil să nu poată fi utilizate toate cartonașele cu râu dacă sunt plasate prea aproape de orașul Carcassonne. Cartonașele cu râu care nu pot fi plasate trebuie să fie eliminate din joc, conform regulilor din jocul de bază. Chiar dacă râul nu poate fi plasat în întregime, jocul trebuie să continue în modul obișnuit.” Pentru mai multe informații, vezi comentariile din pagina pentru râurile din prima ediție pagina pentru râurile din prima ediție.
  2. Interpretare din partea comunității Lineart a tradus acest concept ca „castel”, dar o traducere oarecum fidelă ar putea fi în schimb și „palat”. Totuși, nici „castel”, nici „palat” nu reprezintă o traducere fidelă pentru „schloss”.
  3. Interpretare din partea comunității Regulile ZMG omit această referință despre faza în care are loc evaluarea. Această condiție excludea alte evaluări care se întâmplă în alte faze.
  4. Interpretare din partea comunității Este clar din formulare că doar o evaluare cauzată de plasarea unui cartonaș poate declanșa posibilitatea plasării unui meeple în Carcassonne. Prin urmare, evaluarea cauzată de evenimente nelegate de cartonașe de teren (precum primirea unei depeșe -Mini #2 - Depeșe Mini #2 - Depeșe- sau plătirea unei răscumpărări pentru turn -Ext. 4 - Turnul Ext. 4 - Turnul-) nu ar declanșa plasarea unui meeple în Carcassonne. Deși, interesant, plasarea unei moșii (Ext. 5 - Abația și primarul Ext. 5 - Abația și primarul) declanșează abilitatea de a plasa un meeple în orașul Carcassonne, doar dacă tu nu încasezi niciun punct, dar altcineva încasează.
  5. Interpretare din partea comunității Această clarificare în corpul paginii a fost adăugată pentru a sublinia dependența dintre cele două acțiuni: ai posibilitatea de a muta contele numai dacă ai plasat un meeple în orașul Carcassonne. Formularea era mai limpede în prima ediție.
  6. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Regulile ZMG omit restricția despre a nu putea primi puncte pentru oricare teritoriu finalizat. Asta ar permite jucătorilor să trimită un meeple în orașul Carcassonne când nu primesc puncte pentru cel puțin un teritoriu dintre mai multe în curs de evaluare.
  7. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Regulile ZMG includ această propoziție negăsită în regulile de alte edituri. Totuși, această informație este sugerată când se explică interacțiunile cu alte extensii pe ultima pagină a regulamentului.
  8. Clarificare oficială din partea editurii Meepleșii din orașul Carcassonne pot fi replasați pe drumuri, orașe, mănăstiri sau câmpuri pustii. Atunci când un drum, oraș sau mănăstire neocupată este finalizată, meepleșii din cartierul corespunzător al orașului [meepleșii din castel pot fi mutați doar în orașe ș.a.m.d.] pot fi mutați și apoi evaluați imediat. În general, orașele, drumurile și mănăstirile neocupate nu valorează multe puncte, așa că această opțiune este utilă în cea mai mare parte pentru a retrage meepleșii din orașul Carcassonne înapoi în rezerva personală.
  9. Clarificare oficială din partea editurii Un jucător care finalizează un drum, oraș sau mănăstire, dar fără profit, nu poate plasa un meeple în orașul Carcassonne și replasa din nou un altul înainte ca teritoriul să fie evaluat. Evaluarea are loc mai întâi, iar apoi, de ar fi să se ivească ocazia, poate fi plasat un meeple în orașul Carcassonne. Dacă un jucător utilizează un meeple care se află deja în orașul Carcassonne, atunci el sau ea profită de pe urma evaluării, iar în consecință nu are posibilitatea de a muta alt meeple în orașul Carcassonne.
  10. Interpretare din partea comunității Asta lasă să se înțeleagă faptul că majoritatea este calculată luând în considerare meepleșii tocmai mutați din orașul Carcassonne, dacă sunt.
  11. Clarificare oficială din partea editurii Meepleșii din orașul Carcassonne nu sunt evaluați. Totuși, meepleșii pot influența evaluarea obișnuită, din moment ce jucătorii își pot replasa pionii în oricare oraș, pe oricare drum, mănăstire sau câmp care este în prezent în curs de evaluare.
  12. Interpretare din partea comunității O mănăstire cu mai mulți călugări de la diverși jucători va fi evaluată luând în considerare majoritatea, la fel c un oraș sau un drum. Acest lucru se aplică de asemenea tuturor construcțiilor mănăstirești: mănăstiri, abații, lăcașuri de cult, mănăstiri germane, mănăstiri neerlandeze/belgiene, construcții japoneze și biserici Darmstadt.
    Când ai de a face cu mănăstiri speciale (mănăstiri germane, mănăstiri neerlandeze/belgiene și construcții japoneze), ai posibilitatea de a plasa meepleși adiționali drept abați prin intermediul unui aparat de zbor. Nu îți este permis să muți meepleși din orașul Carcassonne drept abați.
    Meepleșii plasați drept abați sunt ignorați dacă teritoriul este finalizat și evaluat de oricare meepleși plasați drept călugări pe teritoriu. Totuși, acei meepleșii plasați drept abați vor fi evaluați la sfârșitul jocului, luând în considerare majoritatea dacă unul sau mai mulți jucători au meepleși pe teritoriu.
  13. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Această limitare nu există în prima ediție. Acest lucru înlocuiește ultimele clarificări privitoare la această chestiune:
    Întrebare: Cum funcționează plasarea supușilor în timpul evaluării finale? Răspuns: În principiu foarte similar cu modul în care funcționează în timpul jocului. 'Declanșarea' pentru evaluarea finală este jucătorul care a plasat ultimul cartonaș de teren iar în acest fel a terminat jocul. Începând cu jucătorul din stânga jucătorului „declanșator”, fiecare jucător își replasează Carcassonne unul dintre supușii săi pe un teritoriu corespunzător [supușii din castel pot fi plasați numai în orașe ș.a.m.d.] de pe tablă. Supușii pot fi de asemenea mutați pe drumuri, orașe, mănăstiri sau ferme nefinalizate, întrucât acestea vor fi evaluate la sfârșitul jocului. Acest proces continuă până ce niciun jucător nu mai poate replasa niciun alt supus din Carcassonne. Contele încă blochează cartierul în care locuiește. În mod normal, jucătorul cu cei mai mulți supuși în Carcassonne va fi jucătorul care va replasa ultimul pion.
  14. Clarificare oficială din partea editurii Aceste variante au fost publicate pe site-ul HiG, așa cum este indicat de Matthew Harper în această postare de pe BGG din 2005: https://boardgamegeek.com/thread/73808/official-variants-hans-im-gluck
  15. Clarificare oficială din partea editurii Jucătorul care finalizează în timpul jocului cel mai mare oraș, adică orașul care constă în cele mai multe cartonașe de teren, primește cartonașul cu regele. Totuși, se poate ca orașul cu cel mai mare punctaj să nu câștige întotdeauna cartonașul cu regele, precum în cazul unui oraș mai mic care câștigă mai multe puncte prin blazoane sau catedrale.
  16. Clarificare oficială din partea editurii Jucătorul care finalizează în timpul jocului cel mai mare drum, adică drumul care constă în cele mai multe cartonașe de teren, primește cartonașul cu cavalerul brigand. Totuși, se poate ca drumul cu cel mai mare punctaj să nu câștige întotdeauna cartonașul cu cavalerul brigand, precum în cazul unui drum mai mic care câștigă mai multe puncte prin hanuri.
  17. Interpretare din partea comunității Un lăcaș de cult nu se poate învecina cu mai mult de o singură mănăstire, și viceversa. În caz contrar, asta ar duce la mai multe probleme dacă unui teritoriu i s-ar fi permis să participe la mai multe dueluri în același timp.

     Clarificare oficială din partea editurii Întrebare: Pot plasa un lăcaș de cult astfel încât forțează o mănăstire să se învecineze cu mai multe lăcașuri de cult? Ce efect are asta?

    Răspuns: Duce la probleme enorme atunci când mai mult mănăstiri și lăcașuri de cult se învecinează unele cu altele. [Cu alte cuvinte, nu, nu poți plasa un lăcaș de cult în acest fel—ed.]

  18. Interpretare din partea comunității Lineart a tradus acest concept ca „duel”, dar o traducere fidelă ar fi „provocare”.
  19. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri În varianta tradusă în română publicată de Lineart, în regulile extensiei 6 „Contele, regele și vasalii” scrie „Poți aduce un pion de-al tău în orașul Carcassonne utilizând coridorul magic”. Acest lucru este probabil o traducere greșită.
  20. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Am actualizat această propoziție conform regulilor germane. Regulile de ZMG conțin o versiune tradusă greșit a acestei propoziții: „You can place one meeple from the city of Carcassonne on a hill tile with a feature that has not been completed” („Poți plasa un meeple din orașul Carcassonne pe un cartonaș cu deal cu un teritoriu care nu a fost finalizat”).
  21. Interpretare din partea comunității Asta înseamnă că regele aduce câte 1 punct bonus pentru fiecare oraș finalizat indiferent dacă acesta are sau nu vreo catedrală.
  22. Interpretare din partea comunității Asta înseamnă că cavalerul brigand aduce câte 1 punct bonus pentru fiecare drum finalizat indiferent dacă acesta are sau nu vreun han.
  23. Diferențe notorii la reguli între ediții sau edituri Această clarificare este inclusă în regulile de HiG dar omisă de ZMG.
  24. Interpretare din partea comunității Aceste 5 cartonașe făceau parte din miniextensia Regele și cavalerul brigand din prima ediție a jocului Carcassonne.